THE MAMAS AND THE PAPAS - IF YOU CAN BELIEVE YOUR EYES AND EARS (1966)

Casa de discuri: RCA Victor
Producator: Lou Adler
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 34:10


"N-am auzit asa ceva in viata mea." Lou Adler, 1966





Constituit in insulele Virgine din ramasitele trupelor folk-rock The Journeymen si The Mugwumps, grupul format din Denny Dohrty, Cass Elliot, Michelle Gilliam si sotul ei, cantaretul, compozitorul si chitaristul John Philips, a venit in 1965 in Los Angeles, unde frumusetea armoniilor lor vocale le-a adus o colaborare cu Barry McGuire (cel mai faimos interpret al cantecului "Eve Of Destruction") si cu impresarul lui, Lou Adler. Primul mare succes al formatiei o fost "California Dreamin`", un single vandut in peste un milion de exemplare, un poem nostalgic dedicat Coastei de Vest, pe care se aud foarte bine vocile bogate si armoniile superbe, caracteristice grupului. I-a urmat discul de aur "Monday, Monday".

Ambele melodii apar pe If You Can Believe Your Eyes And Ears - albumul lor de debut -, care a ajuns si el pe primele locuri in clasamentele americane si a devenit un disc de aur. Alaturi de ele se afla compozitii care reflecta dorul de libertate specific perioadei ("Go Where You Wanna Go"); piesa finala, "The In Crowd", este o foarte reusita satira sociala ("If It`s Square We Ain`t There!"), care a fost apoi reluata intr-o versiune memorabila de catre Roxy Music.

John Philips este fara indoiala principala forta creatoare din spatele acestei reusite, desi printre muzicienii care apar pe album se numara tobosarul Hal Blaine, basistul Joe Osborn si pianistul Larry Knechtel. Talentul componistic al lui Philips este recunoscut (el este si autorul melodiei "San Francisco (Flowers In Your Hair)", interpretata de Scott McKenzie), dar el reuseste sa dea un aer proaspat chiar si pieselor ne-originale - "Do You Wana Dance", "Spanish Harlem" si "I Call Your Name" -, toate scanteietoare gratie armoniilor vocale ale solistilor.

Lista pieselor

01. Monday, Monday 3:25
02. Straight Shooter 2:56
03. Got A Feelin` 2:53
04. I Call Your Name 2:36
05. Do You Wanna Dance 2:56
06. Go Where You Wanna Go 2:26
07. California Dreamin` 2:38
08. Spanish Harlem 3:14
09. Somebody Groovy 3:14
10. Hey Girl 2:22
11. You Baby 2:19
12. The In Crowd 3:11

THE KINKS - FACE TO FACE (1966)

Casa de discuri: Pye
Producator: Shel Talmy
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 38:31


"Ei chiar trebuie sa ne iubeasca." Ray Davies, 1969






Lui Ray Davies nu i-a placut coperta celui de-al patrulea album al grupului. "Vroiam sa fie neagra si impresionanta la fel ca piesele de pe album, isi aminteste liderul formatiei londoneze, in locul culorilor alora zglobii."

Face To Face a insemnat o schimbare de metoda pentru Ray, fratele sau Dave, chitaristul, tobosarul Mick Avory, si basistul Peter Quaife. Era prima oara cand petreceau luni de zile lucrand la un album, suprapunand inregistrari facute in diferite sedinte. Discul a marcat, de asemenea, incheierea colaborarii cu producatorul american Shel Talmy, a carui preferinta pentru rapiditate si eficienta nu se mai potrivea eforturilor mai elaborate ale formatiei.

