marți, 14 aprilie 2009

THE BEATLES - WITH THE BEATLES (1963)

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Robert Freeman

Tara de origine: Marea Britanie

Durata: 33:24




"Pana cand moartea ne va desparti" (George Harrison 1964)




Primul album al unei formatii britanice vandut in mai bine de un milion de exemplare,
With The Beatles a cimentat reputatia deja inexpugnabila a Beatles-ilor de principalii furnizori englezi de hituri. Inregistrat pe o perioada totala de sase zile, intre iulie si octombrie 1963, albumul dovedeste increderea in sine si dezinvoltura sclipitoare pe care le capatasera deja cei patru. Desi inca, in esenta, o compilatie de hituri inregistrate live si de cantece noi compuse repede in completare, albumul demonstreaza cata incredere avea firma EMI in succesul protejatilor sai, caci nu continea nici un single - o performanta practic nemaiintalnita pana atunci.

Melodiile neoriginale atesta influenta "sunetului" soul specific casei de discuri Motown, de la ai carei artisti Beatles au preluat "You Really Got A Hold On Me" (o piesa a formatiei The Miracles), probabil cea mai reusita interpretare de pe album, sau "Money" (apartinand lui Barrett Strong), in care vocea inlacrimata a lui Lennon este profund emotionanta. Dintre piesele originale, "Little Child" si "It Won't Be Long" continua elanul nebunesc al primului lor album, in timp ce "All My Loving" este primul cantec devenit "clasic" al lui Paul McCartney. Si totusi, compozitia cea mai memorabila de pe disc este o melodie foarte discreta, absenta din toate antologiile Beatles, "All I`ve Got To Do", unul dintre momentele cel mai intime ale grupului cu un Lennon frust si direct.


Fotografia de pe coperta, facuta de Robert Freeman in hotelul Palace Court din orasul Bournemouth, in august 1963, este probabil cea mai faimoasa din istoria formatiei - si una din cele mai reprezentative pentru generatia anilor 1960.


With The Beatles
a avut un succes fulminant si ramane si azi plin de ritm si prospetime. Coperta si opt dintre piese au fost incluse apoi pe albumul de debut al grupului in America, Meet The Beatles. Cei patru erau pe cale de a cuceri intreaga lume.

Lista pieselor


01. It Won't Be Long 2:11

02. All I`ve Got To Do 2:01

03. All My Loving 2:10

04. Don`t Bother Me 2:29

05. Little Child 1:45

06. Till There Was You 2:14

07. Please Mister Postman 2:34

08. Roll Over Beethoven 2:44

09. Hold Me Tight 2:29

10. You Really Got A Hold On Me 3:00

11. I Wanna Be Your Man 1:56

12. Devil In Her Heart 2:25

13. Not A Second Time 2:05

14. Money 2:47

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu