luni, 4 mai 2009

THE BEATLES - RUBBER SOUL (1965)

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Robert Freeman
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 35:50










In 1964, melomanii americani care cumparasera Meet The Beatles ii cunoscusera pe cei patru in costume care pareau mai degraba camasi de forta pentru libertatea pe care o intruchipau. Doi ani mai tarziu, fanii aveau sa ii vada mai indeaproape pe adevaratii Beatles - staruri pop pline de imaginatie. Mult mai tarziu trupa - si indeosebi Lennon - avea sa-si dezvaluie sufletul in fata publicului. Dar acest "Rubber Soul" este mult mai placut.

Albumul a dat o tenta mistica lumii muzicale a Beatles-ilor. De pe coperta psihedelica - o fotografie inclinata, facuta cu un obiectiv superangular, care dadea chipurilor serioase ale celor patru un aer usor "dus" - lipseste chiar numele formatiei (o premiera in America).

Dintre textele oarecum eliptice ale cantecelor, cele mai frumoase sunt versurile lui Lennon la "Norwegian Wood (This Bird Has Flown)" - care, ca si "I`m Looking Through You" al lui McCartney, fac aluzie la turbulente in viata personala. "Nowhere Man", pe de alta parte, renunta complet la subiectul dragoste - lucru foarte rar pana atunci in compozitiile formatiei.

Dulceaga "Michelle" compenseaza lipsa de substanta prin dragalasenie, in timp ce "Girl" este doar in aparenta ("mult mai sofisticata decat "Just Like A Woman" a lui Dylan", a catalogat-o criticul muzical Greil Marcus).

Rubber Soul este un pas inainte si in materie de compozitie. Elemente esentiale de pe acest disc sunt sitarul si efectul de fuzz care apare pe "Think For Yourself" - o melodie care, ca si "The Word", nu suna demodat.

Cel mai rusinos lucru in istoria Beatles nu este "Ob-La-Di Ob-La-Da", ci faptul ca Rubber Soul este prea adesea ignorat. Nu continea nici un hit ("Nowhere Man", care facuse furori in S.U.A. nu a aparut pe varianta americana a albumului), dar pentru o formatie mai putin celebra ar fi fost apogeul carierei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu