BOOKER T. AND THE M.G.s - GREEN ONIONS (1962)

Casa de discuri: Stax
Producator: Jim Stewart
Director artistic: Haig Adishian
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 34:55



"O multime de tobosari il copiaza pe Al Jackson."
(Steve Cropper 1994)






In perioada de inceput a rock-ului, o data la cativa ani, un album instrumental reusea sa faca slalom printre nenumaratele competitoare lansate de vocalisti si sa ajunga pe primul loc in topuri - exemple sunt Honky Tonk al lui Bill Dogget in 1956 sau Tequila al formatiei The Champs in 1958. In 1962, a fost randul lui Green Onions, o suma de compozitii blues interpretate la chitara si orga, un soi de adaptare a jazzului practicat de organistul Jimmy Smith pentru piata muzicii pop, punctata de pasaje intense la chitara. Booker T. And The M.G.s se dovedeau formatia cea mai plina de patos din lume.

Albumul, a carui coperta prezenta cateva legaturi de ceapa verde proaspata, numai buna de o tocanita ca in Sud, cuprinde hit-ul care-i da titlul (o piesa improvizata in timp ce grupul astepta sa inceapa o sesiune de inregistrari) si o serie de melodii seducatoare, precum langurosul "Behave Yourself" sau versiunile R&B ale lui "I Got A Woman" si "One Who Really Loves You", apartinand lui Ray Charles si, respectiv, lui Smokey Robinson. Demne de semnalat sunt si adaptarile pline de energie ale unor piese pop, precum "Strangers On The Shore" si "Rinky-Dink" ale lui Acker Bilk si delicioasa "Comin` Home Baby". Cu timpul, "sunetul" specific casei de dicuri Stax, exemplificat de Carla Thomas si Otis Redding, a devenit faimos si atunci s-a putut afla si cine erau misteriosii M.G.s: organsitul Booker T. Jones, chitaristul Steve Cropper, basistul Duck Dunn, si tobosarul Al Jackson - surprinzator pentru o companie care promova muzica populatiei de culoare, Cropper si Dunn erau albi.

In 1962, melodiile scurte, lipsite de artificii de pe Green Onions sunau nemaipomenit, cu replicile muscatoare ale lui Cropper intersectand liniile melodioase ale lui Booker. Green Onions este un album cu adevarat crucial: vigoarea sa adolescentina si fuziunea rock-soul aveau sa-i inspire apoi pe The Allman Brothers, Lynyrd Skynyrd si o intreaga generatie de interpreti de blues-rock veniti din Sudul american.

Lista pieselor

01. Green Onions 2:45
02. Rinky Dink 2:39
03. I Got A Woman 3:32
04. Mo` Onions 2:50
05. Twist And Shout 2:09
06. Behave Yourself 3:45
07. Stranger On The Shore 2:18
08. Lonely Avenue 3:25
09. One Who Really Loves You 2:22
10. You Can`t Sit Down 2:46
11. A Woman, A Lover, A Friend 3:15
12. Comin` Home Baby 3:09

RAY CHARLES - MODERN SOUNDS IN COUNTRY AND WESTERN MUSIC (1962)

Casa de discuri: ABC - Paramount
Producator: Sid Feller
Director artisctic: Flynn - Viceroy
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 39:51



"...daca o cant bine s-ar putea sa castig mai multi fani decat pierd." (Ray Charles 1962)




E greu, poate, sa ne imaginam ce unda de soc trebuie sa fi produs acest album in 1962: un cantaret de R&B de culoare, narcoman, merge pe urmele maestrilor country Hank Williams si Don Gibson cu 18 luni inainte de faimosul discurs al lui Martin Luther King "I Have A Dream". Dar, daca spiritul acesta revolutionar al albumului si-a pierdut acuitatea de-a lungul anilor, calitatea excelenta a muzicii de pe Modern Sounds In Country And Western Music sare si astazi in ochi de la primele note ale irezistibilului "Bye Bye Love".

Nici un alt album de pana atunci nu a imbinat atat de eficient muzica soul si sentimentalismul - si doar foarte putine au facut-o dupa aceea. Vezi felul in care vocea ragusita a lui Charles dialogheaza cu corul in piesa lui Gibson "I Can`t Stop Loving You", lansata numai dupa multe ezitari pe un album single - Charles, care a facut inregistrarile impotriva vointei casei de discuri, vroia ca albumul sa fie considerat o creatie unitara -, dar care a ajuns apoi pe primul loc in topuri si a facut vanzari de milioane. La fel de neprefacuta este si suferinta pe care Charles o dezvaluie in nemuritoarea "Born To Lose" - desi meritul lui genial este acela de a nu-si exploata niciodata emotiile pe scena in scopuri comerciale. Piesa lui Floyd Tillman "I Love You So Much It Hurts" este cantata aproape in soapta in timp ce "Just A Little Lovin`" de Eddy Arnold devine un flirt dezinvolt, plin de ritm, capatand insa o impertinenta surprinzatoare pentru o melodie care, in intentia compozitorului, fusese doar un soi de ocheada aruncata peste ringul de dans.

Peste tot, orchestratiile lui Marty Paich sunt doar o idee prea dulcege; Gil Fuller si, mai ales, Gerald Wilson ofera cateva aranjamente admirabile pentru big band. Albumul a ramas 14 saptamani pe primul loc al clasamentelor americane.

Lista pieselor

01. Bye Bye Love 2:12
02. You Don`t Know Me 3:16
03. Half As Much 3:28
04. I Love You So Much It Hurts 3:35
05. Just A Little Lovin' 3:29
06. Born To Lose 3:18
07. Worried Mind 2:57
08. It Makes No Difference Now 3:36
09. You Win Again 3:31
10. Careles Love 4:01
11. I Can`t Stop loving You 4:14
12. Hey, Good Looking 2:14

BILL EVANS - SUNDAY AT THE VILLAGE VANGUARD (1960)

Casa de discuri: Riverside
Producator: Orrin Keepnews
Director artistic: Ken Deardoff
Tara de origine: S.U.A
Durata: 68:09












Unul dintre cei mai influenti pianisti ai anilor 1960-1970, Bill Evans a fost o personalitate definitorie in istoria jazzului, aparand de la inceput, de la sfarsitul anilor 1950, pe scena muzical ca un artist matur, deja format. Instrumentist sofisticat, de un lirism intens, emotionant, Evans este cunoscut pentru timbrul unic, profund, al interpretarilor sale pianistice, care face ca pasajele sale sa straluceasca parca intr-o lumina evanescenta.

Evans isi facuse deja un nume rasunator acompaniindu-i pe George Russel, Lee Konitz, Jimmy Giuffre, Charles Mingus si, mai ales, pe Miles Davis, la al carui album revolutionar, Kind Of Blue, a contribuit in mod hotarator. In 1959, Evans s-a despartit de Davis pentru a-si forma propriul grup si si-a gasit partenerii ideali in Scott LaFaro, un virtuoz al chitarei bas, si in extrem de receptivul tobosar Paul Motian. In momentul cand Evans a decis sa inregistreze concertul sustinut de trio la clubul Village Vanguard in 1961, cei trei ajunsesera sa comunice aproape telepatic. Stilul lor intens interactiv, care sterge granitele traditionale dintre instrumentist si si solist, a deschis cai noi formatiilor mici de jazz. Fiecare melodie de pe album rezista la auditii repetate, dar "Gloria`s Step" este uimitoare, in timp ce "conversatia" instrumentelor din "Alice In Wonderland" este printre cele mai reusite pagini din istoaria jazzului.

Evans a murit la numai 51 de ani, dupa o lupta de decenii cu dependenta de droguri. Dar, chiar si numai cu aceasta mostenire, locul lui in galaxia starurilor muzicii de jazz ar fi fost asigurat.

Muddy Waters - Muddy Waters At Newport (1960)

Casa de discuri: Chess
Producator: Nementionat
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 32:38











Muddy Waters si-a petrecut cea mai mare parte a anilor 1950 in clasamanetele R&B cu hituri precum "Rollin' and Tumblin'" - si a facut cunoscut si blues-ul live - publicului larg de americani albi. Dupa ce vanzarile discurilor sale incepusera sa scada spre sfarsitul anilor 1950, firma Chess Records a decis sa-l relanseze pe cel mai bun muzician al sau ca pe un interpret de albume, asa ca a inregistrat pe banda recitalul lui Muddy de la Newport Jazz Festival.

