DUSTY SPRINGFIELD - A GIRL CALLED DUSTY (1964)

Casa de discuri: Phillips
Producator: John Franz
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Marea Britanie


"Eram absolut iremediabil si exasperant cretina." (Dusty Springfield 1995)







Privind acum inapoi, a fost clar de la inceput ca Dusty Springfield era o personalitate muzicala oarecum schizoida. Numeroasele ei hituri inregistrate pe discuri single era in general cantece pop usurele ("I Only Wanna Be With You", primul ei succes britanic, a fost prima melodie transmisa in emisiunea TV Top Of The Pops), dar cantareata era, de fapt, mult mai interesata de sunetul soul al caselor de discuri Motown, Atlantic si Scepter.

Scepter era cea care lansase pe piata 40 de hituri ale Dionnei Warwick si 25 ale formatiei The Shirelles, iar acest prim - si, probabil, cel mai bun - album al lui Dusty contine un cantec Motown (primul hit al formatiei The supremes care patrunsese in Top Thirty), un cantec Shirelles si doua ale Dionnei Warwick, ca si alte cateva piese mai obscure, precum "Do-Re-Mi" a lui Lee Dorsey si imnul feminist al lui Lesley Gore, "You Don`t Own Me"

In mod semnificativ - si neobisnuit pentru un muzician alb al timpului -, Dusty pastreaza in interpretarile sale caldura si excentricitatea originalelor, lucru care a facut din ea unul din cei mai buni cantareti britanici de soul. (Respectul ei pentru muzica R&B si soul - specifica populatiei de culoare - a mers si mai departe: in acelasi an, Dusty a fost expulzata din Africa de Sud pentru a fi cantat in fata unui public mixt, alb si negru.)

Putini cantareti au reusit sa transmita durerea sfredelitoare a dragostei cu atata putere si convingere ca Dusty Springfield. In chiar albumul sau de debut, Dusty se afirma ca o interpreta de exceptie a melodiilor de dragoste nefericita - "Anyone Who Had A Heart" si lacrimogenul "My Colouring Book" -, un teritoriu muzical pe care il va explora mai tarziu in cantece memorabile, precum versiunea proprie a piesei lui Jacques Brel "If You Go Away".

Si toate acestea de la o fosta eleva a unei scoli manastiresti.

Lista pieselor

01. Mama Said 2:05
02. You Don`t Own Me 2:26
03. Do Re Mi 2:20
04. When The Lovelight Starts Shining Thru His Eyes 2:53
05. My Colouring Book 3:01
06. Mockingbird 2:33
07. Twentu Four Hours From Tulsa 3:01
08. Nothing 2:07
09. Anyone Who Had A Heart 2:52
10. Will You Love Me Tomorrow? 2:40
11. Wishin` And Hopin` 2:53
12. Don`t You Know 2:39

SOLOMON BURKE - ROCK`n`SOUL

Casa de discuri: Atlantic
Producator: Bert Berns
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 34:06


"Un cantec, odata inregistrat, devine o parte a vietii tale." (Solomon Burke, 2002)





Dintre toate minunatele cantece pe care Solomon Burke le-a inregistrat pentru casa de discuri Atlantic, intre 1962 si 1968, niciunele nu exprima mai pregnant talentul extraordinar al autoproclamatului "rege al rock`n`soul-ului" ca acelea de pe al treilea album inregistrat de Burke in studiourile Atlantic, Rock`n`Soul.

Inainte de a deveni cantaret, Burke a fost antreprenor de pompe funebre, misionar la televiziune si tata a 21 de copii, dar in melodiile de pe Rock`n`Soul el duce la perfectiunerolul de indragostit senzual. In melancolicul "If You Need Me" al compozitorului Wilson Picket, Burke etaleaza o superba voce salbatica, o mostra de gratie aspra care face uz de toate nuantele interpretative de care e in stare acest artist exceptional.

"Cry To Me" - reluat apoi de Rolling Stones, care erau fani devotati ai lui Burke, - aminteste, prin ferventa sa, de perioada cand, la sapte ani, copilul Burke era predicator in biserica in orasul sau natal, Philadelphia. Totusi "Just Out Of Reach" asociaza in mod curios tandretea interpretarii cu ritmul country si usor pop. Este un stil atipic pentru numeroasele piese pe care Burke le-a inregistrat pentru Atlantic in anii 1960, deceniu in care, in opinia lui, firma era "cea mai mare casa de discuri Rythm and Blues din lume".

Desi albumul n-a mai fost reeditat oficial, o vresiune a sa a aparut impreuna cu LP-ul din 1963, If You Need Me pe un singur disc. Reabilitarea si prezentarea acestor inregistrari lasa intrucatva de dorit, dar combinatia dintre cele doua albume dovedeste de ce Burke a fost exceptional in deceniul al saptelea - desi deliciul autentic sunt cantecele de pe Rock`n`Soul.

Lista pieselor

01.

