1001 ALBUME DE ASCULTAT INAINTE DE A MURI

LOVE - DA CAPO (1967)

2010-05-08T10:47:00.011+03:00

Casa de discuri: Elektra
Producator: Paul Rothchild
Director artistic: William S. Harvey
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 33:11

Cand fondatorul casei de discuri Elektra, Jac Holzman, a mers pentru a asculta concertul formatiei LOVE, a ajuns acolo suficient de devreme pentru a prinde ceva si din recitalul trupei din deschidere, The Doors. Acesta este evenimentul care a pecetluit probabil destinul grupului Love ca formatie agreata de un grup restrans de fani, mai degraba decat general populara, desi, 40 de ani mai tarziu, liderul ei, Arthur Lee, se afla la apogeul popularitatii si sustine turnee mai dese decat a facut vreodata Love.

Acesta era al doilea album al trupei, si faptul ca fata B a discului a fost dedicata in intregime unei singure compozitii a fost privit drept temerar la vremea respectiva. "Revelation", care s-a numit initial, se pare, "John Lee Hooker", dureaza putin mai mult decat toate celelalte la un loc si, sincer, merita ascultata numai odata.

Dar primele sase piese, care alcatuiesc o suita perfecta, sunt mai mult decat suficiente pentru a compensa. Remarcabile sunt extraordinara "Stephanie Knows Who", cu ritmul sau variabil, "Orange Skies" a regretatului Brian McLean (candva hamal al trupei "The Byrds", aici insa dovedind un temperament de showman) si coplesitoarea "Seven And Seven Is", a carei inregistrare s-a incheiat dupa mai bine de 50 de reluari - pentru ca partea de percutie era atat de solicitanta, incat Lee si "Snoopy" Pfisterer au trebuit s-a abordeze pe rand - si a devenit un single de mare succes in America. Este urmat de lina introducere de chitara a piesei "The Castle", care urma sa devina peste ani genericul unei emisiuni TV de calatorii.

Contrastul dintre frumusetea sofisticata a primei jumatati si excesele din "Revelation" face din Da Capo unul dintre cele mai schizofrenice albume aparute vreodata.

MOBY GRAPE - Moby Grape (1967)

2010-04-30T14:46:00.005+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producator: David Rubinson
Director artistic: nementionat
Tara de origine: SUA
Durata: 33:11

Aroganta companiei producatoare, capcanele rock`n`roll-ului si pur si simplu ghinionul au facut ca steaua formatiei Moby Grape sa se inalte si sa coboare in acelasi an. Dar albumul lor de debut a fost exploziv.

Fostul membru al trupei Jefferson Airplane, Skip Spence (melodia sa "My Best Friend" apare pe Surrealistic Pillows), si fopstul impresar al trupei Matthew Katz au adunat un nou grup de muzicieni in jurul originalului geniu care era Spence. Cei patru pe care i-au ales (chitaristii Jerry Miller si Peter Lewis, tobosarul Don Stevenson, si basistul Bob Mosley) erau cu totii compozitori inzestrati si inspirati creatori de armonii vocale, asa incat, captivantul album pe care l-au scos impreuna pentru (11.000 de dolari) a facut furori in San Francisco.

Pareau porniti sa devina staruri de prim rang in America. Prima melodie, "Hey Grandma", debordeaza de efervescente armonii vocale si tipete de chitara. In energica "Fall On You" ascultam vocea tunatoare a lui Lewis, un solo fluid de chitara si niste tobe neobosite. De la sunetul acustic dulce, spaniol, al lui "8.05" la sentimentalul "Come In The Morning" si la stpefiantul "Omaha" al lui Spence, toate compozitiile sunt viguroase, hotarate si expansive. Cum de au putut sa nu aibe succes?

Ei bine, pentru inceput Columbia a lansat cinci dintre ele, simultan, pe discuri single, anihilandu-le din start orice sansa de a se ridica in clasamente. Apoi, trei dintre membri grupului au fost arestati pentru detinere de marijuana si l;egaturi cu minore. Iar in fotografia de pe coperta Stevenson facea clar catre camera un gest obscen (Columbia s-a prins apoi si degetul cu pricina a fost indreptat). Dar sa uitam de toate astea. Albumul este una din cele mai frumoase creatii ale verii din San Francisco.

CAPTAIN BEEFHEART AND HIS MAGIC BAND

2010-01-21T21:49:00.009+02:00

Casa de discuri: Buddah
Producator: Bob Krasnow - Richard Perry
Director artistic: Tom Wilkes
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 35:40

" Nu sunt un star rock. Sunt un tip delicat. Nu sunt un om dur." Captain Beefheart, 1971

Dupa o colaborare cu firma A&M, Beefheart a semnat un contract cu casa de discuri Buddah a lui Bob Krasnow, luand cu el toate cantecele "negative" pe care coproprietarul lui A&M, Jerry Moss, refuzase sa i le puna pe disc.

Poate ca porivirea directa pe care capitanul si echipajul sau ne-o arunca de pe coperta albumului nu mai pare azi atat de socanta, dar in 1965 si 1966, cand muzica R&B britanica era la moda in lumea underground americana, iar The Beatles si sonoritatile Motown dominau emisiunile radio, Safe As Milk a fost ultimul racnet al modei.

In mod cu totul neasteptat, combinatia dintre stilul simplu pop de productie al lui Krasnow si Perry si formidabila viziune artistica a inimitabilului Beefheart a fost exploziva. Capitanul tinea totusi si la succesul comercial, asa ca i-a angajat pe basistul si compozitorul profesionist Herb Bermann sa slefuiasca unele piese si pe Ry Cooder, pe atunci membru al formatiei The Rising Sons, sa faca aranjamente orchestrale si sa cante la vestita sa ghitara slide. Vibrafonistul de jazz Milt Jackson si viitorii fondatori ai formatiei Magic Band, Alex St. Clair si John French, incheie sirul muzicienilor esentiali responsabili pentru aceasta combinatie de Delta blues, jazz, muzica psihedelica, R&B si folk-rock traditional de la mijlocul anilor 1960.

Albumul e plin de surprize, de la aerul de uimire copilareasca din "Yellow Brick Road" la dispretuitorul "Dropout Boogie". "I`m Glad" este soul pur, "Autumn`s Child", o ambitioasa simfonie LSD, iar "Electricity", o clasica si sincopata experienta cu thereminul. Si, peste tot, vocea uzata, languroasa a lui Beefheart - un Howlin` Wolf remaniind poezia suprarealista...

Albumul este un hibrid echilibrat, bun chiar de difuzat la radio, care prefigureaza intr-o masura viitorul pas al grupului - Trout Mask Replika.

Lista pieselor

01. Sure`Nuff `N Yes, I Do 2:10
02. Zig Zag Wanderer 2:35
03. Call On Me 3:10
04. Dropout Booggie 2:20
05. I`m Glad 3:22
06. Electricity 3:00
07. Yellow Brick Road 2:50
08. Abba Zaba 3:35
09. Plastic Factory 3:00
10. Where There`s A Woman 2:05
11. Grown So Ugly 2:21
12. Autumn`s Child 4:35

BUFFALO SPRINGFIELD - Buffalo Springfield Again

2010-01-19T15:41:00.006+02:00

Casa de discuri: Atco
Producator: Buffalo Springfield/Jack Nietzsche
Director artistic: Loring Eutemey
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 33:10

" Cred ca suntem una dintre cele mai enigmatice si mai populare trupe americane" Richie Furay, 1997

Buffalo Springfield (numele a fost luat de la un buldozer care repara o strda in Los Angeles) continea pur si simplu prea multi cantareti-compozitori pentru a supravietui. Trupa a devenit faimoasa gratie unui single ajuns in 1967 in Top Ten, "For What It`s Worth", un soi de instantaneu, discret si excelent compus de Stephen Stills, al vremurilor acelora agitate. Dar deja in momentul in care acest al doilea LP aparea, Stills si Young se aflau intr-o competitie acerba pentru timp si spatiu, care il marginalizase pe mai putin bataiosul Furay.

Springfield devenise nu atat un grup, cat o colectie de individualitati, care isi vedea fiecare de cantecele sale - mai putin in cazul lui "Good Time Boy" scris de Furay pentru a fi cantat de tobosarul Dewey Martin. Cateva dintre piesele de pe album vestesc viitoarele directii creatoare pe care le vor urma membri trupei: "Expecting To Fly" si "Broken Arrow" sunt peisaje sonore, ambitios orchestrate de Young si Jack Nietzsche, care ulterior aveau sa colaboreze la cateva albume solo ale cantaretului, inclusiv Harvest. Pe de alta parte, "Everydays", remarcabilul "Blue Bird" si indeosebi "Rock and Roll Woman sunt tipice pentru stilul de mai taraziu al lui Stills - o voce rasunatoare pe fondul unui amestec de chiatare acustice limpezi, luminoase si de chitare electrice dure. Combinatia dintre folk-rock-ul cu nuante country al lui Springfield si sonoritatile hard-rock se va dovedi o influenta majora asupra generatiei urmatoare de grupuri rock de pe coasta de vest, cel mai vizibil in cazul trupei The Eagles.

Pe coperta albumului gasim o lista cu cei carora Springfield le datoreaza recunostinta, "prieteni, dusmani si oameni pe care nu-i cunoastem, de la Adam incoace". In capul listei se afla Hank B. Marvin, chitaristul principal al formatiei britanice de rock instrumental The Shadows.

Lista pieselor

01. Mister Soul 2:35
02. A Child`s Claim To Fame 2:09
03. Everydays 2:38
04. Expecting To Fly 3:39
05. Blue Bird 4:28
06. Hung Upside Down 3:24
07. Sad memory 3:00
08. Good Time Boy 2:11
09. Rock And Roll Woman 2:44
10. Broken Arrow 6:13

Country Joe And The Fish - Electric Music For The Mind And Body (1967)

2009-10-28T19:17:00.013+02:00

Casa de discuri: Vanguard
Producator: Samuel Charters
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 44:03

"Muzica era pe atunci de alt calibru" Barry "The Fish" Melton, 2004

Activist de stanga inainte si dupa un interludiu in marina, Joe McDonald a ajuns in San Francisco abia in timpul studentiei, dar a fost atras imediat de lumea muzicii folk si In Instant Action Jung Band ( sau Country Joe And The Fish , cum s-a numit trupa pe disc - denumire ce-i evoca pe Stalin, cunoscut in S.U.A. in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial drept "Country Joe", si pe Mao, cel care spusese dspre revolutionri ca sunt "precum niste pesti in marea poporului"). Abia in 1966 formatia a inceput sa renunte la instrumentele folk in favoarea chitarelor electrice si un disc EP, cel de-al doilea al lor, le-a adus suficient succes pentru a-i convinge pe cei de la firma de muzic folk si clasica Vanguard din New York sa le ofere un contract.

La vremea respectiva, San Francisco era o pepiniera de studenti radicalizati politic si mari consumatori de LSD. Muzica psihedelica era inca abia la inceput, putine trupe realizau ce posibilitati avea sa aduca anul 1967. Albumul trupei Country Joe And The Fish a fost o avanpremiera a tot ce urma sa se inatample in cei doi ani de dupa aceea - chiar daca firma producatoare a insistat ca melodia lor cea mai populara din concerte, "I Feel Like i`m Fixing To Die Rag", sa lipseasca de pe disc.

Presarata cu aluzii si descrieri de experiente cu stupefiante, Electric music este unul din cele mai coerente artefacte ale asa-numitei "veri a dragostei" din 1967 si a generatiei hippie. Chitarele sunt pe rand linistitoare si incitante; versurile contin ironii muscatoare la adresa presedintelui Lyndon Johnson ("Superbird") si relatari nedisimulate ale sedintelor de LSD ("Bass Strings"); muzica e cand blues, cand folk, cand rock, pentru toate gusturile. Si, in urma ei, starea de spirit a natiei, tineretul si muzica lui incepeau sa se schimbe. Ceea ce nu-i putin lucru.

Lista pieselor

01. Flying High 2:41
02. Not So Sweet Martha Lorraine 4:24
03. Death Sound Blues 4:26
04. Porpoise Mouth 2:51
05. Section 43 7:26
06. Superbird 2:07
07. Sad And lonely Times 2:26
08. Love 2:24
09. Bass Strings 5:03
10. The Masked Marauder 3:12
11. Grace 7:03

The Beatles - Sgt. Pepper`s Lonely Heart Club Band (1967)

2009-07-24T10:36:00.007+03:00

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Peter Blake
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 39:50

In 1967, fanii Beatles care fusesera alaturi de grupul preferat in procesul cautarii de sine vizibil in Rubber Soul si Revolver aveau sa fie rasplatiti cu o superfantezie muzicala. Sgt. Pepper... a petrecut 15 saptamani in fruntea clasamentului Billboard si se afla inca in Top Five cand Magical Mystery Tour a cucerit publicul , sase luni mai tarziu.

De ce? Pentru ca spiritul sau revolutionar se insotea cu melodii scanteietoare. De la insufletita piesa din deschidere a lui McCartney (pe care Hendrix o canta live la 2 zile dupa lansarea ei), trecand prin caleidoscopica "Lucy In The Sky With Diamonds", compusa de Lennon, si pana la exceptionala "A Day In Life" (la care cei doi au colaborat), fiecare compozitie este antologica.

In ciuda omiterii lui "Strawberry Fields Forever" - hitul usor dulceag care a facut trecerea de la Revover la Sgt. Pepper... - albumul are destule elemente psihedelice: filosofie orientala ("Whitin You Whitout You"} si aluzii la droguri (desi Lennon a negat conotatiile lui "Lucy", Lennon admitea ca "Fixing A Hole trimitea la LSD).

Statutul de opera clasica pop-art al albumului a fost asigurat de cea mai faimoasa coperta din istoria muzicii. Artistul Peter Blake a conceput-o initial ca pe capacul unei cutii cu bunatati, dar apoi a ingramadit pe ea o multime de chipuri taiate din ziare (cateva celebritati - Isus, Hitler si Gadhi - n-au mai ajuns in varianta finala).

Impactul albumului a fost fara precedent. Postul national de radio al S.U.A. l-a difuzat zile la rand; criticul Kenneth Tynan de la "Times" l-a numit "un moment decisiv in istoria civilizatiei occidentale". Dupa ce aceste exagerari s-au consumat, ceea ce ramane si azi este un album pop perfect, care imbina intr-un mod nemuritor ambitia creatorilor lui si muzicalitatea.

Lista pieselor

01. Sgt. Pepper`s Lonely Heart Club Band 2:02
02. With A Little Help From My Friends 2:44
03. Lucy In The Sky With Diamonds 3:29
04. Getting Better 2:48
05. Fixing A Hole 2:36
06. She`s Leaving Home 3:35
07. Being For The Benefit Of Mr. Kite 2:37
08. Within Or Without You 5:06
09. When I`m Sixty Four 2:37
10. Lovely Rita 2:42
11. Good Morning, Good Morning 2:42
12. Sgt. Pepper`s Lonely Heart Club Band (Reprise) 1:19
13. A Day In The Life 5:33

MICHAEL JOSEPH JACKSON

2009-07-07T18:46:00.006+03:00

29 AUG.1958 - 25 IUNIE 2009

Michael Jackson - Bad

2009-07-07T13:35:00.008+03:00

Casa de discuri: Epic
Producator: Quincy Jones
Director artistic: Nancy Donald/Tony Lane
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 48:10

"Niciodata nu sunt multumit de nimic. Sunt un perfectionist. E o particica din mine" Michael Jackson, 1993

A incerca sa continui dupa aparitia oricarui album de succes este o intreprindere curajoasa. Dar nici un artist nu s-a mai confruntat cu asteptari atat de mari ca acelea cu care s-a confruntat Michael Jackson la intrarea in studio pentru a depasi recordul celui mai vandut album al tuturor timpurilor, Thriller

Datorita lui Jackson si producatorului Quincy Jones, efortul care a rezultat nu a sunat ca Thriller II. Continuarea Bad a fost mai ampla, mai directa si "mai rea" decat Thriller in toate privintele. Acestea fiind spuse, copilul vioi care ne-a incantat in Jackson 5 si s-a strecurat in inimile noastre cu Off The Wall din 1979 poate fi inca gasit in Thriller, dar, la vremea la care Bad a intrat in magazine, titlul de maret "rege al pop-ului" pusese deja definitiv in umbra aceasta fateta. Jackson era acum pe cale de a deveni o vedeta excentrica, iubitoare de cimpanzei.