Cand a intrat pe scena in dupa-amiza aceea, Waters se simtea aproape la fel de strain de publicul alb pe cat de necunoscuta ii era lacestuia varianta lui de boogie a la Chicago cu influente country. Refrenul clocotitor al lui "Hoochie Coochie Man" si bocetul neprefacut din "Baby Please Don`t Go" sunau mult mai diferit de trompeta rafinata a lui Dizzie Gillespie. Dar, spre sfarsitul inregistrarii, chitara energica a lui Muddy, muzicuta stridenta a lui James Cotton si pianul jovial a lui Otis Spann ii facusera deja pe tinerii amatori de jazz sa danseze printre randurile de scaune pe molipsitorul "Got My Mojo Working".

Daca acest album ar fi reprezentat doar momentul in care blues-ul live a intrat in casele clasei de mijloc americane, el tot ar fi memorabil. Daca ar fi fost numai albumul care a familiarizat muzicieni precum Jimmy Page si Eric Clapton cu sonoritatile R&B ale artistilor de culoare, el tot ar fi o lucrare de referinta. Dar, dupa 45 de ani si milioane de exemplare vandute, Muddy Waters At Newport este, in esenta, o marturie definitorie a magnetismului si a profunzimii muzicii blues originare in forma sa cea mai autentica.

JIMMY SMITH - BACK AT THE CHICKEN SHACK (1960)

Casa de discuri: Blue Note
Producator: Alfred Lion
Director artistic: Reid Miles
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 43:49











Evocatoare de strane bisericesti si patinoare, orga fusese lasata candva in seama scenelor muzicale periferice, un fel de verisoara saraca a titerei si acordeonului. Si iata ca apare deodata Jimmy Smith, care, in 1954, devine interesat de acest instrument exact in momentul in care compania Hammond scotea modelul relativ compact B3.

Smith a revolutionat imaginea instrumentului gratie combinatiei sale de bebop, blues si gospel, dand nastere unui nou stil, plin de forta si de ritm - soul jazz - si unei serii intregi de discipoli care au adoptat orga Hammond B3 si au introdus-o in micile lor formatii.

Back At The Chicken Shack este probabil cel mai reusit album al lui Smith, extraordinar de ritmat, plin de armonii sofisticate si radiind stari sufletesti dintre cele mai intime. Inregistrat pe 25 aprilie 1960, albumul l-a adus in atentia publicului pe saxofonistul Stanley Turrentine, dar stilul elegant si discret al chitaristului Kenny Burrell si nonconformismul irezistibil al tobosarului Donald Bailey sunt aici la fel de remarcabile.

Fie ca reduce la notele ei esentiale vreo melodie arhicunoscuta, precum "When I Grow To Old To Dream", fie ca se involbureaza in "Minor Chant", cvartetul suna intotdeauna gata sa se dezlantuie intr-un sunet profund, tumultuos. Aproape la fel de interesanta ca muzica este coperta albumului. In locul unuia dintre studiile de caracter oarecum melancolice tipice pentru graficianul Reid Miles, cu stilul lor economic si aerisit, Back At The Chicken Shack etaleaza o fotografie hazlie a lui Smith, imbracat intr-o camasa rosu-aprins, sezand in fata unui cotet de pasari cu un caine de vanatoare la picioare.

THE EVERLY BROTHERS - A DATE WITH THE EVERLY BROTHERS (1960)

Casa de discuri: Warner Bros.
Producator: Don Everly
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 27:53











Aveau probleme cu casa de discuri, cu impresarul, cu sotiile si cu drogurile, si, in plus, Elvis se intorsese din armata pentru a-si relua suprematia muzicala. Cei doi frati au replicat in 1960 cu cel mai bun album al lor. Primul LP pentru noua lor casa de discuri, intitulat It`s Everly Time, fusese inregistrat in doua saptamani in martie si lansat in aprilie, ocupand unul din primele 10 locuri pe ambele maluri ale Atlanticului. Cei doi inregistrasera, de asemenea, la vremea aceea, doua alte cantece, "Cathy`s Clown" si "Always It`s You", care fusesera retinute pentru un single ulterior. Cand acesta a ajuns pe primul loc in clasamente, cei doi frati s-au intors in studiouri pentru a pregati un nou LP.