JACQUES BREL - OLYMPIA 64 (1964)

Casa de discuri: Barclay
Producator: Jean Marie-Guerin
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Belgia
Durata 47:56


"Voi muri iubind" (Jacques Brel, 1966)







Al doilea album al lui Brel din 1964 a fost si al doilea inregistrat live in faimoasa sala de concerte pariziana, considerata a fi in Europa ceea ce Carnegie Hall sau Royal Albert Hall sunt in America sau Marea Britanie: daca n-ai cantat acolo nu esti inca o vedeta. La momentul inregistrarii albumului, 16-17 octombrie 1964, Brel nu era numai o celebritate - dupa parerea francezilor si a belgienilor, era regele neincoronat al muzicii de pretutindeni. Oricat ar parea de neverosimil, sansoneta franceza incepuse sa aibe admiratori infocati in traditional neprimitoarele Marea Britanie si S.U.A. (Bob Dylan l-a numit odata pe Charles Aznavour unul dintre cei mai mari artisti pe care i-a vazut vreodata pe scena).

La scurt timp dupa LP-ul de studio Les Bonbons, Olympia 64 ne face cunostinta cu "Mathilde", "Amsterdam" si "Tango Funebre" si reinventeaza "Au Suivant" - toate vor fi mai tarziu reluate in versuri englezesti de Scott Walker. "Les Bonbons", "Les Vieux", "Les Toros" si "Les Bigotes" apar si pe albumul anterior al cantaretului, dar repetarea nu face decat sa ne arate diferenta dintre Brel in persoana si Brel in studio. In Olympia 64, Brel se instaleaza pur si simplu in interiorul cantecelor, le traieste povestile, se implica de la prima nota, e un actor complet. Drama, satira sau tragedie, piesa se consuma fara un moment de respiro. In cursul celor 48 de minute, Brel moare de mai multe ori; restul timpului il petrece in paturi de spital, bordeluri itinerante si baruri. In "Les Toros", interpretul devine un taur muribund care-si priveste cu manie ucigasii, asociindu-si soarta cu Waterloo, Verdun si razboaie contemporane din fostele colonii franceze. Lansat in America si in Anglia sub titlul Music For The Millions, albumul acesta este motivul pentru care sansonistul belgian este considerat si azi .cel mai "cool" star rock al tuturor timpurilor.

Lista pieselor

01. Amsterdam 3:20
02. Les Timides 3:41
03. Le Dernier Repas 3:34
04. Les Jardins Du Casino 3:29
05. Les Vieux 4:10
06. Les Toros 2:38
07. Tango Funebre 3:04
08. Le Plat Pays 3:12
09. Les Bonbons 3:08
10. Mathilde 2:29
11. Les Bigotes 2: 43
12. Les Bourgeois 2:52
13. Jef 3:27
14. Au Suivant 2:55
15. Madeleine 3:14

THE BEATLES - A HARD DAYS NIGHT (1964)

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Robert Freeman
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 29:47



"Am iesit" (Ringo Starr, Noaptea unei zile grele, 1964)






In timp ce, pentru majoritatea muritorilor, doua albume succesive ajunse pe primele locuri in clasamentele internationale ar fi insemnat apogeul carierei, pentru Beatles ele nu au fost decat inceputul. La numai cateva saptamani dupa ce Meet The Beatles si Second Album cucerisera piata americana, si-a facut aparitia A Hard Days Night.

Diferenta? Pentru prima oara intr-un album Beatles, toate piesele sunt originale. Desi compozitorii declarati sunt Lennon/McCartney, toate melodiile, cu exceptia a trei dintre ele, ii apartin lui Lennon, desi piesele lui McCartney, "And I Love Her", "Can`t Buy Me Love" si "Things We Said Today", compenseaza din plin cantitatea prin calitate (in mod nimerit fraza muzicala originala din deschiderea albumului este inspirata de stilul unuia dintre muzicienii favoriti ai lui Paul, Buddy Holly). Versiunea americana a albumului a fost insa macelarita, caci producatorul George Martin a inlocuit "Any Time At All", "Things We Said Today", "When I Get Home", "You Can`t Do That" si "I`ll Be Back" cu variante instrumentale.

De la primele note, celebrul zdranganit al chitarei Rickenbaker a lui Harrison din melodia care da titlul, albumul este o lectie de cum se poate face la chitara muzica pop de o suprema simplitate. Constient de superficialitatea filmelor in care aparuse eroul sau, Elvis, Lennon a insistat ca Noaptea unei zile lungi sa fie mai mult decat "o prostioara de film muzical", iar albumul care il acompaniaza respecta aceleasi standarde de calitate.

Desigur, exista si aici cantece usurele, precum "I`m Happy Just To Dance With You" si "Tell Me Why", dar ele sunt contrabalansate de piese foarte frumoase ca "And I Love Her" sau "If I Fell". Iar piesele rock "A Hard Days Night" si "Any Time At All" urmau sa aibe un efect electrizant asupra marilor maestri ai chitarei din formatia The Byrds (si, la timpul sau, a fanului Byrds Tom Petty) si vor ramane o sursa de inspiratie pentru orice tanar care pune mana pe o chitara electrica.

Lista pieselor

01. A Hard Days Night 2:28
02. I Should Have Known Better 2:42
03. I`m Happy Just To Dance With You 1:59
04. If I Fell 2:16
05. I`m Happy Just To Dance With You 1:59
06. And I Love Her 2:27
07. Tell Me Why 2:04
08. Anytime At All 2:10
09. I`ll Cry Instead 1:44
10. Things We Said Today 2:35
11. When I Get home 2:14
12. You Can`t Do That 2:33
13. I`ll Be Back 2:20

STAN GETZ AND JOAO GILBERTO - GETZ/GILBERTO (1963)

Casa de discuri: Verve
Producator: Creed Taylor
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Brazilia * S.U.A.
Durata: 34:02


"Stan canta de parca ar vrea sa seduca toate femeile de pe plaja de la Ipanema." (Charlie Byrd, 1964)




Povestea de dragoste dintre muzica de dans latino si publicul american e veche - in decursul secolului XX tangoul, cha-cha, rumba si mambo au rasunat in numeroase sali de dans si cluburi de jazz americane. Saxofonistul tenor Stan Getz inregistrase in 1962 Jazz Samba, o digresiune exotica de la lirismul hard bebop pe care il practica la vremea respectiva, distiland ritmurile zornaitoare ale sambei braziliene in improvizatii simple, melodioase, la chitara acustica, devenite faimoase sub numele de bossa nova.

Pe neasteptate, Getz si Byrd s-au vazut purtati pe valul unei maree universale - versiunea interpretata de ei a piesei "Desfinando" compusa de Antonio Carlos Jobim s-a vandut intr-un milion de exemplare. spre deosebire de interpretiii ulteriori de bossa nova, aparuti peste noapte, Getz nu a fost considerat de brazilieni drept"neautentic", ci recunoscut de pionieri ai genului precum Baden Powell si Jobim.

Stan Getz este singurul american de pe Getz/Gilberto, acompaniat la pian de Jobim (care cantase si la chitara alaturi de Getz) si de tobosarul brazilian Milton Banana. Dar vedeta albumului este chitaristul si solistul Joao Gilberto, puristul morocanos ale carui voce monotona si improvizatii delicate la chitara stau la originea stilului bossa nova.

Legenda spune ca producatorul discului a vrut ca un vers din "Girl From Ipanema" sa fie cantat in engleza, nu in portugheza. Joao nu stia limba, asa ca tanara sa sotie, Astrud, s-a oferit sa faca o incercare. Bineinteles, vocea ei tanara si emotionata a devenit una din cel mai faimoase din istoria muzicii, iar cele doua piese in care apare - cea de a doua fiind varianta in engleza (scrisa de Gene Lees) a cantecului "Corcovado" - sunt printre cele mai reusite momente ale albumului. O reeditare din 1990 adauga acestuia versurile de pe single ale celor doua melodii.

Lista pieselor

01. The Girl From Ipanema 5:24
02. Doralice 2:46
03. Para Machuchar Meu Caracao 5:05
04. Desafinando 4:15
05. Corcovado 4:16
06. So Danco Samba 3:45
07. O Grande Amor 5:27
08. Vivo Sonhando 3:04

JAMES BROWN - LIVE AT THE APOLLO (1963)

Casa de discuri: King
Producator: James Brown
Director artistic: Dan Quest
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 31:33













Porecla de "cel mai zelos lucrator din showbusiness" i se potrivea la fel de bine ca si faimoasele costume sclipitoare pe care le purta pe scena. Hiturile din perioada de inceput a lui James Brown erau motivate de regimul neincetatelor sale turnee: in 1962 James Brown a sustinut mai mult de 300 de recitaluri. Incurajat de raspunsul entuziast al publicului, cantaretul i-a sugerat sefului casei de discuri King, Syd Nathan, sa-i inregistreze unul dintre concerte. Cum Nathan l-a refuzat, Brown s-a hotarat sa fac totul singur si a cheltuit 5700 de dolari pentru a-si inregistra un concert sustinut la Apollo Theater in Harlem, in octombrie 1962. Nathan a lansat discul fara tragere de inima, dar Brown si-a recuperat banii - si a mai si castigat cate ceva.

Albumul este extraordinar de dens. Brown si regizorul muzical Lewis Hamlin au pus orchestra sa exerseze pana au obtinut un sunet de o precizie suprema; cei opt suflatori abia daca au timp sa-si traga sufletul. Orchestra trece in forta, rapid, prin primele patru piese, inainte de a se lansa lent in extraordinarul "Lost Someone", ce respira o atmosfera autentic gospel. Chiar cand totul pare sa se indrepte, intr-un ritm relaxat, spre un final exploziv Brown izbucneste intr-un potpuriu de noua melodii si incheie cu un furtunos"Night Train". Publicul il aclama entuziast. Nu e clar de ce Nathan a simtit nevoia sa adauge aplauze din studio pe prima versiune a albumului.

Live At The apollo a fost un adevarat fenomen, reusind sa ajunga pe locul 2 in clasamentul Billboard. Doi ani mai tarziu James Brown avea sa renunte pentru prima oara la funk si sa inceapa sa acumuleze cea mai mare colectie de supranume din istoria muzicii.