Albumul incepe in forta intr-o maniera electrizanta de dans cu cantece care se claseaza printre cele mai bune ale lui Jackson - melodia-imn ce da titlul discului pereche cu piesa vesela si sexy "The Way You Make Me Feel". "Dirty Diana" este o melodie vulgara, dar energica, intampinand-ul pe rivalul Prince cu o replica directa. Tulburatorul "Smooth Criminal" este o ciudatenie autentica servita cu pompa si energie excesiva. Dar Jackson a sunat rareori mai credibil decat in splendida balada "I Just Can`t Stop Loving You", in timp ce melodia de incheiere "Leave Me Alone" ofera o privire iscoditoare sub fatada megastarului de succes - si o expresie a unei rugaminti pe care lumea o va auzi repetata de multe ori.

Albumul nu a fost un Thriller la box office. Totusi a vindut patru milioane de exemplare pana la sfarsitul anului lansarii, ceea ce a fost suficient de bine pentru ceva ce se numeste Bad.

Lista pieselor

01. Bad 4:06
02. The Way You Make Me Feel 4:59
03. Speed Demon 4:01
04. Liberian Girl 3:53
05. Just Good Friends 4:05
06. Another Part Of Me 3:53
07. Man In The Mirror 5:18
08. I Just Can`t Stop loving You 4:10
09. Dirty Diana 4:52
10. Smooth Criminal 4:16
11. Leave Me Alone 4:37

Michael Jackson - Thriller

2009-07-06T11:13:00.013+03:00

Casa de discuri: Epic
Producator: Quincy Jones
Director artistic: Dick Simmerman
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 42:15

" Simt ca am fost ales ca un instrument care sa ofere muzica si dragoste, si armonie lumii." Michael Jackson (1993)

Thriller este inconjurat de un nor de statistici - cel mai mare album din istorie, s-a vandut in mai mult de 40 de milioane de exemplare de la lansare (un milion de exemplare pe luna in prima jumatate a anului 1983); din cele 9 piese, sapte au fost hituri ca single.

Nu este la inaltimea lui Off The Wall ingeneral, dar unele dintre fuziunile meticuloase de pop, rock si R&B reusesc chiar sa imbunatateasca formatul creat de acesta. Ignorati ridicola piesa ce da titlul discului - un cantec care stoarce viata din album la sfarsitul primei sale fete - si concentrati-va pe capodoperele indiscutabile. Piesa funk din deschidere "Wanna Be Startin` Something" are acelasi rol ca "Don`t Stop Till You Get Enough" de pe Off The Wall - un cadru minimal pentru sughiturile hiperkinetice ale lui Jacko. Mai imprumuta destul de mult din "Soul Makossa" al lui Manu Dibango (avocatii lui Jacko au ajuns la o intelegere destul de costisitoare pentru a evita un proces).

In alte parti veti experimenta funk-rock-ul vanturat al lui "Beat It" (solo-ul de chitara al lui Eddie Van Halen a fost decupat din 50 de inregistrari diferite); in timp ce "Human Nature" este o balada digitala atat de frumoasa ca Miles Davis avea sa o cante si el.

Dar piesa de cotitura a starului a fost "Billy Jean" (compusa chiar de Jackson insusi n.n.), unde o muzica de bas inspaimantatoare, electronica, iti intra sub piele, in timp ce versurile dubioase iti cer mai degraba sa fii de partea paranoicului superstar milionar decat de a saracei mame singure. Ca si Restul Thriller-ului, este un pop instrumentat de masini care a fost mestesugit scrupulos timp de luni de zile de oamenii din studio, dar nu exista nici o nota nelalocul ei.

Stilul de viata ostentativ al lui Jacko nu trebuie sa ne deturneze atentia de la stralucirea acestui album.

Lista pieselor

01. Wanna Be Startin` Something 6:02
02. Baby Be Mine 4:20
03. The Girl Is Mine 3:42
04. Thriller 5:57
05. Beat It 4:12
06. Billie Jean 4:57
07. Human Nature 4:05
08. P.Y.T. (Pretty Young Thing) 3:58
09. The Lady In My Life 4:57

Michael Jackson - Off The Wall (1979)

2009-07-05T12:04:00.005+03:00

Casa de discuri: Epic
Producator: Michael Jackson/Quincy Jones
Director artistic: Steve Harvey/Mike Salisbury
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 45:45

"Toata viata mi-am dorit sa vad un artist ca Michael practicandu-si arta fara nici un fel de limitari.." Quincy Jones, 1979

Spre deosebire de Stevie Wonder, care a trecut parca dintr-o data de la statutul de copil-minune la cel de star adult, Michael Jackson a avut o adolescenta muzicala complicata. In 1979 inca nu avusese nici un hit solo in cei (deja!) sapte ani de cariera, asa ca tanarul in varsta de 19 ani isi cauta cu disperare un nou mentor muzical.

In 1977, in timp ce repeta pentru muzicalul The Wiz, Jackson l-a intrebat timid pe Quincy Jones - o adevarata capacitate a jazz-ului si funk-ului - daca nu i-ar putea recomanda un producator. Jones s-a oferit voluntar; in acea perioada alcatuia o trupa de studio in jurul unora dintre colaboratorii sai - Rufus si The Brothers Johnson -, alaturi de alti muzicieni, la care apela doar in anumite situatii, cum era cazul lui Greg Philanganes, care canta la clape in trupa de acompaniament a lui Stevie Wonder, Wonderlove. Impreuna au creat un amestec complex de ritmuri disco extrem de precise, funk de inalta clasa, balade sensibile si acorduri pop, ce au reinventat vocabularul sonor al R&B-ului.

La toate acestea se adauga si cativa compozitori de inalta clasa: Paul McCartney, Stevie Wonder, Carole Bayer-Sager si guru muzicii soul britanice, Rod Temperton. Piesa principala a albumului e frenetica "Don`t Stop Til You Get Enough". Strigatele in falsetto ale lui Jackson si scheunaturile jucause se imbina perfect cu linia melodica a piesei, punctand aranjamentul muzical suficient cat sa ii sublinieze calitatea. Si celelalte piese urmeaza aceeasi linie, pana si melodii banale, de un sentimentalism ieftin, precum "She`s Out Of My Life", fiind atat de simple si lipsite de afectare incat la sfarsitul cantecului iti dai seama ca plangi laolalta cu Michael.

Albumul s-a vandut in 12 milioane de exemplare, iar "revizia generala" petrecuta sub indrumarea lui Quincy Jones a stabilit un precedent pentru alti artisti care cautau sa scape din sablonul trupelor de adolescenti de ghetou. Nimeni insa nu a putut egala geniul pur al albumului Off The Wall album ce este un fel de "piatra de la Rosetta" pentru tot ce a insemnat R&B de atunci incoace.

Lista pieselor

01. Don`t Stop Till You Get Enough 6:05
02. Rock With You 3:401
03. Working Day And Night 5:14
04. Get On The Floor 4:39
05. Off The Wall 4:06
06. Girlfriend 3:05
07. She`s Out Of My Life 3:38
08. I Can`t Help It 6:06
09. It`s The Falling In Love 3:48
10. Burn This Disco Out 5:24

NICO - CHELSEA GIRL (1967)

2009-05-26T22:01:00.004+03:00

Casa de discuri: Polydor
Producator: Tom Wilson
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Germania
Durata: 45:36

Dupa ce isi construise o reputatie foarte buna gratie colaborarii sale cu Velvet Underground si o alta foarte proasta datorita lungii liste de iubiti (intre care Jim Morrison, Iggy Pop si Brian Jones), Nico a scos in 1967 un album solo, Chelsea Girl (dupa titlul unui film de Andy Warhol in care jucase si ea). Piesele apartin catorva din cei mai buni compozitori ai vremii, intre care Bob Dylan, Tim Hardin, pe atunci necunoscutul Jackson Browne (la vremea aceea inca adolescent si iubitul lui Nico) si membrii grupului The Velvet Underground, Lou Reed, Sterling Morrison si John Cale (care o si acompaniaza pe acest album). Dar, desi melodiile nu sunt compuse de ea (cu o singura exceptie, un cantec scris in colaborare), Chelsea Girl confirma din plin originalitatea si potentialul creator al lui Nico.

Vocea ei austera si totusi captivanta are ceva magic; orchestratiile sumare de nuanta folk, mizeaza pe flaut, viola electrica, balafon, contrabas si armoniu. Piesele au un aer fascinant, hipnotic - mai cu seama meloncolicele "These Days" si "I`ll Keep It With Mine". Melodia care da titlul albumului, o compozitie Morrison/Reed, face referiri la viata artistului Andy Warhol din New York.

Publicul nu era pregatit la vremea respectiva pentru superbele experimente art-rock ale lui Nico si atmosfera lor nostalgica astfel incat albumul nu a facut mare impresie la lansare. Dar frumusetea lui sobra - ca si colaborarile ulterioare, unice si provocatoare ale lui John Cale - a fascinat generatiile urmatoare: Patti Smith a elogiat-o, Siouxie Sioux au chemat-o sa cante alaturi de ei, iar doua dintre piesele de pe Chelsea Girl au fost incluse in coloana sonora a comediei lui Wes Anderson, O familie geniala (2001).

ASTRUD GILBERTO - BEACH SAMBA (1967)

2009-05-25T15:34:00.007+03:00

Casa de discuri: Verve
Producator: Creed Taylor
Director artistic: David Krieger
Tara de origine: Brazilia
Durata: 38:58

Cine poate rezista unui album care se deschide cu "Stay... and we`ll make sex with music", invitatie pe care o lanseaza Astrud Gilberto in prima piesa de pe albumul Beach Samba?

Fosta sotie a lui Joao Gilberto si-a croit drum spre primele clasamente cantand versiunea engleza a melodiei lui Stan Getz "The Girl From Ipanema". In ciuda unei voci de o anvergura limitata, Astrud si-a perfectionat cu timpul. intre 1963 si 1967, un stil interpretativ matur, original, plin de senzualitate.

Lucrat impreuna cu producatorul Creed Taylor si aranjorii Eumir Deodato si Don Sebesky, Beach Samba este un amestec de melodii braziliene interpretate in engleza si piese folk-pop americane nuantate cu sonoritati bossa nova ori samba.

"Stay" a fost compus de Gayle Caldwell, autorul faimosului Cycles al lui Frank Sinatra, si orchestrat de Deodato; prezenta flautistului Hubert Laws, aici si in alte piese, da o anumita stralucire aranjamentelor orchestrale. "Misty Roses" al lui Tim Hardin este o capodopera a lui Sebesky, organizata in jurul viorilor, cornului francez si harpei.

Astrud este placuta de la un capat la altul. Este seducatoare cand canta molipsitorul "Canoeiro" al lui Deodato, o melodie fara cuvinte, si face un duet foarte simpatic cu fiul ei de sase ani, Marcello, in "You Don`t Have To Be So Nice".

Un album "neted", perfect agreabil, Beach Samba este o expresie perfecta a spiritului pustoaicei brazilience care, cu cativa ani inainte, cucerise lumea.

NINA SIMONE - WILD IS THE WIND (1966)

2009-05-24T08:55:00.008+03:00

Casa de discuri: Philips
Producator: Diversi
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 39:07

Nina Simone putea canta blues ca Billie Holiday si Jazz ca Ella Fitzgerald. Faptul ca nu a fost niciodata, stilistic vorbind, la fel de consecventa ca ele, a reprezentat unul dintre marile dezavantaje ale carierei sale, care i-a facut pe multi critici sa o subestimeze. Dar pana in anii 1960 Simone trecuse deja prin jazz, musical, gospel, pop si folk si se acomodase excelent cu fiecare dintre ele, oferind publicului, oriunde concerta, portii copioase de muzica de calitate - alaturi de inevitabilele momente mai slabe.

Desi e doar o compilatie de inregistrari live si in studio din anii 1964-1965, care nu aparusera inca pe disc, Wild Is The Wind exemplifica totusi cel mai bine felul in care stilul eclectic al lui Simone putea da nastere unui discurs muzical coerent.. Albumul e de o diversitate surprinzatoare, cele 11 melodiiconturand un traseu sinuos printre diferite emotii si maniere interpretative, deopotriva convingatoare.

Dupa exuberanta si mai directa "I Love Your Lovin` Ways" din deschidere, sumbra melodie "Four Women" pare chiar mai impresionanta. In povestea aceasta despre viata grea a patru femei de culoare mocneste furia aceea abia ascunsa care va deveni mai tarziu tipica pentru cantecele de atitudine politica ale lui Simone.

"Why Keep On Brekin` My Heart" si "Either Way I Lose" merg pe urmele hitului ei din 1959, versiunea proprie a melodiei lui Gershwin "I Loves You, Porgy", care incantase publicul larg de muzica pop. Piesa care da titlul albumului, un adevarat tur de forta de aproape sapte minute, este un languros cantec de dragoste superb interpretat.

THE YARDBIRDS - THE YARDBIRDS (1966)

2009-05-24T08:46:00.007+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producatori: Diversi
Director artistic: Chris Dreja
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 33:10

The Yardbirds si-au lansat in sfarsit primul LP inregistrat in studio in august 1966, moment in care trupa beneficia de aportul extraordinarului chitarist Jeff Beck (Care il inlocuise pe Eric Clapton). Aparitia albumului a fost intarziata de turneele prelungite in Europa si S.U.A. (unde The Yardbirds au devenit o bogata sursa de inspiratie pentru puzderia de formatii de garage rock si muzica psihedelica ale timpului). In fine, piesele au fost compuse si inregistrate in decurs de numai o saptamana, la Advision Studios in Londra.

The Yardbirds (numit si Roger The Engineer, dupa caricatura de pe coperta) imbina cu succes un gen blues profund emotional, o atmsofera autentic psihedelica, efecte feedback si elemente de incantatie gregoriene. Amticipand stilul heavy blues-rock al trupelor Cream si Led Zeppelin, impresionantele "Lost Woman", "The Nazz Are Blue" si "Rack My Mind" sunt o demonstratie a felului in care formatia putea sa transforme standarde de blues ("Someone To Love Me" de Snooky Prior, "Dusty My Room" de Elmore James si, respectiv, "Baby Scratch My Back" de Slim Harpo) in dezlantuiri furioase, care puneau in valoare abilitatile tehnice incredibile ale lui Beck (in "The Nazz Are Blue", de pilda, solo-ul sau sustinut pe o singura nota e captivant). Single-ul de succes "Over, Under, Sideways, Down" este inspirat de tema contrabasului din "Rock Around The clock", dar, gratie chitarei versatile a lui Beck, structurii repetitive a melodiei si strigatelor "Hey!" adresate direct ascultatorilor, cantecul devine o piesa aproape fantastica.

Albumul contine si doua reeditari - "Happennings Ten Years Ago", o piesa furtunoasa sustinuta de fabulosul tandem Jeff Beck - Jimmy Paige, si insotitorul sau de pe discul single, "Psycho Daisies".

JOHN MAYALL`S BLUES BREAKERS - JOHN MAYALL`S BLUES BREAKERS WITH ERIC CLAPTON (1966)

2009-05-24T08:35:00.007+03:00

Casa de discuri: Decca
Producator: Mike Vernon
Director: Decca Publicity Art Department
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 37:06

"Aveam un fel de acceleratie interioara. Ma miscam pur si simplu foarte repede." Eric Clapton, 1966

In perioada in care a fost lansat John Mayall`s Blues Breakers With Eric Clapton, in Londra au inceput sa apara grafitti care proclamau, simplu, "Clapton e Dumnezeu". Oricine se indoieste de calitatile de bluesman ale lui Clapton ar trebui sa asculte acest album coplesitor, care a explodat pe scena muzicii britanice ca un butoi cu pulbere.