"Party Line" inaugureaza albumul in stilul rock`n`roll obsinuit, in timp ce "Dandy" urmeaza linia satirei la adresa Londrei anilor 1960 pe care o exprimase hitul lor timpuriu "Dedicated Follower Of Fashion". Mare parte din ceea ce urmeaza este mai profund si mai intunecat. Ray isi analizeaza starile mentale labile in "Too Much On My Mind", pe care impresioneaza sunetul de harpa; ceea ce avea sa fie marele succes "Sunny Afternoon" este o piesa despre oboseala de lume, punctata de o frmoasa linie descendenta a contrabasului. "House In The Country" si "Most Exclusive Residence For Sale" justifica frecventa caracterizare a albumului drept un ciclu de piese despre societatea britanica. Si totusi, eticheta de album "eminamente englezesc" nu face dreptate diversitatii, atat textelor, cat si muzicii de pe disc. "Holiday In Maikiki", un omagiu adus lui Chuck Berry, deplange comercializarea insulei Hawaii. "Fancy este o piesa monotona de atmosfera, inspirata de raga indiana, in timp ce "Rainy Day In June" debordeaza de imprevizibilitate si mister.

Face To Face nu a fost un mare succes de public - locul 139 in S.U.A, locul 13 in Marea Britanie -, dar marcheaza inceputul perioadei clasice a formatiei. Starurile de altadata ale clasamentelor single devenisera acum o trupa capabila de albume suficient de variate.


Lista pieselor

01. Party Line 2:35
02. Rosy Won`t You Please Come Home 2:34
03. Dandy 2:12
04. Too Much On My Mind 2:28
05. Session Man 2:14
06. Rainy Day In June 3:10
07. House In The Country 3:03
08. Holiday In Waikiki 2:52
09. Most Exclusive Residence For Sale 2:48
10. Fancy 2:30
11. Little Miss Queen Of Darkness 3:16
12. You`re Lookin` Fine 2:46
13. Sunny Afternoon 3:36
14. I`ll Remember 2:27

THE MONKS - BLACK MONK TIME (1966)

Casa de discuri: Polydor
Producator: Jimmy Bowien
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 28:01










Inregistrat la sfarsitul anului 1965, Black Monk Time este unul dintre cei mai redutabili candidati la titlul de "prim album punk" si, oricat de prostesc si de gol ii suna titlul (pana la urma, curentul punk a fost o miscare din contra-cultura, de "fertilizare incrucisata" a genurilor, foarte interesata de moda, iar baietii acestia erau geopolitic niste exilati), sunetul lui este in mod sigur mult mai acceptabil astazi decat ar fi putut fi vreodata in mediul in care canta formatia.

Desi The Monks nu au aparut niciodata pe scena in afara Germaniei (ezitarile in legatura cu un proiectat turneu in Vietnamul sfasiat de razboi a fost unul din motivele dezmembrarii grupului; ceea ce voiau ei, de fapt, era sa cante in America natala}, cei cinci, toti soldati in armata americana stationata in Germania si toti imbracati pe masura denumirii (in rase calugaresti si cu tonsuri), au capatat o reputatie remarcabila in radul anumitor categorii de public, bazata in primul rand pe excelenta acestui album (si pe rezultatele unei scurte reuniri in 1990).

Instrumentelor traditionale rock li se alatura aici orga si un banjo electric facut la comanda. Albumul este interpretat de la un cap la altul cu mare precizie si cu furie. Este pe rand hilar, strident, radical si entuziasmant - prima piesa "Monk Time" fiind poate unul din cele mai remarcabile imnuri inchinate distrugerii inregistrate vreodata. "I Hate You" n-ar fi nepotrivit in filmul fetis al anilor 1960 Pact cu diavolita (Bedazzled). Alte compozitii, precum "Boys Are Boys And Girls Are Choice" si "Drunken Maria", fac aluzii la o decazuta muzica folk germana - dar sunt ele acuzatoare, afectuoase sau pur si simplu e vorba de lucruri care au trecut pe la urechea acestor bieti soldati aflati departe de casa? Textul de pe coperta ne spune, pana la urma, ca "The Monks nu cred in nimic".

BOB DYLAN - BLONDE ON BLONDE (1966)

Casa de discuri: Columbia
Producator: Bob Johnston
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 71:00











In mod bizar, dupa nefericitul concert "electric"sustinut in Feee Trade Hall din Manchester pe 17 mai 1966 (gresit cunoscut uneori sub numele de "concertul de la Royal Albert Hall"), cel putin doi oameni au pretins ca erau cel care ii strigase din public lui Dylan "Iuda". Pare ciudat sa-si faca cineva un motiv de mandrie din asta, pentru ca, retrospectiv privind, invectiva era absolut nejustificata.

