THE MONKS - BLACK MONK TIME (1966)

Casa de discuri: Polydor
Producator: Jimmy Bowien
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 28:01










Inregistrat la sfarsitul anului 1965, Black Monk Time este unul dintre cei mai redutabili candidati la titlul de "prim album punk" si, oricat de prostesc si de gol ii suna titlul (pana la urma, curentul punk a fost o miscare din contra-cultura, de "fertilizare incrucisata" a genurilor, foarte interesata de moda, iar baietii acestia erau geopolitic niste exilati), sunetul lui este in mod sigur mult mai acceptabil astazi decat ar fi putut fi vreodata in mediul in care canta formatia.

Desi The Monks nu au aparut niciodata pe scena in afara Germaniei (ezitarile in legatura cu un proiectat turneu in Vietnamul sfasiat de razboi a fost unul din motivele dezmembrarii grupului; ceea ce voiau ei, de fapt, era sa cante in America natala}, cei cinci, toti soldati in armata americana stationata in Germania si toti imbracati pe masura denumirii (in rase calugaresti si cu tonsuri), au capatat o reputatie remarcabila in radul anumitor categorii de public, bazata in primul rand pe excelenta acestui album (si pe rezultatele unei scurte reuniri in 1990).

Instrumentelor traditionale rock li se alatura aici orga si un banjo electric facut la comanda. Albumul este interpretat de la un cap la altul cu mare precizie si cu furie. Este pe rand hilar, strident, radical si entuziasmant - prima piesa "Monk Time" fiind poate unul din cele mai remarcabile imnuri inchinate distrugerii inregistrate vreodata. "I Hate You" n-ar fi nepotrivit in filmul fetis al anilor 1960 Pact cu diavolita (Bedazzled). Alte compozitii, precum "Boys Are Boys And Girls Are Choice" si "Drunken Maria", fac aluzii la o decazuta muzica folk germana - dar sunt ele acuzatoare, afectuoase sau pur si simplu e vorba de lucruri care au trecut pe la urechea acestor bieti soldati aflati departe de casa? Textul de pe coperta ne spune, pana la urma, ca "The Monks nu cred in nimic".