Clapton paraseste formatia The Yardbirds in cautarea unei trupe puriste si a gasit in Mayall un lider muzical care ii impartaseste gusturile si o figura paterna.

In studio, alaturi de basistul John McVie si si tobosarul Hughie Flint, Clapton si Mayall au incercat sa reinvie enrgia recitalurilor live ale trupei. Lucrul e vizibil de la prima melodie, o versiune plina de pasiune a cantecului lui Otis Rush "All Your Love", in care impresioneaza pasajele impetuoase la orga si replicile "fierbinti" ale chitarei.

Urmatoarea compozitie, "Hideaway", este o mostra memorabila de opulenta interpretativa din partea lui Clapton - pe aceasta varianta a clasicei compzitii a lui Freddie King, tanarul chitarist se dezlantuie furtunos, punandu-si toate fortele la bataie, plin de avant si sigur pe sine. La Fel de stralucitor este Clapton in "Steppin` Out", o melodie boogie extraordinar de intensa.

Mayall a contribuit in aceeasi masura la reusita acestui album. Piesele sale originale precum "Little Girl" sau "Key To Love", sunt absolut tipice pentru jubilantul deceniu al saptelea, dar nu devin comerciale, ci raman in esenta in traditia muzicii blues.

Estuarul Tamisei e poate la mii de kilometri de delta fluviului Mississippi, dar Blues Breakers With Eric Clapton anuleaza distanta dintre ele.

Lista pieselor

01. All Your Love :35
02. Hideaway 3:14
03. Little Girl 2:33
04. Another Man 1:44
05. Double Crossing Time 3:00
06. What`d I Say 4:26
07. Key To Love 2:05
08. Parchman Farm 2:21
09. Have You Heard 5:54
10. Ramblin` On My Mind 3:07
11. Steppin` Out 2:27
12. It Ain`t Right 2:40

THE 13-TH FLOOR ELEVATORS - THE PSYCHEDELIC SOUNDS OF THE 13-TH FLOOR ELEVATORS (1966)

2009-05-24T08:16:00.007+03:00

Casa de discuri: International Artists
Producator: Lelan Rogers
Director artistic: John Cleveland
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 35:43

"La naiba cu doctorii si cu asistentele... Nu m-au putut opri!" Roky Erickson, 1980

Originari din Austin, Texas, The 13th Floor Elevators cantasera deja in San Francisco, inainte ca miscarea psihedelica sa capete acolo notorietate. Casa de discuri a trebuit sa-i ameninte ca le suspenda contractul daca nu vin in Austin pentru a inregistra ceea ce se va dovedi primul album de acid rock din istoria muzicii. LP-ul s-a vandut nesperat de bine, in mare parte datorita succesului unui single lansat anterior, piesa devenita clasica de garage rock "You`re Gona Miss Me", care a ajuns pe locul 55 in clasamentul Billboard.

Promovarea fatisa a beneficiilor halucinogenelor pe coperta albumului nu avea cum sa faca trupa prea draga autoritatilor: politistii texani le-au desfacut chiar echipamentele muzicale sperand sa gaseasca droguri. "Cautarea purei normalitati psihice... este baza cantecelor de pe acest album", spune textul de pe coperta, dar genul de garage rock si R&B practicat pe disc este foarte departe de normalitatea psihica. "Reverberation (Doubt)" si "Tried To Hide" sunt piese rock foarte intense, in timp ce "Roller Coaster" si "Fire Engine" degaja o atmosfera intunecata, fantomatica. Solistul Roky Erickson tipa si urla ca un adevarat posedat, in timp ce sunetele extraterestre ale "urciorului" electric al lui Tommy Hall adancesc starea de spirit deja cam fantastica pe care o degaja muzica.

The Elevators n-au rezistat mult, iar Erickson a continuat cu o cariera solo neregulata (desi cu momente formidabile). Dar legenda trupei este inca vie, in parte gratie reluarii unora dintre piesele lor de catre formatii precum Spacemen 3 si, mai ales, Primal scream, care a inclus o versiune memorabila a melodiei "Slip Inside This House" (de pe al doilea album al grupului, Easter Everywhere) pe LP-ul sau Screamadelica.

Lista pieselor
01. You`re Gonna Miss Me 2:31
02. Roller Coaster 5:08
03. Splash 1 3:57
04. Reverberation (Doubt) 2:51
05. Don`t Fall Down 3:03
06. Fire Engine 3:23
07. Thru The Rythm 3:10
08. You Don`t Know (How Young You Are) 2:59
09. Kingdom Of Heaven 3:11
10. Monkey Island 2:40
11. Tried To Hide 2:50

SIMON AND GARFUNKEL - PARSLEY, SAGE, ROSEMARY AND THYME (1966)

2009-05-20T06:19:00.009+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producator: Bob Johnston
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 28:30

Lumea era pe punctul de a se dezintegra, dar mici oaze de frumusete erau inca posibile atunci cand Paul Simon Si Art Garfunkel si-au inregistrat primul lor album memorabil, Parsley, Sage, Rosemary And Thyme. Intr-adevar tensiunea dintre presentimentul sfarsitului ineluctabil si insistenta lui Simon asupra legaturii emotionale dintre oameni este ceea ce ce face acest din acest album o opera durabila, in ciuda numeroaselor momente care suna azi datate ("Feelin` Groovy").

In timp ce LP-ul anterior, Sounds Of Silence, fusese scos in pripa pentru a exploata popularitatea hitului cu acelasi nume, Simon a insistat sa aiba de data aceasta control complet asupra procesului de creatie si inregistrare. Rezultatul a fost un album excelent lucrat pana in cele mai mici amanunte, la care foarte mult a contribuit inginerul de sunet Roy Halee. Minutiozitatea aceasta se vede imediat, de la prima piesa, "Scarborough Fair/Canticle", o capodopera pop, complexa, memorabila, comparabila cu oricare dintre creatiile lui Brian Wilson. Dar Simon nu este genul care sa ia ochii publicului cu un singur truc. Varietatea compozitiilor din Parsley, Sage, Rosemary And Thyme face din el unul din cei mai inzestrati compozitori ai epocii: de la luminosul For Emily, Whenever I May Find Her", in care exceleaza Garfunkel, pana la "Homeward Bound", poate cel mai bun cantec compus vreodata despre viata pribeaga a unui muzician. Plictiseala pedanta din "The Dangling Conversation" este perfect calibrata muzical, in timp ce stilul caustic al melodiei rock "A Simple Dessultory Phillipic" suna inca relevant, desi multe din tintele srcasmului ei nu ne mai inspira astazi dispret.

Piesa finala este o versiune dubioasa a melodiei "Silent Night" suprapusa peste un fragment de jurnal de stiri care anunta moartea lui Lenny Bruce si escaladarea razboiului din Vietnam.

Lista pieselor

01. Scarborough Fair/Canticle 3:10
02. Patterns 2:45
03. Cloudy 2:21
04. Homeward Bound 2:29
05. The Big Bright Green Pleasure Machine 2:47
06. The 59th Bridge Song (Fellin' Groovy) 1:53
07. The Dangling Conversation 2:37
08. Flowers Never Bend With The Rainfall 2:10
09. A Simple Dessultory Phillipic 2:19
10. For Emily, Whenever I May Find Her 2:05
11. A Poem On The Underground Wall 1:52
12. 7 O`clock News/Silent Night 2:02

THE ROLLING STONES - AFTERMATH (1966)

2009-05-19T10:07:00.010+03:00

Casa de discuri: Decca
Producator: Andrew Loog Oldham
Director artistic: Sandy Beach
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 60:05

"Este prima oara cand noi am compus tot discul..." Mick Jagger, 1995

In anii 1960, totul era simplu: Beatles erau baietii buni, Stones, cei rai. Pe la mijlocul deceniului, cei patru muzicieni din Liverpool devenisera seriosi, dar, cu exceptia albumului Help!, nu si mai sumbri. The Stones, in schimb, ranjeau "Satisfaction" si "She Said Yeah", melodii ce aparusera pe cateva albume, precum deliciosul December`s Children, care nu erau decat compilatii pestrite scoase de casele de discuri si de ambitiosul impresar Andrew Loog Oldham.

Spre deosebire de ele, Aftermath era un album propriu-zis nu unul umflat cu hituri single. Ii vedem aici pe The Rolling Stones in plina expansiune: literalmente in "Goin` Home", dar, mai interesant, in domeniul experimentelor muzicale.

"Lady Jane" este cea mai mare surpriza: o balada elisabetana a carei delicatete austera va reverbera in tanguirile muzicale de mai tarziu ale trupei. "Under My Thumb" uimeste atat prin sexualismul ei imperios, cat si prin ritmul sustinut la balafon. "Mother`s Little Helper" este un portret al unei gospodine devoratoare de pilule, invaluit in sunetul sitarului - care, ca si "Out Of Time", "Leave It" si "What To Do", a fost eliminat de pe varianta americana a discului. America n-a facut insa o afacere atat de proasta: a obtinut in schimb superbul "Paint In Black".

Cei care au facut posibile aceste inovatii au fost Jack Nitzsche - textier, interpret si aranjor inspirat, care intrase in contact cu The Rolling Stones prin intermediul lui Phil Spector - si Brian Jones. "Acesta din urma, isi aminteste Keith, era un tip extrem de versatil, dar isi pierduse interesul pentru chitara" - de aici pasajele interpretate la sitar si balafon.

Melodiile mai conventionale nu sunt insa si dezamagitoare - cea mai buna este rautacioasa si cam grosolana "Stupid Girl".

Aftermath a fost primul album Stones integral original, echivalentul lui A Hard Day`s Night. The Beatles si Stones se maturizasera deja, si lumea intreaga era a lor.

Lista pieselor

01. Mother`s Little Helper 2:48
02. Stupid Girl 2:57
03. Lady Jane 3:11
04. Under My Thumb 3:43
05. Doncha Bother Me 2:42
06. Goin` Home 11:16
07. Flight 505 3:29
08. High And Dry 3:10
09. Out Of Time 5:40
10. It`s Not Easy 2:57
11. I Am Waiting 3:13
12. Take It Or Leave It 2:48
13. Think 3:10
14. What To Do 2:34

THE MOTHERS OF INVENTION - FREAK OUT! (1966)

2009-05-18T07:13:00.011+03:00

Casa de discuri: Verve
Producator: Tom Wilson
Director: Jack Anesh
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 60:05

"Nu luam droguri." Frank Zappa, 1966

Trupa lui Frank Zappa se numea simplu, The Mothers, pana cand studiourile MGM si-au dat seama ce putea sa sugereze aceasta denumire celor care aveau sa asculte explozivul ei album de debut. Cu putin timp inainte de la lansarea lui Freak Out!, cel de-al doilea dublu LP din istoria muzicii rock (Blonde On Blonde a lui Bob Dylan tocmai sparsese gheata), firma a intrat in panica, temandu-se ca subtextul obscen al numelui formatiei ar putea sa sperie. "Ca si cum numele nostru avea sa fie Marea Problema", remarca sec Zappa in autobiografia sa.

Reprezentanti ai efervescentei miscari freak de pe coasta de Vest, Frank Zappa si formatia sa si-au propus, sprijiniti de producatorul Tom Wilson, sa ia mintile publicului. In plus, voiau sa transmita un mesaj. "Fiecare melodie avea locul ei in cadrul conceptiei generale satirice a albumului", spunea Zappa.

Conceptia aceasta este sintetizata de "Who Are The Brain Police?": e un geamat sinistru, anti-autoritarist, care da seama de degenerarea simultana a obiectelor si indivizilor. Alaturi de cantece intentionat bizare, gasim parodii ale muzicii pop ieftine, precum pastisa doo-wop "Go Cry On Somebody Else`s Shoulder", si cantece de dragoste complexe, cum este "How Could I Be Such A Fool?". Pe al doilea disc, rafale de blues sau tirade psihedelice la chitara dezvaluie o latura mai profunda: "Help, I`m A Rock" este o piesa tipic "freak", abstracta; "The Return Of The Son Of The Monster Magnet", care ocupa toata fata B a celui de-al doilea disc, este o compozitie impresionanta, experimentala si zgomotoasa.

Freak Out! semnala aparitia unui compozitor neobisnuit de inzestrat si provocator, care si-a construit cariera refuzand constant sa se alinieze unor standarde.

Lista pieselor

01. Mother`s Little Helper 2:48
02. I Ain`t Got No Heart 2:30
03. Who Are The Brain Police? 3:22
04. Go Cry Over Somebody Else`s Shoulder 3:31
05. Motherly Love 2:45
06. How Could I Be Such A Fool 2:12
07. Wowie Zowie 2:45
08. You Didn`t Try To Call Me 3:17
09. Any Way The Wind Blows 2:52
10. I`m Not Satisfied 2:37
11. You`re Probably Wondering Why I`m Here 3:37
12. Trouble Every Day 6:16
13. Help, I`m A Rock 8:37
14. The Return Of The Son Of The Monster Magnet 12:17

PAUL REVERE AND THE RAIDERS - MIDNIGHT RIDE (1966)

2009-05-17T04:31:00.005+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producator: Terry Melcher
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 27:38

"Am vrut sa fie o trupa interesanta... nu doar un tonomat muzical ambulant." Paul Revere, 2004

A existat vreodata o formatie mai ponegrita decat Raiders? In fata invaziei trupelor beat britanice pe piata americana, Raiders au rezistat eroic, la fel ca The Byrds sau The Beach Boys.

In perioada de aur a muzicii pop, grupul a avut o serie intreaga de hituri si a cantat cu o verva absolut unica, pe care o deprinsese pe parcursul anilor in care acceptase sa apara pe secna oricarui club ii primea. Sunetul sau punk auster nu s-a demodat si pare la fel de curajos si azi. Si totusi, cei care si-i amintesc pe Raiders evoca de obicei costumele din Razboiul de Independenta, clovneriile si acrobatiile de pe scena si faptul ca trupa era preferata emisiunii TV zilnice Where The Action Is a lui Dick Clark. Pana si The Monkees pareau sa aiba mai multa credibilitate.

Dar, in 1966, maraiala amenintatoare a solistului Mark Lindsay in "Louie Go Home" suna la fel de feroce ca si cea a lui Eric Burdon de la The Animals sau a lui Van Morrison de la Them si a exercitat o mare influenta asupra lui Roger Daltrey de la The Who. Iar din punct de vedere muzical Midnight Ride este aproape perfect - noua dintre piese sunt compozitii originale ale formatiei. Celelalte doua sunt probabil cele mai reusite melodii ale anilor 1960. "Kicks" compus de Barry Mann si Cyntia Weill, este o infocata pledoarie antidroguri facuta insa parca pentru un auditoriu care are deja creierii facuti varza. Piesa garage rock "I`m Not Your Stepping Stone" (de Tommy Boyce si Bobby Hart) va fi apoi reluata cu mare succes de The Monkes, dar aceasta este versiunea care i-a facut mai tarziu pe The Sex Pistols sa preia si ei cantecul.

Lista pieselor

01. Kicks 2:28
02. There`s Always Tomorrow 2:39
03. Little Girl In The 4th Row 2:58
04. Ballad Of Useless Man 2:08
05. I`m Not Your Stepping Stone 2:31
06. There She Goes 1:47
07. All I Really Need Is You 3:27
08. Get It On 3:12
09. Louie, Go Home 2:41
10. Take A Look At Yourself 1:48
11. Melody For An Unknown Girl 1:59

THE MAMAS AND THE PAPAS - IF YOU CAN BELIEVE YOUR EYES AND EARS (1966)

2009-05-16T07:51:00.007+03:00

Casa de discuri: RCA Victor
Producator: Lou Adler
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 34:10

"N-am auzit asa ceva in viata mea." Lou Adler, 1966

Constituit in insulele Virgine din ramasitele trupelor folk-rock The Journeymen si The Mugwumps, grupul format din Denny Dohrty, Cass Elliot, Michelle Gilliam si sotul ei, cantaretul, compozitorul si chitaristul John Philips, a venit in 1965 in Los Angeles, unde frumusetea armoniilor lor vocale le-a adus o colaborare cu Barry McGuire (cel mai faimos interpret al cantecului "Eve Of Destruction") si cu impresarul lui, Lou Adler. Primul mare succes al formatiei o fost "California Dreamin`", un single vandut in peste un milion de exemplare, un poem nostalgic dedicat Coastei de Vest, pe care se aud foarte bine vocile bogate si armoniile superbe, caracteristice grupului. I-a urmat discul de aur "Monday, Monday".