Daca Highway 61 era in 1965 debutul impresionant al lui Dylan in genul rock`n`roll, acest album, aparut sase luni mai tarziu, nu a fost un simplu pas inainte - a fost o prima capodopera a genului.

Blues-ul dezlantuit din Blonde On Blonde creeaza o atmosfera de noapte tarzie, plina de izbucniri de manie, reflectii si disperare. Cantecele rock`n`roll pure, precum "I Want You", alterneaza violent cu balade sfasietoare cum sunt "Visions Of Johanna" sau melancolica "Just Like A Woman", in timp ce mai intima "Sad Eyed Lady Of The Townlands" este un manifest al dragostei neimpartasite.

Suprarealiste si totusi sensibile, observatiile poetice ale lui Dylan ne sugereaza ca eticheta de "exponent al unei generatii" care i se aplica ar trebui inteleasa in raport cu sentimentele care domina epoca si mai putin cu protestele ei ideologice.

Era primul album dublu din istoria rock-ului si succesul lui a insemnat triumful tendintelor progresive, al primatului experimentarii si interesantului in lumea acestui gen muzical. E de inteles atunci de ce fotografia de pe coperta este neclara. In 1966, Bob Dylan inainta, in creatia sa, atat de repede, incat lumea se straduia din greu sa-l ajunga din urma. Intr-un anumit sens, nu l-a ajuns niciodata.

THE BYRDS - FIFTH DIMENSION (1966)

Casa de discuri: Columbia
Producator: Jim Dickson - Allen Stanton
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 29:25









Este o trasatura curioasa a carierei The Byrds faptul ca a produs cele mai bune albume ale lor in perioada cand popularitatea le era in scadere si intre membri aparusera conflicte serioase. Programul incarcat de turnee si presiunea pe care o exercita faptul ca era singurul compozitor l-au determinat in cele din urma pe Gene Clark sa paraseasca grupul la inceputul anului 1966. Siliti astfel sa-si exercite talentele componistice, David Crosby si Roger McGuinn au inceput sa-si caute propria voce.

Fascinatia lui McGuinn pentru cultura stiintifico-fantastica este sursa de inspiratie pentru melodia care da titlul albumului si pentru imprevizibila "Mr. Spaceman", o piesa cu tenta country. Meditatiilor proto-hippy ale lui Crosby in "What`s Happening?!?" le raspund solo-urile serpuitoare pe 12 corzi ale lui McGuinn. Chitara acestuia scuipa foc in ravasitorul poem jazz-raga-rock "I See You" si - deja celebra - in extraordinarul "Eight Miles High". Scris impreuna cu Clark, aceasta din urma este o pvestire impresionista, psihedelica a experientei socului cultural prin care membrii formatiei trecusera in timpul nefericitului turneu prin Anglia, in 1965. Din pacate, cuvantul "high" ("drogat") din titlu a eliminat piesa de pe varianta americana a albumului, care nu s-a vandut tocmai grozav. Era inceputul declinului formatiei in clasamente.

In alte melodii gasim trimiteri la originile folk ale grupului si, neasteptat, la R&B. Albumul este inegal, intr-adevar si are cateva piese de umplutura. Dar oricum: The Byrds imbinau acum muzica rock`n`roll, Folk, Jazz, "raga" rock si country - si inca nu dadusera tot ce aveau mai bun.

FRED NEIL - FRED NEIL (1966)

Casa de discuri: Capitol
Producator: Nick Venet
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 37:56










Desi numarul albumelor inregistrate de el a fost mic, Fred Neil a jucat un rol-cheie in tranzitia de la folk la folk-rock. Nascut in Florida, dar stabilit in boemul Greenwich Village din New York, Neil a impresionat de la primul sau disc, Bleecker & McDougal, pe care aparea si John Sebastian (de la The Lovin` Spoonfull) la muzicuta. Dupa ce ii exasperase pe puristii genului folk mixand instrumente acustice si electrice, Neil a facut un pas mai departe, producand o revolutionara sinteza de folk , rock si jazz intruchipata in melodii hipnotizante, pe care Neil le canta cu vocea sa joasa, lenta si fluida.

