Casa de discuri: Impulse!Producator: Bob Thiele
Director artistic: Hollis King
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 39:25
Pana si textul de pe coperta, scris de psihologul lui Mingus, indica faptul ca acesta nu este un album obisnuit de jazz. Desigur, e greu de gasit ceva obisnuit in opera exceptionalului basist si compozitor care a fost Mingus, dar, intr-o discografie in care abunda lucrarile perfecte si aproape perfecte, acesta este LP-ul sau cel mai impresionant.
De la primele acorduri ale lui "Solo Dancer", subliniate de tuba ragusita a lui Don Butterfield, muzica se dovedeste a fi o psihodrama clocotitoare. Saxofonul alto al lui Charles Mariano atinge culmi ametitoare de lirism si intensitate emotionala, in timp ce trombonul cu surdina al lui Quentin Jackson, cand razbunator, cand intim, si gasidu-si ecou in sunetul trompetelor lui Rolf Ericson si Richard Williams, este de o mare frumusete. Sunt si momente de calm, in care chitara cu tenta flamenco a lui Jay Berliner face un duet elegant cu pianul volatil al lui Jaki Byard. Cel care structureaza piesele si le traseaza evolutia este insa Dannie Richmond, extraordinarul tobosar care a lucrat doua decenii alaturi de Mingus.
Desi inspirat vizibil de orchestratiile lui Duke Ellington, Mingus se avanta in spatii emotionale mult mai dense decat acesta. Un amanunt remarcabil este faptul ca albumul a fost inregistrat la numai trei luni dupa cel mai mediatizat dezastru al lui Mingus, concertul Haotic de la New York City Town Hall. In mod evident, instrumentistul nu s-a lasat coplesit de incident.
Postări