Ambele melodii apar pe If You Can Believe Your Eyes And Ears - albumul lor de debut -, care a ajuns si el pe primele locuri in clasamentele americane si a devenit un disc de aur. Alaturi de ele se afla compozitii care reflecta dorul de libertate specific perioadei ("Go Where You Wanna Go"); piesa finala, "The In Crowd", este o foarte reusita satira sociala ("If It`s Square We Ain`t There!"), care a fost apoi reluata intr-o versiune memorabila de catre Roxy Music.

John Philips este fara indoiala principala forta creatoare din spatele acestei reusite, desi printre muzicienii care apar pe album se numara tobosarul Hal Blaine, basistul Joe Osborn si pianistul Larry Knechtel. Talentul componistic al lui Philips este recunoscut (el este si autorul melodiei "San Francisco (Flowers In Your Hair)", interpretata de Scott McKenzie), dar el reuseste sa dea un aer proaspat chiar si pieselor ne-originale - "Do You Wana Dance", "Spanish Harlem" si "I Call Your Name" -, toate scanteietoare gratie armoniilor vocale ale solistilor.

Lista pieselor

01. Monday, Monday 3:25
02. Straight Shooter 2:56
03. Got A Feelin` 2:53
04. I Call Your Name 2:36
05. Do You Wanna Dance 2:56
06. Go Where You Wanna Go 2:26
07. California Dreamin` 2:38
08. Spanish Harlem 3:14
09. Somebody Groovy 3:14
10. Hey Girl 2:22
11. You Baby 2:19
12. The In Crowd 3:11

THE KINKS - FACE TO FACE (1966)

2009-05-15T22:25:00.007+03:00

Casa de discuri: Pye
Producator: Shel Talmy
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 38:31

"Ei chiar trebuie sa ne iubeasca." Ray Davies, 1969

Lui Ray Davies nu i-a placut coperta celui de-al patrulea album al grupului. "Vroiam sa fie neagra si impresionanta la fel ca piesele de pe album, isi aminteste liderul formatiei londoneze, in locul culorilor alora zglobii."

Face To Face a insemnat o schimbare de metoda pentru Ray, fratele sau Dave, chitaristul, tobosarul Mick Avory, si basistul Peter Quaife. Era prima oara cand petreceau luni de zile lucrand la un album, suprapunand inregistrari facute in diferite sedinte. Discul a marcat, de asemenea, incheierea colaborarii cu producatorul american Shel Talmy, a carui preferinta pentru rapiditate si eficienta nu se mai potrivea eforturilor mai elaborate ale formatiei.

"Party Line" inaugureaza albumul in stilul rock`n`roll obsinuit, in timp ce "Dandy" urmeaza linia satirei la adresa Londrei anilor 1960 pe care o exprimase hitul lor timpuriu "Dedicated Follower Of Fashion". Mare parte din ceea ce urmeaza este mai profund si mai intunecat. Ray isi analizeaza starile mentale labile in "Too Much On My Mind", pe care impresioneaza sunetul de harpa; ceea ce avea sa fie marele succes "Sunny Afternoon" este o piesa despre oboseala de lume, punctata de o frmoasa linie descendenta a contrabasului. "House In The Country" si "Most Exclusive Residence For Sale" justifica frecventa caracterizare a albumului drept un ciclu de piese despre societatea britanica. Si totusi, eticheta de album "eminamente englezesc" nu face dreptate diversitatii, atat textelor, cat si muzicii de pe disc. "Holiday In Maikiki", un omagiu adus lui Chuck Berry, deplange comercializarea insulei Hawaii. "Fancy este o piesa monotona de atmosfera, inspirata de raga indiana, in timp ce "Rainy Day In June" debordeaza de imprevizibilitate si mister.

Face To Face nu a fost un mare succes de public - locul 139 in S.U.A, locul 13 in Marea Britanie -, dar marcheaza inceputul perioadei clasice a formatiei. Starurile de altadata ale clasamentelor single devenisera acum o trupa capabila de albume suficient de variate.

Lista pieselor

01. Party Line 2:35
02. Rosy Won`t You Please Come Home 2:34
03. Dandy 2:12
04. Too Much On My Mind 2:28
05. Session Man 2:14
06. Rainy Day In June 3:10
07. House In The Country 3:03
08. Holiday In Waikiki 2:52
09. Most Exclusive Residence For Sale 2:48
10. Fancy 2:30
11. Little Miss Queen Of Darkness 3:16
12. You`re Lookin` Fine 2:46
13. Sunny Afternoon 3:36
14. I`ll Remember 2:27

THE MONKS - BLACK MONK TIME (1966)

2009-05-14T22:07:00.006+03:00

Casa de discuri: Polydor
Producator: Jimmy Bowien
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 28:01

Inregistrat la sfarsitul anului 1965, Black Monk Time este unul dintre cei mai redutabili candidati la titlul de "prim album punk" si, oricat de prostesc si de gol ii suna titlul (pana la urma, curentul punk a fost o miscare din contra-cultura, de "fertilizare incrucisata" a genurilor, foarte interesata de moda, iar baietii acestia erau geopolitic niste exilati), sunetul lui este in mod sigur mult mai acceptabil astazi decat ar fi putut fi vreodata in mediul in care canta formatia.

Desi The Monks nu au aparut niciodata pe scena in afara Germaniei (ezitarile in legatura cu un proiectat turneu in Vietnamul sfasiat de razboi a fost unul din motivele dezmembrarii grupului; ceea ce voiau ei, de fapt, era sa cante in America natala}, cei cinci, toti soldati in armata americana stationata in Germania si toti imbracati pe masura denumirii (in rase calugaresti si cu tonsuri), au capatat o reputatie remarcabila in radul anumitor categorii de public, bazata in primul rand pe excelenta acestui album (si pe rezultatele unei scurte reuniri in 1990).

Instrumentelor traditionale rock li se alatura aici orga si un banjo electric facut la comanda. Albumul este interpretat de la un cap la altul cu mare precizie si cu furie. Este pe rand hilar, strident, radical si entuziasmant - prima piesa "Monk Time" fiind poate unul din cele mai remarcabile imnuri inchinate distrugerii inregistrate vreodata. "I Hate You" n-ar fi nepotrivit in filmul fetis al anilor 1960 Pact cu diavolita (Bedazzled). Alte compozitii, precum "Boys Are Boys And Girls Are Choice" si "Drunken Maria", fac aluzii la o decazuta muzica folk germana - dar sunt ele acuzatoare, afectuoase sau pur si simplu e vorba de lucruri care au trecut pe la urechea acestor bieti soldati aflati departe de casa? Textul de pe coperta ne spune, pana la urma, ca "The Monks nu cred in nimic".

BOB DYLAN - BLONDE ON BLONDE (1966)

2009-05-13T09:16:00.006+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producator: Bob Johnston
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 71:00

In mod bizar, dupa nefericitul concert "electric"sustinut in Feee Trade Hall din Manchester pe 17 mai 1966 (gresit cunoscut uneori sub numele de "concertul de la Royal Albert Hall"), cel putin doi oameni au pretins ca erau cel care ii strigase din public lui Dylan "Iuda". Pare ciudat sa-si faca cineva un motiv de mandrie din asta, pentru ca, retrospectiv privind, invectiva era absolut nejustificata.

Daca Highway 61 era in 1965 debutul impresionant al lui Dylan in genul rock`n`roll, acest album, aparut sase luni mai tarziu, nu a fost un simplu pas inainte - a fost o prima capodopera a genului.

Blues-ul dezlantuit din Blonde On Blonde creeaza o atmosfera de noapte tarzie, plina de izbucniri de manie, reflectii si disperare. Cantecele rock`n`roll pure, precum "I Want You", alterneaza violent cu balade sfasietoare cum sunt "Visions Of Johanna" sau melancolica "Just Like A Woman", in timp ce mai intima "Sad Eyed Lady Of The Townlands" este un manifest al dragostei neimpartasite.

Suprarealiste si totusi sensibile, observatiile poetice ale lui Dylan ne sugereaza ca eticheta de "exponent al unei generatii" care i se aplica ar trebui inteleasa in raport cu sentimentele care domina epoca si mai putin cu protestele ei ideologice.

Era primul album dublu din istoria rock-ului si succesul lui a insemnat triumful tendintelor progresive, al primatului experimentarii si interesantului in lumea acestui gen muzical. E de inteles atunci de ce fotografia de pe coperta este neclara. In 1966, Bob Dylan inainta, in creatia sa, atat de repede, incat lumea se straduia din greu sa-l ajunga din urma. Intr-un anumit sens, nu l-a ajuns niciodata.

THE BYRDS - FIFTH DIMENSION (1966)

2009-05-12T08:19:00.004+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producator: Jim Dickson - Allen Stanton
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 29:25

Este o trasatura curioasa a carierei The Byrds faptul ca a produs cele mai bune albume ale lor in perioada cand popularitatea le era in scadere si intre membri aparusera conflicte serioase. Programul incarcat de turnee si presiunea pe care o exercita faptul ca era singurul compozitor l-au determinat in cele din urma pe Gene Clark sa paraseasca grupul la inceputul anului 1966. Siliti astfel sa-si exercite talentele componistice, David Crosby si Roger McGuinn au inceput sa-si caute propria voce.

Fascinatia lui McGuinn pentru cultura stiintifico-fantastica este sursa de inspiratie pentru melodia care da titlul albumului si pentru imprevizibila "Mr. Spaceman", o piesa cu tenta country. Meditatiilor proto-hippy ale lui Crosby in "What`s Happening?!?" le raspund solo-urile serpuitoare pe 12 corzi ale lui McGuinn. Chitara acestuia scuipa foc in ravasitorul poem jazz-raga-rock "I See You" si - deja celebra - in extraordinarul "Eight Miles High". Scris impreuna cu Clark, aceasta din urma este o pvestire impresionista, psihedelica a experientei socului cultural prin care membrii formatiei trecusera in timpul nefericitului turneu prin Anglia, in 1965. Din pacate, cuvantul "high" ("drogat") din titlu a eliminat piesa de pe varianta americana a albumului, care nu s-a vandut tocmai grozav. Era inceputul declinului formatiei in clasamente.

In alte melodii gasim trimiteri la originile folk ale grupului si, neasteptat, la R&B. Albumul este inegal, intr-adevar si are cateva piese de umplutura. Dar oricum: The Byrds imbinau acum muzica rock`n`roll, Folk, Jazz, "raga" rock si country - si inca nu dadusera tot ce aveau mai bun.

FRED NEIL - FRED NEIL (1966)

2009-05-12T08:12:00.004+03:00

Casa de discuri: Capitol
Producator: Nick Venet
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 37:56

Desi numarul albumelor inregistrate de el a fost mic, Fred Neil a jucat un rol-cheie in tranzitia de la folk la folk-rock. Nascut in Florida, dar stabilit in boemul Greenwich Village din New York, Neil a impresionat de la primul sau disc, Bleecker & McDougal, pe care aparea si John Sebastian (de la The Lovin` Spoonfull) la muzicuta. Dupa ce ii exasperase pe puristii genului folk mixand instrumente acustice si electrice, Neil a facut un pas mai departe, producand o revolutionara sinteza de folk , rock si jazz intruchipata in melodii hipnotizante, pe care Neil le canta cu vocea sa joasa, lenta si fluida.

Este un album esential pentru orice cantaret-compozitor, lipsit de orice "umplutura". Acestea fiind spuse, el are totusi doua varfuri. Delicata "Everybody`s Talkin`" a fost preluata de marele Harry Nilsson, care, intr-o versiune mai alerta, a transformat-o intr-un succes mondial si a cantat-o pentru Cowboy-ul de la miezul noptii. "The Dolphins" are o melodie insinuanta, eliptica, nostalgica, si versuri care imbina filozofia cu doctrina ecologica. Piesa a fost reluata adesea de Tim Buckley; autorul ei si-a donat toate drepturile unor organizatii cae lupta pentru protejarea delfinilor.

Un alt fan celebru al lui Neil a fost Mama Cass Elliot, membru al formatiei The Mamas And The Papas, care se spune ca ar fi vocea necunoscuta din fundalul melodiei "Badi-Da". Unorul negru al lui Neil isi gaseste expresie in ritmatul "That`s The Bag I`m In", in timp ce "Sweet Cocaine", o piesa cu tenta blues, este un comentariu descriptiv, nu acuzator. Exercitiul in muzica progresiva Cynicrust-petefredjohn Raga" este un final exotic, in care stralucesc "magicul buzuki" al lui Cyrus Faryar si improvizatiile relaxate ale orchestrei.

THE BEACH BOYS - PET SOUNDS (1966)

2009-05-10T04:30:00.005+03:00

Casa de discuri: Capitol
Producator: Brian Wilson
Director artistic: Capitol Photo Studio - George Jerman
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 36:19

"Am visat ca aveam o aureola..." Brian Wilson, 1990

Daca Rubber Soul a insemnat un moment de rascruce pentru The Beatles, prefigurand aventura psihedelica prin care aveau sa treaca, el a fost si o sursa de inspiratie pentru Brian Wilson, geniul ratacitor al formatiei The Beach Boys. Gasind "fiecare piesa (de pe Rubber Soul) extrem de interesanta si stimulatoare artistic", Wilson a raspuns compunand Pet Sounds, un album care s-a dovedit egal - daca nu superior - performantelor semnate de Beatles.

Albumul a fost compus in decurs de doua luni, la inceputul lui 1966, cu sprijinul lui Tony Asher, un agent de publicitate specializat in sloganuri muzicale. Stilul este radical diferit de al cantecelor anterioare ale formatiei. Au disparut melodiile vesele, simple, adolescentine; in locul lor apare un sunet mai complex, inca exuberant, dar nuantat de emotii profunde, nelinistite.

Inca de la prima melodie, extraordinara "Wouldn`t It Be Nice", o cavalcada emotionala pe fundalul amestecului de trompete, percutie si sonerii de bicicleta, Pet Sounds transcende genul pop. Flerul componistic al lui Wilson, atat in materie de texte, cat si de melodie, transpare in fiecare cantec, de la "I Just Wasn`t Made For These Times" pana la "Caroline No", piesa sa favorita.

Dupa Pet Sounds (coperta, o fotografie facuta in gradina zoologica din San Diego, era un calambur vizual pe marginea titlului albumului, care continea sunetele "pet" - favorite ale lui Wilson) a inceput alunecarea in nebunie a lui Wilson. Dezorientati de aceasta muzica noua, multi fani ai trupei au respins-o (ca si firma Capitol, care nu a promovat albumul). Ca urmare, Wilson a devenit obsedat de ideea de a creea albumul pop perfect. Intre timp insa, in Anglia, The Beatles ridicau manusa azvarlita cu Pet Sounds lansand Sgt. Pepper`s...

Lista pieselor

01. Wouldn`t It Be Nice 2:25
02. You Still Believe In Me 2:34
03. That`s not Me 2:30
04. Don`t Talk 2:54
05. I`m Waiting For The Day 3:06
06. Let`s Go Away For A While 2:21
07. Sloop Johnny B. 3:00
08. God Only Knows 2:52
09. I Know There`s An Answer 3:11
10. Here Today 2:55
11. I Just Wasn`t Made For These Times 3:15
12. Pet Sounds 2:23
13. Caroline No 2:53

THE BEATLES - REVOLVER (1966)

2009-05-09T07:12:00.010+03:00

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Klaus Voorman
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 34:58

"Le-am cantat pentru cei de la Stones..." Paul McCartney, 1966

Candva, The Beatles erau draguti si simpatici; acum devenisera un grup perfect sigur pe sine. Aceasta incredere se vede in ingenioasa coperta in alb si negru - o combinatie de colaj fotografic si desene in penita realizata de Klaus Voorman, pe care membrii trupei il cunosteau din perioada hamburgheza -, ca si in titlul ambiguu - mult mai inteligent decat Abracadabra, Magic Circles sau Beatles On Safari, variante propuse initial.

Se vede de asemenea in cele 14 piese impecabile - sau 11, daca erati american in 1966, caci firma Capitol a pus "I`m Only Sleeping", "And Your Bird Can Sing" si "Doctor Robert" pe Yesterday And Today, o amestecatura de melodii si fragmente pe care Revolver a alungat-o de fapt de pe primul loc al clasamentului Billboard (iarasi, foarte frumos).

Revolutionar la vremea respectiva - "sunt satul, declara McCartney, de scos sunete pe care lumea sa spuna ca le-a mai auzit" -, Revolver rezoneaza de-a lungul deceniilor. Earth, Wind And Fire au imprumutat aroganta ieftina din "Got To Get You Into My Life" in muzica disco; The Jam au copiat practic zdranganitorul "Taxman" in hitul lor britanic "Start!", iar The Chemical Brothers si-au construit o cariera pe "Tomorrow Never Knows".

Revolver e considerat punctul in care Beatles s-au despartit: ultimul lor recital platit a avut loc la numai cateva saptamani dupa lansarea albumului, Lennon si McCartney nu mai compuneau impreuna iar Harrison mustea de resentimente.

Rezultatul a fost uluitor - si este sintetizat in singurul single de pe disc, "Yellow Submarine/Eleanor Rigby": pe o fata un cantec pentru copii care va supravietui timpului, pe cealalta un soi de bocet care chiar si astazi nu seamana cu nimic din muzica pop - dar care este, la fel ca si albumul sursa, pur si simplu minunat.

Lista pieselor

01. Taxman 2:38
02. Eleanor Rigby 2:08
03. I`m Only Sleeping 3:01
04. Love You To 3:01
05. Here, There And Everywhere 2:26
06. Yellow Submarine 2:41
07. She Said She Said 2:37
08. Good Day Sunshine 2:10
09. And Your Bird Can Sing 2:01
10. For No One 2:02
11. Doctor Robert 2:15
12. I Want To Tell You 2:30
13. Got To Get You Into My Life 2:31
14. Tomorrow Never Knows 2:57

THE WHO - MY GENERATION (1965)

2009-05-09T07:09:00.005+03:00

Casa de discuri: Brunswick
Producator: Shel Talmy
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 36:13

"N-o sa lasam muzica sa stea in calea spectacolului nostru vizual." Pete Townshend, 1967

Primul album al formatiei The Who, care astazi ne evoca o imaginara Londra invadata de curentul mod, este numai superficial exponentul acestei miscari. In realitate My Generation este vocea disperata a unei trupe tinere dezorientate, in cautarea propriei identitati, exploatata nemilos de puternicii industriei muzicale si sigura de numai un singur lucru: de energia sa nesecata si de abilitatea de a o transforma in cantece pe placul publicului larg.

Dupa ce, in trei ani de la infiintare, isi schimbasera de tot atatea ori numele, trecusera prin multiple schimbari de componenta, impresar si casa de discuri, si avusesera un single nereusit ("I`m The Face", compus de Pete Meaden, lansat in 1964 in incercarea de a se integra curentului mod), Daltrey, Townshend, Entwistle si nou-sositul Moon stiau ca primul lor album trebuia sa atraga atentia.

Si a facut-o. Asigurandu-si colaborarea producatorului formatiei Kinks, Shel Talmy (pentru care Townshend a scris o versiune revisuita a piesei sale mai vechi "I Can`t Explain", ale carei pasaje de chitara sacadata amintesc de hiturile timpurii ale formatiei The Kinks), cei patru au inregistrat un calup de cantece de foarte buna calitate. Printre cele mai reusite se numara "My Generation", in care Daltrey imita balbaiala unui narcoman in versuri precum des citatul si succintul "Hope I Die Before I Get Old"; "I Don`t Mind", ale carui armonii vocale luxuriante si cascada de sarje la chitara erau cu un pas inaintea vremurilor, ca productie; si "The Kids Are Alright", devenit aproape un imn al generatiei, in care Townsend abordeaza (nu pentru ultima oara) dificultatea de a fi tanar.

Poate ca pe discurile ulterioare The Who s-au dovedit mult mai sofisticati, dar sinceritatea bruta din My Generation il face un album de referinta.

Lista pieselor

01. Out In The Street 2:32
02. I Don`t Mind 2:33
03. The Good`s Gone 4:00
04. La-La-La-Lies 2:18
05. Much Too Much 2:45
06. My Generation 3:21
07. The Kids Are Alright 3:10
08. Please, Please, Please 2:46
09. It`s Not True 2:34
10. I`m A Man 3:23
11. A Legal matter 2:54
12 The Ox 3:57

BOB DYLAN - HIGHWAY 61 REVISITED (1965)

2009-05-07T19:34:00.009+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producator: Bob Johnston
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 51:34

"Nu puteam sa fiu la nesfarsit, stiti, trubadurul singuratic, sa zdrangan "Blowin` In The Wind" trei ore in sir in fiecare seara." Bob Dylan, 1978

Nici o alta metamorfoza muzicala de la premiera revolutionarului Ritual al primaverii stravinskian la Theatre des Champs-Elysees in 1913, care a declansat un adevarat scandal, nu a mai suscitat vreo controversa atat de aprinsa precum recitalul lui Bob Dylan la Newport Folk Festival pe 25 iulie 1965. Dar huiduielile puristilor muzicii folk aveau curand sa fie acoperite de aplauzele pe care Dylan le-a primit odata cu lansarea albumului Highway 61 Revisited, o luna mai tarziu.

In procesul de trecere de la chitara acustica si muzica folk la rock-ul cantat la chitara electrica, proces inceput pe prima fata a discului din 1965 Bringing It All Back Home, Dylan a rescris regulile muzicii pop. Un cantec de succes precum involburatul "Like A Rolling Stone", sustinut de orga electrica, nu mai trebuia sa dureze doar trei minute. (Numai doua dintre cele noua piese dureaza mai putin de patru minute; redutabila compozitie finala, "Desolation Row", are mai mult de 11.)

Gratie unor cantece mestesugite, rafinate, precum "Just Like Tom Thumb`s Blues", care abndonau ideea traditionala ca publicul trebuie sa se alature solistului la refren, Highway 61 Revisited a avut un succes enorm, care l-a consacrat pe Dylan drept figura dominanta a muzicii rock. Nu vocea lui - desi arareori i-a fost mai sincera si mai viguroasa - a contat. Ci ceea ce spunea ea, in opozitie cu felul in care o spunea - o alta schimbare de paradigma a genului.

Desi dezbatut si criticat ca nici un album de pana la el, cel mai profitabil mod de a asculta Highway 61 Revisited este undeva singur, departe de multime. Nu e nevoie de nici un dictionar de literatura pentru a savura iuresul melodiei in "Tombstone Blues" si "From a Buick 6" - acesta este probabil motivul principal pentru care Dylan s-a indreptat catre rock`n`roll.

Lista pieselor

01. Like A Rolling Stone 6:13
02. Tombstone Blues 6:00
03. It Takes A Lot To Laugh, It Takes A Train To Cry 4:09
04. From A Buick 6 3:19
05. Ballad Of A Thin Man 5:58
06. Queen Jane Approximately 5:31
07. Highway 61 Revisited 3:30
08. Just Like Tom Thumb`s Blues 5:32
09. Desolation Row 11:22

THE BYRDS - MR. TAMBOURINE MAN (1965)

2009-05-06T23:46:00.010+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producator: Terry Melcher
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 30:45

"Indiferent de ce a vrut sa spuna Dylan, eu am transformat-o intr-o rugaciune." Roger McGuinn, 1998

Combinatia dintre vocea lui Jim (devenit apoi Roger) McGuinn - aflata undeva intre John Lennon si Bob Dylan - splendidele armonii vocale ale lui Gene Clark si David Crosby si sunetul plin si rasunator al chitarei Rickenbaker cu 12 corzi a lui McGuinn in "Mr. Tambourine Man" a facut din The Byrds prima formatie americana capabila sa concureze artistic si comercial cu stalpii pietei muzicale, The Beatles. Trupa i-a oferit compozitorului melodiei din titlu, Bob Dylan, ocazia primului sau hit international, inspirandu-l sa adopte chitara electrica si sa initieze astfel curentul folk-rock.

Albumul Mr.Tambourine Man dezvolta sonoritatile acestui single, incluzand trei alte melodii ale lui Dylan, usor comercializate, intre care marele succes "All I Really Want To Do". El reflecta, de asemenea, extraordinarul talent componistic al lui Gene Clark, autorul piesei rock "I`ll Feel A Whole Lot Better", absolut reprezentativa pentru stilul trupei (si reluata mai tarziu de Tom Petty), si al altor patru melodii (unele in colaborare) printre care duioasele poeme de dragoste "You Won`t Have To Cry" si "Here Without You". Superba "Bells Of Rhymney" evoca inceputurile folk ale trupei si va inspira direct "If I Needed Someone" a Beatles-ilor. In semn de multumire pentru sustinerea ei, formatia interpreteaza unul din cantecele lui Jackie De Shannon, "Don`t doubt Yourself Babe", dar intr-un ritm a la Bo Diddley. O piesa oarecum bizar aleasa, este "We`ll Meet Again", marele succes al Verey Linn din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, prezent pe coloana sonora a filmului Doctor Strangelove.

Sunetul aspru de chitara si armoniile vocale tonice ale trupei au rezistat timpului, au inspirat numeroase formatii contemporane. - The Pretenders, The Smiths, The Stone Roses, R.E.M. si Primal Scream, ca sa mentionam numai cateva.

Lista Pieselor

1. Mr Tambourine Man 2:34

2. I`ll Feel A Whole Lot Better 2:35

3. Spanish Harlem Incident 2:01

4. You Won`t Have To Cry 2:12

5. Here Without You 2:40

6. Bells Of Rhymney 3:34

7. All I Really Want To Do 2:07

8. I Knew I`d Want You 2:18

9. It`s No Use 2:27

10. Don`t Doubt Yourself, Babe 2:58

11. Chimes Of Freedom 3:55

12. We`ll Meet Again 2:07

BERT JANSCH - BERT JANSCH (1965)

2009-05-05T22:02:00.004+03:00

Casa de discuri: Transatlantic
Producator: Bill Leader
Director artistic: Brian Shuel
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 39:25

Bert Jansch, scotian de origine, a aparut pe scena muzicii folk cu combinatia sa proprie de folk, blues si jazz, la inceputul anilor 1960. Albumul sau de debut a fost lansat in aprilie 1965, in ziua in care s-a deschis astazi faimosul club folk Les Cousins din cartierul londonez Soho. Interpretat la chitare imprumutate si inregistrat pe un magnetofon portabil in apartamentul producatorului independent Bill Leader din cartierul londonez Camden Town, albumul a fost vandut pentru modesta suma de 100 de lire (180 de USD, fara drepturi de autor) fondatorului firmei Transatlantic Records, Nat Joseph.

Compozitiile, puse in valoare de chitara fluida, perfect stapanita, a lui Jansch, poarta toate pecetea puternicei lui personalitati - de la prietenoasa piesa din deschidere "Strolling Down The Highway", la intensa "Needle Of Death" evocare a unui prieten mort in urma unei supradoze de heroina; de la meditativa, nelinistitoarea "Running From Home" la demonstratia de forta instrumentala din "Angie", compusa de Davy Graham si reluata mai apoi de Simon and Garfunkel.

Gratie tehnicii interpretative inovatoare si pieselor convingatoare, albumul a facut senzatie si a devenit un moment de referinta in istoria muzicii. Multe dintre cantecele lui Jansch au fost reluate de alti cantareti ai timpului, intre care Donovan, Julie Felix, si Marianne Faithfull, in timp ce chitaristi precum Jimmy Paige, Neil Young, Johnny Marr si Noel Gallagher i-au recunoscut influenta asupra dezvoltarii lor muzicale. Dar faima nu i se datoreaza numai profesionalismului lui Jansch, ci si lirismului sau.

THE BEATLES - RUBBER SOUL (1965)

2009-05-04T07:02:00.009+03:00

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Robert Freeman
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 35:50

In 1964, melomanii americani care cumparasera Meet The Beatles ii cunoscusera pe cei patru in costume care pareau mai degraba camasi de forta pentru libertatea pe care o intruchipau. Doi ani mai tarziu, fanii aveau sa ii vada mai indeaproape pe adevaratii Beatles - staruri pop pline de imaginatie. Mult mai tarziu trupa - si indeosebi Lennon - avea sa-si dezvaluie sufletul in fata publicului. Dar acest "Rubber Soul" este mult mai placut.

Albumul a dat o tenta mistica lumii muzicale a Beatles-ilor. De pe coperta psihedelica - o fotografie inclinata, facuta cu un obiectiv superangular, care dadea chipurilor serioase ale celor patru un aer usor "dus" - lipseste chiar numele formatiei (o premiera in America).

Dintre textele oarecum eliptice ale cantecelor, cele mai frumoase sunt versurile lui Lennon la "Norwegian Wood (This Bird Has Flown)" - care, ca si "I`m Looking Through You" al lui McCartney, fac aluzie la turbulente in viata personala. "Nowhere Man", pe de alta parte, renunta complet la subiectul dragoste - lucru foarte rar pana atunci in compozitiile formatiei.

Dulceaga "Michelle" compenseaza lipsa de substanta prin dragalasenie, in timp ce "Girl" este doar in aparenta ("mult mai sofisticata decat "Just Like A Woman" a lui Dylan", a catalogat-o criticul muzical Greil Marcus).

Rubber Soul este un pas inainte si in materie de compozitie. Elemente esentiale de pe acest disc sunt sitarul si efectul de fuzz care apare pe "Think For Yourself" - o melodie care, ca si "The Word", nu suna demodat.

Cel mai rusinos lucru in istoria Beatles nu este "Ob-La-Di Ob-La-Da", ci faptul ca Rubber Soul este prea adesea ignorat. Nu continea nici un hit ("Nowhere Man", care facuse furori in S.U.A. nu a aparut pe varianta americana a albumului), dar pentru o formatie mai putin celebra ar fi fost apogeul carierei.

B.B. KING - LIVE AT THE REGAL (1965)

2009-05-03T14:22:00.008+03:00

Casa de discuri: ABC
Producator: Johnny Pate
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 34:40

Sa inveti sa canti la o chitara electrica nu are cum sa fie prea usor daca avusesesi norocul sa cresti intr-un orasel fara elctricitate din Mississippi, dar, pana in momentul cand B.B. King a ajuns la Chicago, la Regal Theatre, in noiembrie 1964, el isi petrecu-se 39 de ani din viata exersand. Vazandu-l in acea seara, dupa ce adunase de-a lungul anilor o panoplie de mai bine de 20 de discuri single devenite hituri, cu faimoasa lui chitara Gibson numita "Lucille", atarnata de gat si adulat de femeile elegante din balcoane, oricine ar fi putut spune ca ambitiosul muzician daduse lovitura.

Orchestra a avut initiativa si Lucille s-a lasat "agatata", prezentandu-se publicului inamorat impreuna cu iubitul ei prin cateva fraze muzicale dansante, pe fondul trompetelor ascutite si al tobelor rapide. B.B. i-a raspuns de indata, proclamand cu vaietul sau blues caracteristic: "Everyday I Have The Blues!". Cei doi reincepeau o neobosita conversatie, care-i facuse celebri in decursul deceniului anterior.

King isi domina auditoriul ca un predicator inflacarat, facandu-l sa geama si sa suspine, angajand pe fiecare spectator in parte, intr-un dialog cu sine si cu Lucille. A doua melodie a fost patimasa "Sweet Little Angel" si despre cum "iubeste ea sa-si desfaca aripile". Tipetele s-au ridicat din sala ca o ceata.