Este un album esential pentru orice cantaret-compozitor, lipsit de orice "umplutura". Acestea fiind spuse, el are totusi doua varfuri. Delicata "Everybody`s Talkin`" a fost preluata de marele Harry Nilsson, care, intr-o versiune mai alerta, a transformat-o intr-un succes mondial si a cantat-o pentru Cowboy-ul de la miezul noptii. "The Dolphins" are o melodie insinuanta, eliptica, nostalgica, si versuri care imbina filozofia cu doctrina ecologica. Piesa a fost reluata adesea de Tim Buckley; autorul ei si-a donat toate drepturile unor organizatii cae lupta pentru protejarea delfinilor.

Un alt fan celebru al lui Neil a fost Mama Cass Elliot, membru al formatiei The Mamas And The Papas, care se spune ca ar fi vocea necunoscuta din fundalul melodiei "Badi-Da". Unorul negru al lui Neil isi gaseste expresie in ritmatul "That`s The Bag I`m In", in timp ce "Sweet Cocaine", o piesa cu tenta blues, este un comentariu descriptiv, nu acuzator. Exercitiul in muzica progresiva Cynicrust-petefredjohn Raga" este un final exotic, in care stralucesc "magicul buzuki" al lui Cyrus Faryar si improvizatiile relaxate ale orchestrei.

THE BEACH BOYS - PET SOUNDS (1966)

Casa de discuri: Capitol
Producator: Brian Wilson
Director artistic: Capitol Photo Studio - George Jerman
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 36:19


"Am visat ca aveam o aureola..." Brian Wilson, 1990





Daca Rubber Soul a insemnat un moment de rascruce pentru The Beatles, prefigurand aventura psihedelica prin care aveau sa treaca, el a fost si o sursa de inspiratie pentru Brian Wilson, geniul ratacitor al formatiei The Beach Boys. Gasind "fiecare piesa (de pe Rubber Soul) extrem de interesanta si stimulatoare artistic", Wilson a raspuns compunand Pet Sounds, un album care s-a dovedit egal - daca nu superior - performantelor semnate de Beatles.


Albumul a fost compus in decurs de doua luni, la inceputul lui 1966, cu sprijinul lui Tony Asher, un agent de publicitate specializat in sloganuri muzicale. Stilul este radical diferit de al cantecelor anterioare ale formatiei. Au disparut melodiile vesele, simple, adolescentine; in locul lor apare un sunet mai complex, inca exuberant, dar nuantat de emotii profunde, nelinistite.

Inca de la prima melodie, extraordinara "Wouldn`t It Be Nice", o cavalcada emotionala pe fundalul amestecului de trompete, percutie si sonerii de bicicleta, Pet Sounds transcende genul pop. Flerul componistic al lui Wilson, atat in materie de texte, cat si de melodie, transpare in fiecare cantec, de la "I Just Wasn`t Made For These Times" pana la "Caroline No", piesa sa favorita.

Dupa Pet Sounds (coperta, o fotografie facuta in gradina zoologica din San Diego, era un calambur vizual pe marginea titlului albumului, care continea sunetele "pet" - favorite ale lui Wilson) a inceput alunecarea in nebunie a lui Wilson. Dezorientati de aceasta muzica noua, multi fani ai trupei au respins-o (ca si firma Capitol, care nu a promovat albumul). Ca urmare, Wilson a devenit obsedat de ideea de a creea albumul pop perfect. Intre timp insa, in Anglia, The Beatles ridicau manusa azvarlita cu Pet Sounds lansand Sgt. Pepper`s...

Lista pieselor

01. Wouldn`t It Be Nice 2:25
02. You Still Believe In Me 2:34
03. That`s not Me 2:30
04. Don`t Talk 2:54
05. I`m Waiting For The Day 3:06
06. Let`s Go Away For A While 2:21
07. Sloop Johnny B. 3:00
08. God Only Knows 2:52
09. I Know There`s An Answer 3:11
10. Here Today 2:55
11. I Just Wasn`t Made For These Times 3:15
12. Pet Sounds 2:23
13. Caroline No 2:53