Ar fi fost de asteptat ca melodiile inedite sa le lipseasca aproape cu desavarsire si, intr-adevar, primele piese inregistrate, "Lucille" (Little Richard) si "Baby Do You Want Me To Do" (Elvis), sugereaza ca nu prea dispuneau de titluri noi. Dar interpretarile lor radical innoitoare au dovedit ca armoniile vocale ale duo-ului puteau revolutiona chiar si cele mai familiare melodii. In plus, compozitorii preferati ai celor doi frati, cuplul Boudleaux si Felice Bryant, le-au oferit cinci cantece noi, asa ca Don si Phil, care abia daca participasera la compozitiile de pe albumul anterior, au trebuit sa-si exerseze talentul de textieri. In doua saptamani, cei doi aveau deja mai bine de zece melodii reprezentative (precum "Love Hurts", "Made To Love", "Stick With My Baby"), care ar fi trecut cu brio testul popularitatii. Daca ar fi asteptat pana la sfarsitul anului, albumul ar fi fost inca si mai bun: pana atunci aveau sa inregistreze "Temptations", "Ebony Eyes" si "Walk Right Back".

MIRIAM MAKIBA - MIRIAM MAKIBA (1960)

Casa de discuri: RCA Victor
Producator: Harry Belafonte
Tara de origine: Africa de Sud
Durata: 34:42




"Viata mea a fost o succesiune de suisuri si coborasuri" (Miriam Makeba)




Cantece de xhosa traditionale se impletesc cu sonoritati diafane de jazz african, melodioase cantece de leagan indoneziene si antrenante ritmuri caraibiene - combinatie incredibila de nenumarate stiluri si influente, cu un efect incendiar. Aparut la un an dupa popularul musical King Kong (1959), al carui tur in Anglia a oferit multor muzicieni sud-africani ocazia sa scape de regimul apertheid, albumul de debut al lui Makeba este un portret emotional al artistului in exil.

Incurajata de primirea entuziasta care i se facuse la clubul newyorkez Village Vanguard, Makeba se dovedeste in acest album, la 28 de ani, o cantareata matura, care paseste sigura de sine pe scena internationala a muzicii. Pentru ascultatorul vestic, mare parte din farmecul albumuli cansta in timbrul "exotic" al inflexiunilor xhosa, pe care le capata melodii tonice afro-pop precum "Click Song" sau saltareata "Mbube" (in care apare The Chad Mitchell Trio). Revista Time Magazine a sesizat imediat acest amestec de sonoritati autentic africane si muzica pop occidentala de buna calitate si a proclamat-o pe Makeba "cel mai promitator talent vocal de multi ani incoace". Totusi, aplauzele criticilor nu au dus si la vanzari pe masura, asa ca firma producatoare nu i-a mai reinnoit contractul interpretei. E drept ca melodii pop usurele precum "The Naughty Little Flea" sau cantece folk clasice de de genul lui "House Of The Rising Sun" tinteau clar spre preferintele publicului larg, iar balade de suflet precum "Umhome" erau inca prea specific africane pentru a fi apreciate de ascultatorii obisnuiti.

Albume mai putin inspirate de sonoritatile originare ii vor aduce curand lui Makeba statutul de "Mama Afrika" - primadona continentului negru -, dar ceea ce ne captiveaza si azi este vocea emigrantei sud-africane care isi canta dorul de casa folosindu-se de schemele muzicale ale continentului adoptiv.

Lista piese

01. The Retreat Song 2:34
02. Suliram 2:45
03. The Click Song 2:09
04. Umhome 1:16
05. Olilili 2:31
06. Lakutshn, Ilanga 2:07
07. Mbube 3:17
08. The Naughty Little flea 3:45
09. Where Does It Lead 2:29
10. Nomeva 2:37
11. House Of The Rising Sun 1:57
12. Saduva 2:30
13. One More Dance 2:40
14. Iya Guduza 2:05