Dar nu era vorba de un act sexual, ci de o mostra de blues adevarat, in care B.B. se arata coplesit de dor si de dorinta. Interpretarile pasionale ale unor piese precum "It`s My Own Fault", "How Blue Can You Get" si "You Upset Me Baby", presarate cu mangaierile emotionate ale gatului Lucille-ei, aveau sa devina momente de referinta in istoria blues-ului live si vor contribui la incoronarea lui King ca suprem chitarist al genului.

JOHN COLTRANE - A LOVE SUPREME (1965)

2009-05-02T10:13:00.005+03:00

Casa de discuri: Impulse!
Producator: Bob Thiele
Director artistic: George Gray
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 32:59

Rafinatul poem A Love Supreme este o opera definitorie pentru Coltrane si a cincea sa colaborare cu mica firma de jazz Impulse!, dupa ce o vreme lucrase cu casa de discuri R&B Atlantic. Istoria sa personala fusese un adevart zig-zag prin lumea jazz-ului: se alaturase un timp inovatiilor modale ale lui Miles Davis; fusese un reprezentant esential al miscarii "New Thing"; inregistrase un album de balade, o neasteptata colaborare cu sentimentalul Johnny Hartmann; isi asamblase o orchestra de invidiat pentru Africa/Brass; si cantase chiar alaturi de Duke Ellington.

La inceputul anilor 1960 insa, Coltrane propunea publicului un tip de jazz modal bazat pe scari muzicale de origine araba si indiana, cu o pasionata tenta spirituala. Saxofonul sau tenor sau alto era extraordinar de versatil, sustinut fiind de torentul muzical produs de un cvartet azi legendar, intr-un stil hard-bop, care aluneca spre sonoritati africane si indiene, spre soul, chiar spre muzica psihedelica.

A Love Supreme reuseste rara performanta de a fi o muzica absolut integra si in acelasi timp perfect accesibila. Fraza muzicala insistenta cu care basistul Jimmy Garrison incepe "Acknowledgement" ("a LOVE su-PREME") devine un lait-motiv, constant reluat, explorat si deformat de catre saxofonul tenor al lui Coltrane si de vocea lui aproape fantomatica. "Resolution" se intoarce la sunetul optimist mai caracteristic pentru Coltrane, completat de cascadele la tobe ale lui Elvin Jones (care suna de parca toata melodia ar fi a lui, pastrand insa ritmul), in timp ce piesa finala a albumului, "Psalm", pare un fel de rugaciune instrumentala.

Ca experienta a trezirii spirituale, a intelegerii profunde a lumii si chiar a iluminarii, albumul acesta e, practic, perfect.

THE BEACH BOYS - THE BEACH BOYS TODAY! (1965)

2009-05-01T07:16:00.006+03:00

Casa de discuri: Capitol
Producator: Brian Wilson
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 28:42

"Luni de zile am gandit si am planuit..."

In ciuda faptului ca include de departe cea mai proasta piesa din toata aceasta carte, The Beach Boys Today! este un album absolut atipic, impartit in mod egal intre melodii pop nonsalante despre baieti si fete si balade dramatice inspirate de formatiile de fete promovate de Phil Spector. Cu putin exercitiu nu e greu de nici macar de demonstrat ca e un album mai bun decat Pet Sounds - nu are nici urma din autocompatimirea care il pastreaza acesta din urma.

Desi inregistrat la scurt timp dupa ce, extenuat de programul extrem de solicitant, Brian Wilson avusese o criza in timpul unui turneu, albumul se deschide cu unul dintre cantecele cele mai exuberante interpretate vreodata de trupa, "Do You Wanna Dance?". Dupa vreo doua versuri pe care se aude doar muzica, Brian Wilson da volumul la maximum, invitand vocalistii - ceea ce rezulta este sunetul si ritmul perfect al anilor 1960. Restul melodiilor de pe prima fata au acelasi stil antrenant: "When I Grow Up" era cea mai matura si mai complexa compozitie de pana atunci a lui Wilson; "Help Me Ronda" este o versiune timpurie a ceea ce avea in curand sa devina (cu un "h" adaugat in titlu) unul dintre single-urile lor cele mai aclamate.

Dar a doua fata a discului este cea care face deliciul cunoscatorilor. Cele cinci balade sunt cantece de dragoste complexe, personale, sensibile si duioase, care nu seamana cu nimic din ceea ce se auzea in muzica pop a timpului. Semne timpurii ale ceea ce avea sa fie Pet Sounds se aud in "Please Let Me Wonder" si "Kiss Me Baby", dar acesta din urma este absolut comparabil cu "God Only Knows".

Pentru prima data, cu acest album, Brian a reusit sa-i intreaca pe The Beatles si The Rolling Stones. Aici incepe o lupta pentru suprematie care se va intinde pe parcursul a doi ani si care se va incheia cu o alta criza si cu abandonarea inregistrarilor pentru albumul Smile. E mai bine sa ni-i amintim asa cum erau la inceput.

Lista pieselor

01. Do You Wanna Dance? 2:20
02. Good To My Baby 2:17
03. Don`t Hurt My Little Sister 2:08
04. When I Grow Up 2:03
05. Help Me, Ronda 3:10
06. Dance, Dance, Dance 1:59
07. Please Let Me Wonder 2:47
08. I`m So Young 2:32
09. Kiss Me, Baby 2:36
10. She Knows Me Too Well 2:30
11. In The Back Of My Mind 2:10
12. Bull Session With "Big Daddy" 2:10

OTIS REDDING - OTIS BLUE:OTIS REDDING SINGS SOUL (1965)

2009-04-30T08:36:00.008+03:00

Casa de discuri: Stax
Producator: Jim Stewart
Director artistic: Haid Adishian
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 32:54

Lumea muzicala a avut parte de suficienti golani, sarlatani si chiar impostori, care au prosperat uneori in proportie inversa cu valoarea lor, ceea ce face ca tragedia scurtei vieti a lui Otis Redding sa fie cu totul miscatoare. Pe 10 decembrie 1967, la mai putin de trei ani de la aparitia acestui album revolutionar, avionul in care se afla Otis s-a prabusit in lacul Monona, in statul Winsconsin.

Ca fiu de pastor, Redding avea sunetul gospel in sange, insa Otis Blue include melodii noi, R&B si pop. Inregistrat in legendarele studiouri ale firmei Stax din Memphis, cu o orchestra de instrumentisti intre care si faimosii M.G.`s, albumul etaleaza un sunet bogat si complex - toate aranjamentele muzicale au fost supervizate de Redding.

E un amestec de cantece noi si reluari - doua compuse de mentorul lui Redding, Sam Cooke -, dar intensitatea emotionala a interpretarii este incomparabila. In "Respect" cantaretul e arogant si bataios, in "Down In The Valley" - sentimental si totusi excentric. Albumul include, de asemenea, o versiune a melodie The Rolling Stones "Satisfaction" - in mod ironic, poate, daca ne gandim ca grupul vindea muzica soul inapoi in America - care il face de rusine pe Jagger.

Discul acesta a insemnat primul pas al lui Redding pe drumul succesului general la public, care s-a vazut cel mai bine la festivalul de la Monterey din 1967. Aici cantaretul a impresionat un auditoriu in cea mai mare parte alb cu piese precum "Try A Little Tenderness", pe care l-a incheiat cu cuvintele involuntar si nemilos profetice: "Trebuie sa plec acum, desi n-as vrea."

BOB DYLAN - BRINGING IT ALL BACK HOME (1965)

2009-04-29T06:22:00.006+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producator: Tom Wilson
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 47:21

In 1965 Bob Dylan isi croia propriul drum in universul muzicii pop cu o asemenea viteza, incat nici macar The Beatles nu puteau tine pasul cu el. In timp ce trupa britanica canta "Help!", Dylan facea serenade catre "Mr. Tambourine Man". A fost nevoie de un accident de motocicleta si apoi de o perioada de covalescenta se de absenta din viata muzicala pentru ca restul lumii sa-l ajunga din urma.

Impachetata intr-o coperta plina de simboluri semnificative pentru cei dedicati dylanologiei, muzica de pe acest album este si ea un fel de calatorie in lumea mintii. Prima fata a discului, cea cantata la chitara electrica, este o minirevolutie in muzica folk: :Outlaw Blues" si "On The Road Again" sunt mici bijuterii blues exuberante; "Subterranean Homesick Blues" este o mostra de flux absurd al constiintei, o variatie pe tema cantecului lui Chuck Berry "Too Much Monkey Business"; "She Belongs To Me" si "Love Minus Zero/No Limits" sunt melodii de dragoste de o exceptionala tandrete. Fata a doua ar trebui sa-i delecteze pe puristi, dar, desi Dylan ramane singur cu chitara acustica,el pare sa fie totusi prea mult pentru ei: ce au a face "Mr. Tambourine Man" sau "Gates Of Eden" cu demnitatea muncii? Ce vrea sa spuna?

Dylan, desigur, nu a privit inapoi. Nu avea cum: inspiratia il gonea din urma. Avea sa inregistreze curand doua albume inca mai frumoase, dar in acesta putem simti inca placerea frematatoare de a intoarce lumea cu susul in jos, bucuria descoperirii propriului talent si a exploatarii lui la maximum.

THE SONICS - HERE ARE THE SONICS (1965)

2009-04-28T19:53:00.005+03:00

Casa de discuri: Etiquette
Producator: Kent Morill/John Ormsby
Director artistic: John Vlahovich
Tara de origine: S.U.A.
Durata 29:20

"Tipii de la The Sonics nu erau mari muzicieni, spunea Buck Ormsby, cel care i-a adus la Etiquette Records, dar aveau ceva magic." In albumul lor de debut, cei cinci tineri din Tacoma, Washington, au reusit sa combine si sa distileze aproape tot ce insemna muzica la vremea respectiva - de la "invazia britanica" reprezentata de formatia The Kinks la rock`n`roll-ul lui Little Richard - cu o energie salbatica, anticipand cu mai bine de un deceniu muzica punk.

Stilul "garage rock" nu a fost inventat de The Sonics. Dar, de la primul lor hit, "The Witch", a fost clar ca baietii aveau sa scuture putin pesajul muzical. Tobosarul bob Bennett isi aminteste perplexitatea unor ingineri de sunet care le ascultasera inregistrarile: "Unul dintre tipi zice:<>, iar celalalt:<>"

Dupa ce "The Witch" a devenit cel mai bine vandut single in nord-vestul Americii, formatia a inregistrat albumul la Audio Cuts in Seattle. Cantecele au fost inregistrate live, si asta se vede in bataile incisive la tobe ale lui Bennett, in urletele terifiante ale solistului Jerry Roslie in piese memorabile precum energica "Psycho". Nu e de mirare ca numele grupului a fost inspirat de fabrica locala de avioane Boeing si de propriul lor sunet ca de racheta.

Desi nu avut niciodata audienta nationala, The Sonics au lansat un sir de hituri regionale, au fost sursa de inspiratie a unei cohorte de alte trupe si au lasat o dara groasa in peisajul muzicii rock`n`roll.

JERRY LEE LEWIS - LIVE AT THE STAR CLUB, HAMBURG (1965)

2009-04-27T06:29:00.009+03:00

Casa de discuri: Philips
Producator: Siegfried E. Loch
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 37:48

Majoritatea oamenilor nu ar putea probabil numi patru cantece faimoase ale celui supranumit The Killer pentru energia sa tumultuoasa, dar aproape oricine stie povestea turneului sau din 1958 in Marea Britanie, care a facut valva la stiri. Din fericire istoria mariajului cu verisoara sa de a doua, Myra, care avea pe atunci numai 13 ani, nu l-a daramat pe Jerry Lee - l-a trimis numai, dintre favoritii publicului larg, in lumea muzicala underground, unde, la adapost de ochii curiosilor, a putut inregistra cel mai vulcanic album live din istoria rock`n`roll-ului.

Lewis a sosit la Star Club in aprilie 1964, dupa ce facuse un turneu in Anglia impreuna cu o trupa din Liverpool, The Nashville Teens, care aveau un contract in Hamburg - si carora americanul li s-a alaturat pentru o noapte. Sunetul anilor 1960 se simte imediat in violenta cu care "veteranul" in varsta de 30 de ani al rock-ului "Mean Woman Blues". Nu ne-am insela probabil daca am presupune ca scaunul pe care statea Lewis era tandari la sfarsitul primei melodii. Credeti ca solistul isi sincronizeaza inceputul sau finalul cantecelor cu trupa? Nici pomeneala. In primele 20 de minute instrumentistii abia daca pot tine pasul cu Lewis - pe "Mean Woman Blues", "High School Confidential" si pe ceea ce e poate versiunea definitiva a piesei lui Ray Charles "What`d I Say", in care Lewis inlocuieste orice trimitere la senzualitate de tip gospel cu pura dorinta sexuala. Iar sirul de pieses originale - "Hound Dog", "Long Tall Sally" si "Whole Lotta Shakin`" - este doar o forma distilata de anarhism.

Prea mult? Acesta este rock-ul asa cum ar fi trebuit el sa fie, in esenta, intotdeauna: mai rapid, mai navalnic si mai nebunesc decat orice a auzit publicul meloman pana la aparitia celor de la The Ramones.

BUCK OWENS AND HIS BUCKAROOS - I`VE GOT A TIGER BY THE TAIL (1965)

2009-04-26T18:45:00.005+03:00

Casa de discuri: Capitol
Producator: Ken Nelson
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 28:19

"Provin din clasa cea mai de jos." (Buck Owens, 1995)

Radacinile muzicii country, asa cum apare ea inainte de al Doilea Razboi Mondial, sunt un amestec de stiluri din Sudul american. Dar, in anii 1950 si 1960, o serie de muzicieni de pe Coasta de Vest au transformat orasul Bakersfield din California intr-un important centru al unui nou curent country - e vorba de melodii interpretate la instrumente electrice, influentate la fel de mult de rock si de ceea ce era inca numit uneori "muzica de la tara".

Una dintre vedetele cele mai senzationale ale scenei din Bakersfield a fost Buck Owens, fiul unui fermier din Texas. In 1951, la 22 de ani, Owens s-a mutat in Bakersfield si a inceput sa-si perfectioneze stilul cantand in baruri cu diverse grupuri, dintre membrii carora s-a detasat curand chitaristul Don Rich. Rich canta la o faimoasa chitara Telecaster a firmei Fender, un instrument cu un sunet ascutit care a devenit chitara standard a muzicii country.

I`ve Got A Tiger By The Tail a aparut intr-o perioada in care Owens si grupul sau, The Buckaroos, lansau o serie intreaga de cantece ce aveau sa ajunga pe primul loc in clasamente. Produs de Ken Nelson, un angajat al firmei Capitol care era fan al muzicii din Bakersfield, albumul are un sunet tipic pentru Owens, cu un ritm rockabilly, punctat de sarjele rapide ale lui Rich, la chitara sa tricolora si de vocea tanguitoare de tenor a lui Owens. Legendarul compozitor de muzica folk din Nashville, Harland Howard, a compus impreuna cu Owens melodia titulara - una dintre cele mai seducatoare piese de pe disc, asa cum e si "Cryin` Time", reluata apoi, cu mai mult rasunet, de Ray Charles.

Incepand din 1968, Owens a fost una dintre gazdele emisiunii Hee Haw!, ceea ce i-a erodat credibilitatea ca muzician. Dar in anii 1980 stilul Bakersfield a fost resuscitat de Dwight Yoakam, care a colaborat cu Owens la o noua inregistrare a melodiei "Streets Of Bakersfield".

Lista pieselor

01. I`ve Got A Tiger By The Tail 2:12
02. Trouble And Me 1:54
03. Let The Sad Times Roll On 2:14
04. Wham Bam 2:01
05. If You Fall Out Of Love With Me 2:15
06. Fallin` For You 2:01
07. We`re Gonna Let The Good Times Roll 2:15
08. The Band Keeps Playin` On 3:02
09. The Streets Of Laredo 2:55
10. Cryin` Time 2:30
11. A Maiden`s Prayer 2:33
12. Memphis 2:27

THE ROLLING STONES - THE ROLLING STONES (1964)

2009-04-26T18:12:00.008+03:00

Casa de discuri: Decca
Producator: Andrew Loog Oldham
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 32:59

"Nu regret nimic..." (Keith Richards, 1980)

Vechi (si tanar) de 40 de ani, The Rolling Stones este un moment la fel de hotarator in istoria muzicii ca si intalnirea dintre John si Paul sau Nirvana detronandu-l in clasamente pe Michael Jackson. Jagger, Richard (cum isi spunea pe atunci) si compania nu erau novici ai studiourilor de inregistrari cand, in ianuarie 1964, si-au inceput sedintele pentru primul lor album. Avusesera deja succes in, 1963, interpretand "Come On" al lui Chuck Berry si "I Wanna Be Your Man" de Lennon si McCartney.

Dar, in postura de compozitori, nu erau atat de siguri pe ei. Considerand ca primele lor incercari de compozitie nu erau potrivite pentru formatie, Jagger si Richards le-au incredintat Mariannnei Faithfull si lui Gene Pitney. Dintre piesele originale de pe album, "Now I`ve Got A Witness" si "Little By Little" (semnate cu pseudonimul colectiv Nanker Phelge) datoreaza mult melodiei "Can I Get A Witness" a lui Marvin Gaye, si, respectiv, lui "Shame, Shame, Shame" a lui Jimmy Reed, in timp ce, "Tell Me (You`re Coming Back)" este aproape o pastisa a sunetului Merseybeat.

Dar reluarile nu facusera nici un rau lui Frank Sinatra sau lui Elvis, iar The Rolling Stones stabilesc aici un model demn de urmat: ia o melodie blues si fa-o sa sune mai aspru, mai rapid si mai amenintator.

In cadrul oferit de popularitatea in ascensiune a Beatles-ilor, rezultatul a fost rasunator. In America, firma London Records a adaugat "cei mai noi furnizori de hituri britanici" pe o coperta ambitioasa care, in Anglia nu etala nici un text afara de logoul companiei de discuri. London Records a inlocuit, de asemenea, melodia lui Bo Diddley "I Need You Baby (Mona)" cu o versiune de mare succes a melodie lui Buddy Holly "Not Fade Away".

The Rolling Stones nu este, in continut, la fel de buna ca albumele pe care formatia le va scoate in urmatorii ani - sau chiar in urmatoarele luni. Dar lascivitatea lui aroganta a avut un impact revolutionar asupra muzicii pop cuviincioase a vremii - ale carui ecouri se simt si astazi.

Lista pieselor

01. Route 66 2:21
02. I Just Want To Make Love To You 2:18
03. Honest I Do 2:10
04. I Need You Baby (Mona) 3:35
05. Now I`ve Got A Witness 2:32
06. Little By Little 2:40
07. I`m A King Bee 2:37
08. Carol 2:34
09. Tell Me (You`re Coming Back) 4:05
10. Can I Get A Witness 2:56
11. You Can Make It If You Try 2:02
12. Walking The Dog 3:09

DUSTY SPRINGFIELD - A GIRL CALLED DUSTY (1964)

2009-04-24T09:14:00.010+03:00

Casa de discuri: Phillips
Producator: John Franz
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Marea Britanie

"Eram absolut iremediabil si exasperant cretina." (Dusty Springfield 1995)

Privind acum inapoi, a fost clar de la inceput ca Dusty Springfield era o personalitate muzicala oarecum schizoida. Numeroasele ei hituri inregistrate pe discuri single era in general cantece pop usurele ("I Only Wanna Be With You", primul ei succes britanic, a fost prima melodie transmisa in emisiunea TV Top Of The Pops), dar cantareata era, de fapt, mult mai interesata de sunetul soul al caselor de discuri Motown, Atlantic si Scepter.

Scepter era cea care lansase pe piata 40 de hituri ale Dionnei Warwick si 25 ale formatiei The Shirelles, iar acest prim - si, probabil, cel mai bun - album al lui Dusty contine un cantec Motown (primul hit al formatiei The supremes care patrunsese in Top Thirty), un cantec Shirelles si doua ale Dionnei Warwick, ca si alte cateva piese mai obscure, precum "Do-Re-Mi" a lui Lee Dorsey si imnul feminist al lui Lesley Gore, "You Don`t Own Me"

In mod semnificativ - si neobisnuit pentru un muzician alb al timpului -, Dusty pastreaza in interpretarile sale caldura si excentricitatea originalelor, lucru care a facut din ea unul din cei mai buni cantareti britanici de soul. (Respectul ei pentru muzica R&B si soul - specifica populatiei de culoare - a mers si mai departe: in acelasi an, Dusty a fost expulzata din Africa de Sud pentru a fi cantat in fata unui public mixt, alb si negru.)

Putini cantareti au reusit sa transmita durerea sfredelitoare a dragostei cu atata putere si convingere ca Dusty Springfield. In chiar albumul sau de debut, Dusty se afirma ca o interpreta de exceptie a melodiilor de dragoste nefericita - "Anyone Who Had A Heart" si lacrimogenul "My Colouring Book" -, un teritoriu muzical pe care il va explora mai tarziu in cantece memorabile, precum versiunea proprie a piesei lui Jacques Brel "If You Go Away".

Si toate acestea de la o fosta eleva a unei scoli manastiresti.

Lista pieselor

01. Mama Said 2:05
02. You Don`t Own Me 2:26
03. Do Re Mi 2:20
04. When The Lovelight Starts Shining Thru His Eyes 2:53
05. My Colouring Book 3:01
06. Mockingbird 2:33
07. Twentu Four Hours From Tulsa 3:01
08. Nothing 2:07
09. Anyone Who Had A Heart 2:52
10. Will You Love Me Tomorrow? 2:40
11. Wishin` And Hopin` 2:53
12. Don`t You Know 2:39

SOLOMON BURKE - ROCK`n`SOUL

2009-04-23T09:05:00.005+03:00

Casa de discuri: Atlantic
Producator: Bert Berns
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 34:06

"Un cantec, odata inregistrat, devine o parte a vietii tale." (Solomon Burke, 2002)

Dintre toate minunatele cantece pe care Solomon Burke le-a inregistrat pentru casa de discuri Atlantic, intre 1962 si 1968, niciunele nu exprima mai pregnant talentul extraordinar al autoproclamatului "rege al rock`n`soul-ului" ca acelea de pe al treilea album inregistrat de Burke in studiourile Atlantic, Rock`n`Soul.

Inainte de a deveni cantaret, Burke a fost antreprenor de pompe funebre, misionar la televiziune si tata a 21 de copii, dar in melodiile de pe Rock`n`Soul el duce la perfectiunerolul de indragostit senzual. In melancolicul "If You Need Me" al compozitorului Wilson Picket, Burke etaleaza o superba voce salbatica, o mostra de gratie aspra care face uz de toate nuantele interpretative de care e in stare acest artist exceptional.

"Cry To Me" - reluat apoi de Rolling Stones, care erau fani devotati ai lui Burke, - aminteste, prin ferventa sa, de perioada cand, la sapte ani, copilul Burke era predicator in biserica in orasul sau natal, Philadelphia. Totusi "Just Out Of Reach" asociaza in mod curios tandretea interpretarii cu ritmul country si usor pop. Este un stil atipic pentru numeroasele piese pe care Burke le-a inregistrat pentru Atlantic in anii 1960, deceniu in care, in opinia lui, firma era "cea mai mare casa de discuri Rythm and Blues din lume".

Desi albumul n-a mai fost reeditat oficial, o vresiune a sa a aparut impreuna cu LP-ul din 1963, If You Need Me pe un singur disc. Reabilitarea si prezentarea acestor inregistrari lasa intrucatva de dorit, dar combinatia dintre cele doua albume dovedeste de ce Burke a fost exceptional in deceniul al saptelea - desi deliciul autentic sunt cantecele de pe Rock`n`Soul.

Lista pieselor

01.

JACQUES BREL - OLYMPIA 64 (1964)

2009-04-22T06:46:00.012+03:00

Casa de discuri: Barclay
Producator: Jean Marie-Guerin
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Belgia
Durata 47:56

"Voi muri iubind" (Jacques Brel, 1966)

Al doilea album al lui Brel din 1964 a fost si al doilea inregistrat live in faimoasa sala de concerte pariziana, considerata a fi in Europa ceea ce Carnegie Hall sau Royal Albert Hall sunt in America sau Marea Britanie: daca n-ai cantat acolo nu esti inca o vedeta. La momentul inregistrarii albumului, 16-17 octombrie 1964, Brel nu era numai o celebritate - dupa parerea francezilor si a belgienilor, era regele neincoronat al muzicii de pretutindeni. Oricat ar parea de neverosimil, sansoneta franceza incepuse sa aibe admiratori infocati in traditional neprimitoarele Marea Britanie si S.U.A. (Bob Dylan l-a numit odata pe Charles Aznavour unul dintre cei mai mari artisti pe care i-a vazut vreodata pe scena).

La scurt timp dupa LP-ul de studio Les Bonbons, Olympia 64 ne face cunostinta cu "Mathilde", "Amsterdam" si "Tango Funebre" si reinventeaza "Au Suivant" - toate vor fi mai tarziu reluate in versuri englezesti de Scott Walker. "Les Bonbons", "Les Vieux", "Les Toros" si "Les Bigotes" apar si pe albumul anterior al cantaretului, dar repetarea nu face decat sa ne arate diferenta dintre Brel in persoana si Brel in studio. In Olympia 64, Brel se instaleaza pur si simplu in interiorul cantecelor, le traieste povestile, se implica de la prima nota, e un actor complet. Drama, satira sau tragedie, piesa se consuma fara un moment de respiro. In cursul celor 48 de minute, Brel moare de mai multe ori; restul timpului il petrece in paturi de spital, bordeluri itinerante si baruri. In "Les Toros", interpretul devine un taur muribund care-si priveste cu manie ucigasii, asociindu-si soarta cu Waterloo, Verdun si razboaie contemporane din fostele colonii franceze. Lansat in America si in Anglia sub titlul Music For The Millions, albumul acesta este motivul pentru care sansonistul belgian este considerat si azi .cel mai "cool" star rock al tuturor timpurilor.

Lista pieselor

01. Amsterdam 3:20
02. Les Timides 3:41
03. Le Dernier Repas 3:34
04. Les Jardins Du Casino 3:29
05. Les Vieux 4:10
06. Les Toros 2:38
07. Tango Funebre 3:04
08. Le Plat Pays 3:12
09. Les Bonbons 3:08
10. Mathilde 2:29
11. Les Bigotes 2: 43
12. Les Bourgeois 2:52
13. Jef 3:27
14. Au Suivant 2:55
15. Madeleine 3:14

THE BEATLES - A HARD DAYS NIGHT (1964)

2009-04-21T00:03:00.007+03:00

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Robert Freeman
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 29:47

"Am iesit" (Ringo Starr, Noaptea unei zile grele, 1964)

In timp ce, pentru majoritatea muritorilor, doua albume succesive ajunse pe primele locuri in clasamentele internationale ar fi insemnat apogeul carierei, pentru Beatles ele nu au fost decat inceputul. La numai cateva saptamani dupa ce Meet The Beatles si Second Album cucerisera piata americana, si-a facut aparitia A Hard Days Night.

Diferenta? Pentru prima oara intr-un album Beatles, toate piesele sunt originale. Desi compozitorii declarati sunt Lennon/McCartney, toate melodiile, cu exceptia a trei dintre ele, ii apartin lui Lennon, desi piesele lui McCartney, "And I Love Her", "Can`t Buy Me Love" si "Things We Said Today", compenseaza din plin cantitatea prin calitate (in mod nimerit fraza muzicala originala din deschiderea albumului este inspirata de stilul unuia dintre muzicienii favoriti ai lui Paul, Buddy Holly). Versiunea americana a albumului a fost insa macelarita, caci producatorul George Martin a inlocuit "Any Time At All", "Things We Said Today", "When I Get Home", "You Can`t Do That" si "I`ll Be Back" cu variante instrumentale.

De la primele note, celebrul zdranganit al chitarei Rickenbaker a lui Harrison din melodia care da titlul, albumul este o lectie de cum se poate face la chitara muzica pop de o suprema simplitate. Constient de superficialitatea filmelor in care aparuse eroul sau, Elvis, Lennon a insistat ca Noaptea unei zile lungi sa fie mai mult decat "o prostioara de film muzical", iar albumul care il acompaniaza respecta aceleasi standarde de calitate.

Desigur, exista si aici cantece usurele, precum "I`m Happy Just To Dance With You" si "Tell Me Why", dar ele sunt contrabalansate de piese foarte frumoase ca "And I Love Her" sau "If I Fell". Iar piesele rock "A Hard Days Night" si "Any Time At All" urmau sa aibe un efect electrizant asupra marilor maestri ai chitarei din formatia The Byrds (si, la timpul sau, a fanului Byrds Tom Petty) si vor ramane o sursa de inspiratie pentru orice tanar care pune mana pe o chitara electrica.

Lista pieselor

01. A Hard Days Night 2:28
02. I Should Have Known Better 2:42
03. I`m Happy Just To Dance With You 1:59
04. If I Fell 2:16
05. I`m Happy Just To Dance With You 1:59
06. And I Love Her 2:27
07. Tell Me Why 2:04
08. Anytime At All 2:10
09. I`ll Cry Instead 1:44
10. Things We Said Today 2:35
11. When I Get home 2:14
12. You Can`t Do That 2:33
13. I`ll Be Back 2:20

STAN GETZ AND JOAO GILBERTO - GETZ/GILBERTO (1963)

2009-04-20T00:54:00.010+03:00

Casa de discuri: Verve
Producator: Creed Taylor
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Brazilia * S.U.A.
Durata: 34:02

"Stan canta de parca ar vrea sa seduca toate femeile de pe plaja de la Ipanema." (Charlie Byrd, 1964)

Povestea de dragoste dintre muzica de dans latino si publicul american e veche - in decursul secolului XX tangoul, cha-cha, rumba si mambo au rasunat in numeroase sali de dans si cluburi de jazz americane. Saxofonistul tenor Stan Getz inregistrase in 1962 Jazz Samba, o digresiune exotica de la lirismul hard bebop pe care il practica la vremea respectiva, distiland ritmurile zornaitoare ale sambei braziliene in improvizatii simple, melodioase, la chitara acustica, devenite faimoase sub numele de bossa nova.

Pe neasteptate, Getz si Byrd s-au vazut purtati pe valul unei maree universale - versiunea interpretata de ei a piesei "Desfinando" compusa de Antonio Carlos Jobim s-a vandut intr-un milion de exemplare. spre deosebire de interpretiii ulteriori de bossa nova, aparuti peste noapte, Getz nu a fost considerat de brazilieni drept"neautentic", ci recunoscut de pionieri ai genului precum Baden Powell si Jobim.

Stan Getz este singurul american de pe Getz/Gilberto, acompaniat la pian de Jobim (care cantase si la chitara alaturi de Getz) si de tobosarul brazilian Milton Banana. Dar vedeta albumului este chitaristul si solistul Joao Gilberto, puristul morocanos ale carui voce monotona si improvizatii delicate la chitara stau la originea stilului bossa nova.

Legenda spune ca producatorul discului a vrut ca un vers din "Girl From Ipanema" sa fie cantat in engleza, nu in portugheza. Joao nu stia limba, asa ca tanara sa sotie, Astrud, s-a oferit sa faca o incercare. Bineinteles, vocea ei tanara si emotionata a devenit una din cel mai faimoase din istoria muzicii, iar cele doua piese in care apare - cea de a doua fiind varianta in engleza (scrisa de Gene Lees) a cantecului "Corcovado" - sunt printre cele mai reusite momente ale albumului. O reeditare din 1990 adauga acestuia versurile de pe single ale celor doua melodii.

Lista pieselor

01. The Girl From Ipanema 5:24
02. Doralice 2:46
03. Para Machuchar Meu Caracao 5:05
04. Desafinando 4:15
05. Corcovado 4:16
06. So Danco Samba 3:45
07. O Grande Amor 5:27
08. Vivo Sonhando 3:04

JAMES BROWN - LIVE AT THE APOLLO (1963)

2009-04-19T00:13:00.006+03:00

Casa de discuri: King
Producator: James Brown
Director artistic: Dan Quest
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 31:33

Porecla de "cel mai zelos lucrator din showbusiness" i se potrivea la fel de bine ca si faimoasele costume sclipitoare pe care le purta pe scena. Hiturile din perioada de inceput a lui James Brown erau motivate de regimul neincetatelor sale turnee: in 1962 James Brown a sustinut mai mult de 300 de recitaluri. Incurajat de raspunsul entuziast al publicului, cantaretul i-a sugerat sefului casei de discuri King, Syd Nathan, sa-i inregistreze unul dintre concerte. Cum Nathan l-a refuzat, Brown s-a hotarat sa fac totul singur si a cheltuit 5700 de dolari pentru a-si inregistra un concert sustinut la Apollo Theater in Harlem, in octombrie 1962. Nathan a lansat discul fara tragere de inima, dar Brown si-a recuperat banii - si a mai si castigat cate ceva.

Albumul este extraordinar de dens. Brown si regizorul muzical Lewis Hamlin au pus orchestra sa exerseze pana au obtinut un sunet de o precizie suprema; cei opt suflatori abia daca au timp sa-si traga sufletul. Orchestra trece in forta, rapid, prin primele patru piese, inainte de a se lansa lent in extraordinarul "Lost Someone", ce respira o atmosfera autentic gospel. Chiar cand totul pare sa se indrepte, intr-un ritm relaxat, spre un final exploziv Brown izbucneste intr-un potpuriu de noua melodii si incheie cu un furtunos"Night Train". Publicul il aclama entuziast. Nu e clar de ce Nathan a simtit nevoia sa adauge aplauze din studio pe prima versiune a albumului.

Live At The apollo a fost un adevarat fenomen, reusind sa ajunga pe locul 2 in clasamentul Billboard. Doi ani mai tarziu James Brown avea sa renunte pentru prima oara la funk si sa inceapa sa acumuleze cea mai mare colectie de supranume din istoria muzicii.

CHARLES MINGUS - THE BLACK SAINT AND THE SINNER LADY (1963)

2009-04-18T10:23:00.007+03:00

Casa de discuri: Impulse!
Producator: Bob Thiele
Director artistic: Hollis King
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 39:25

Pana si textul de pe coperta, scris de psihologul lui Mingus, indica faptul ca acesta nu este un album obisnuit de jazz. Desigur, e greu de gasit ceva obisnuit in opera exceptionalului basist si compozitor care a fost Mingus, dar, intr-o discografie in care abunda lucrarile perfecte si aproape perfecte, acesta este LP-ul sau cel mai impresionant.

De la primele acorduri ale lui "Solo Dancer", subliniate de tuba ragusita a lui Don Butterfield, muzica se dovedeste a fi o psihodrama clocotitoare. Saxofonul alto al lui Charles Mariano atinge culmi ametitoare de lirism si intensitate emotionala, in timp ce trombonul cu surdina al lui Quentin Jackson, cand razbunator, cand intim, si gasidu-si ecou in sunetul trompetelor lui Rolf Ericson si Richard Williams, este de o mare frumusete. Sunt si momente de calm, in care chitara cu tenta flamenco a lui Jay Berliner face un duet elegant cu pianul volatil al lui Jaki Byard. Cel care structureaza piesele si le traseaza evolutia este insa Dannie Richmond, extraordinarul tobosar care a lucrat doua decenii alaturi de Mingus.

Desi inspirat vizibil de orchestratiile lui Duke Ellington, Mingus se avanta in spatii emotionale mult mai dense decat acesta. Un amanunt remarcabil este faptul ca albumul a fost inregistrat la numai trei luni dupa cel mai mediatizat dezastru al lui Mingus, concertul Haotic de la New York City Town Hall. In mod evident, instrumentistul nu s-a lasat coplesit de incident.

SAM COOKE - LIVE AT THE HARLEM SQUARE CLUB (1963)

2009-04-16T21:37:00.011+03:00

Casa de discuri: RCA
Producator: Nementionat
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A
Durata: 35:56

Dupa ce incepuse ca interpret de gospel si apoi de melodii pop de o simpla politete amabila, Sam Cooke si-a reinventat imaginea de artist ca interpret de R&B pasional si debordand de senzualitate. Live At The Harlem Square Club ilustreaza aceasta transformare radicala mai bine decat orice alt album al sau - e un soi de exorcism care a separat definitiv perioada sacra si cea profana din cariera cantaretului.

In 1963, Cooke era o legenda a muzicii de culoare, un furnizor constant de hituri, proprietar al casei de discuri si al editurii SAR (cu care avea contract ce ii asigura libertate de exprimare deplina) si autor al unei compilatii recente, Best Of, instalate solid in Top 30, care i-a confirmat statutul de numar 1 in R&B. Inregistrare a unui recital dintr-un club muncitoresc din ghetoul din Miami, Live At The Harlem Square Club este de multa vreme considerat unul dintre cele mai bune albume live din istoria muzicii - cu atat mai mult invaluit in legenda, cu cat a fost lansat la 22 de ani de la inregistrare.

Albumul iese in evidenta in opera lui Cooke prin exuberanta sa. Sustinut de ritmul robust si percutant al unei orchestre din care faceau parte redutabilul saxofonist King Curtis si maestrul chitarei Cliff White, Cooke ne ofera interpretari pline de ritm si de stralucire ale unor melodii cuceritoare , precum "Feel It", "Chain Gang", "Twistin' The Night Away" sau "Bring It On Home To Me", majoritatea creatii ale sale recente.

Cooke este un showman extraordinar de la un capat la altul al albumului, foarte sigur pe sine, insolent si cu o voluptate provocatoare.

PHIL SPECTOR - A CHRISTMAS GIFT FOR YOU (1963)

2009-04-16T10:02:00.006+03:00

Casa de discuri: Philles

Producator: Phil Spector
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A
Durata: 35:11

Phil Spector este probabil cel mai faimos producator al epocii rock, nu in ultimul rand pentru ca este mai celebru decat toti artistii pe care i-a lansat. Artistic vorbind, aceasta culegere de piese de sezon a fost reusita sa cea mai solida, desi din punct de vedere comercial s-a dovedit un dezastru: deoarece presedintele John F. Kennedy a fost asasinat a doua zi dupa lansarea albumului, Spector l-a retras de pe piata in semn de respect.

Se spune ca discul, care contine melodii interpretate de The Ronettes, Bob B Soxx and The Blue Jeans, The Crystals si Darlene Love, tintea sa ocupe primul loc intr-un clasament special de Craciun, introdus in 1963.

In majoritatea cantecelor, Spector isi foloseste mult-apreciata tehnica "wall of sound" pentru a transforma melodii precum "Rudolph", "Frosty" si "Sleigh Ride" in memorabile piese contemporane. Spector a scris insa, impreuna cu colegii sai mai vechi, Jeff Barry si Ellie Greenwich, si un cantec inedit, "Christmas (Baby Please Come Home)", care i-a fost oferit lui Darlene Love, dupa o incercare nereusita cu The Ronettes. Piesa din final este un solilocviu al lui Phil Spector insusi, care le ureaza ascultatorilor "Craciun fericit" in timp ce toti muzicienii canta "Silent Night" in spatele lui.

Pentru multi melomani, acest album, reeditat de cateva ori de alte case de discuri, ramane cea mai buna colectie de muzica de sarbatori aparuta vreodata. In mod bizar, ea a fost inregistrata in timpul unui august torid, in Los Angeles.

BOB DYLAN - THE FREEWHEELIN' BOB DYLAN (1963)

2009-04-15T07:36:00.008+03:00

Casa de discuri: Columbia
Producator: John Hammond
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 50:04

"N-am vrut niciodata sa fiu profet sau mantuitor". (Bob Dylan, 2004)

Desi in anii 1950 si 1960 muzica folk a fost unul dintre stalpii culturii populare americane, nimeni nu a reusit sa intruchipeze mai bine spiritul tensionat al vremurilor ca Bob Dylan, iar The Freewheelin` Bob Dylan in particular a contribuit mult la intarirea reputatiei sale de compozitor-interpret dotat cu un talent iesit din comun, cu darul atentiei poetice fata de detalii, cu simtul umorului si arta povestirii.

Albumul reprezinta angajamentul social al lui Dylan. (Pe coperta, cantaretul apare impreuna cu prietena sa de atunci, Suze Rotolo, plimbandu-se prin Greenwich Village, unde a avut primele succese ca interpret folk). Trei dintre cantecele de pe disc - "Blowin` In The Wind", "A Hard Rain`s A-Gonna Fall" si "Masters Of War" - sunt perfect reprezentative pentru nevoia de schimbare resimtita de generatia lui. Acestea raman, in multe privinte, cele mai rezistente compozitii ale lui Dylan, reluate de muzicieni ai tuturor genurilor, inclusiv rap, reggae si country.

Ca intotdeauna, Dylan a depus toate eforturile pentru a desfide orice calificari - o caracteristica a intregii sale cariere. In piese precum "Don`t Think Twice, It`s All Right" sau superba "Girl From The North Country", Dylan cocheteaza cu balada tragica de dragoste, cu suprarealismul si chiar cu spiritul comic. Cel putin in aceasta privinta, The Freewheelin` Bob Dylan marturiseste influenta operei celui care i-a fost cantaretului prima sursa de inspiratie in muzica: Woody Guthrie. In mod similar, cantecele acestea ignora publicul larg american, preferand sa se apropie de clasele de jos, de napastuitii societatii. In acest sens, albumul poate fi inteles ca un manifest.

In ciuda faptului ca Dylan a respins constant eticheta aplicata lui, de exponent al generatiei sale, The Freewheelin` Bob Dylan surprinde exact atmosfera societatii contemporane lui.

Lista pieselor

01. Blowin' In The Wind 2:48
02. Girl From The North Country 3:22
03. Masters Of War 4:34
04. Down The Highway 3:27
05. Bob Dylan`s Blues 2:23
06. A Hard Rain`s A-Gonna Fall 6:55
07. Don`t Think Twice, It`s All Right 3:40
08. Bob Dylan`s Dream 5:03
09. Oxford Town 1:50
10. Talking World War III Blues 6:28
11. Corrina Corrina 2:44
12. Honey, Just Allow Me One More Chance 2:01
13. I Shall Be Free 4:49

THE BEATLES - WITH THE BEATLES (1963)

2009-04-14T07:59:00.019+03:00

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Robert Freeman
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 33:24

"Pana cand moartea ne va desparti" (George Harrison 1964)

Primul album al unei formatii britanice vandut in mai bine de un milion de exemplare, With The Beatles a cimentat reputatia deja inexpugnabila a Beatles-ilor de principalii furnizori englezi de hituri. Inregistrat pe o perioada totala de sase zile, intre iulie si octombrie 1963, albumul dovedeste increderea in sine si dezinvoltura sclipitoare pe care le capatasera deja cei patru. Desi inca, in esenta, o compilatie de hituri inregistrate live si de cantece noi compuse repede in completare, albumul demonstreaza cata incredere avea firma EMI in succesul protejatilor sai, caci nu continea nici un single - o performanta practic nemaiintalnita pana atunci.

Melodiile neoriginale atesta influenta "sunetului" soul specific casei de discuri Motown, de la ai carei artisti Beatles au preluat "You Really Got A Hold On Me" (o piesa a formatiei The Miracles), probabil cea mai reusita interpretare de pe album, sau "Money" (apartinand lui Barrett Strong), in care vocea inlacrimata a lui Lennon este profund emotionanta. Dintre piesele originale, "Little Child" si "It Won't Be Long" continua elanul nebunesc al primului lor album, in timp ce "All My Loving" este primul cantec devenit "clasic" al lui Paul McCartney. Si totusi, compozitia cea mai memorabila de pe disc este o melodie foarte discreta, absenta din toate antologiile Beatles, "All I`ve Got To Do", unul dintre momentele cel mai intime ale grupului cu un Lennon frust si direct.

Fotografia de pe coperta, facuta de Robert Freeman in hotelul Palace Court din orasul Bournemouth, in august 1963, este probabil cea mai faimoasa din istoria formatiei - si una din cele mai reprezentative pentru generatia anilor 1960.

With The Beatles a avut un succes fulminant si ramane si azi plin de ritm si prospetime. Coperta si opt dintre piese au fost incluse apoi pe albumul de debut al grupului in America, Meet The Beatles. Cei patru erau pe cale de a cuceri intreaga lume.

Lista pieselor

01. It Won't Be Long 2:11
02. All I`ve Got To Do 2:01
03. All My Loving 2:10
04. Don`t Bother Me 2:29
05. Little Child 1:45
06. Till There Was You 2:14
07. Please Mister Postman 2:34
08. Roll Over Beethoven 2:44
09. Hold Me Tight 2:29
10. You Really Got A Hold On Me 3:00
11. I Wanna Be Your Man 1:56
12. Devil In Her Heart 2:25
13. Not A Second Time 2:05
14. Money 2:47

RAY PRICE - NIGHT LIFE (1962)

2009-04-13T11:17:00.008+03:00

Casa de discuri: Koch
Producator: Frank Jones - Don Law
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 37:36

"Daca eram medic veterinar, eram bogat" (Ray Price, 2002)

Ray Price se afla la o rascruce de drumuri. In 1952, la sfatul cantaretului Hank Williams, texanul se mutase in Nashville; alaturi de formatia lui Williams, isi construise curand o cariera de invidiat ca unul dintre cei mai cautati cantareti in barurile country. Si totusi, un deceniu mai tarziu, promotorii muzicii country erau tot mai "spalati". Sunetul elegant, sustinut de chitara al lui Buck Owens - facut parca anume pentru a fi transmis la radio si fabricat nu la Nashville, ci in Bakersfield, California - deschidea ochii interpretilor acestui gen asupra valentelor sale comerciale. Schimbarile erau iminente.

Price isi descrie albumul ca pe o culegere de cantece despre "fericire, tristete, disperare". E, de fapt, multa disperare aici si fericire aproape deloc. Nu va lasati inselati de nonsalanta stilului luii Price - Night Life este varianta Nashville a albumului lui Sinatra In The Wee Small Hours.

Melodia care da titlul albumului, compusa de Willie Nelson (care a cantat o vreme in orchestra lui Price, pana cand cei doi s-au certat, se pare ca din cauza ca Nelson i-a impuscat lui Price unul din cocosi), era deja tocita de atatea interpretari, dar Price ii insufla o viata noua cu vocea sa ireverentioasa si necrutatoare. Cele 11 melodii care ii urmeaza se refera toate la aceleasi realitati: locuinte pustii, baruri vag luminate, bulevarde ale dezamagirilor. In doua melodii apar si instrumente cu coarde, dar omul-cheie e aici Buddy Emmons, a carui dexteritate in manuirea pedalei chitarii da albumului atmosfera de bar ieftin (asa-numitul stil "honky tonk"), dar si de melancolie.

Price si-a schimbat apoi costumul de cowboy cusut de faimosul Nudie Cohn (inclusiv palaria indiana care se asorta cu porecla sa de "Cherokee Cowboy") pe o tinuta mult mai eleganta pentru a interpreta propria versiune a cantecului "Danny Boy", care a cucerit clasamentele americane. Dar discul acesta exemplar despre tristetea orelor tarzii ramane neegalat.

Lista pieselor

01. Introduction And Theme Night Life 6:49
02. Lonely Street 3:02
03. The Wild Side Of Life 3:00
04. Sittin` And Thinkin` 2:47
05. The Twenty-Fourth Hour 2:54
06. A Girl In The Night 2:49
07. Pride 2:39
08. There`s No Fool Like A Young Fool 2:59
09. If She Could see Me Now 2:42
10. Bright Lights And Blonde Haired Woman 2:26
11. Are You Sure 2:24
12. Let Me Talk To You 3:05