Country Joe And The Fish - Electric Music For The Mind And Body (1967)

Casa de discuri: Vanguard
Producator: Samuel Charters
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 44:03


"Muzica era pe atunci de alt calibru" Barry "The Fish" Melton, 2004

Activist de stanga inainte si dupa un interludiu in marina, Joe McDonald a ajuns in San Francisco abia in timpul studentiei, dar a fost atras imediat de lumea muzicii folk si In Instant Action Jung Band ( sau Country Joe And The Fish , cum s-a numit trupa pe disc - denumire ce-i evoca pe Stalin, cunoscut in S.U.A. in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial drept "Country Joe", si pe Mao, cel care spusese dspre revolutionri ca sunt "precum niste pesti in marea poporului"). Abia in 1966 formatia a inceput sa renunte la instrumentele folk in favoarea chitarelor electrice si un disc EP, cel de-al doilea al lor, le-a adus suficient succes pentru a-i convinge pe cei de la firma de muzic folk si clasica Vanguard din New York sa le ofere un contract.

La vremea respectiva, San Francisco era o pepiniera de studenti radicalizati politic si mari consumatori de LSD. Muzica psihedelica era inca abia la inceput, putine trupe realizau ce posibilitati avea sa aduca anul 1967. Albumul trupei Country Joe And The Fish a fost o avanpremiera a tot ce urma sa se inatample in cei doi ani de dupa aceea - chiar daca firma producatoare a insistat ca melodia lor cea mai populara din concerte, "I Feel Like i`m Fixing To Die Rag", sa lipseasca de pe disc.

Presarata cu aluzii si descrieri de experiente cu stupefiante, Electric music este unul din cele mai coerente artefacte ale asa-numitei "veri a dragostei" din 1967 si a generatiei hippie. Chitarele sunt pe rand linistitoare si incitante; versurile contin ironii muscatoare la adresa presedintelui Lyndon Johnson ("Superbird") si relatari nedisimulate ale sedintelor de LSD ("Bass Strings"); muzica e cand blues, cand folk, cand rock, pentru toate gusturile. Si, in urma ei, starea de spirit a natiei, tineretul si muzica lui incepeau sa se schimbe. Ceea ce nu-i putin lucru.

Lista pieselor

01. Flying High 2:41
02. Not So Sweet Martha Lorraine 4:24
03. Death Sound Blues 4:26
04. Porpoise Mouth 2:51
05. Section 43 7:26
06. Superbird 2:07
07. Sad And lonely Times 2:26
08. Love 2:24
09. Bass Strings 5:03
10. The Masked Marauder 3:12
11. Grace 7:03

The Beatles - Sgt. Pepper`s Lonely Heart Club Band (1967)

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Peter Blake
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 39:50

In 1967, fanii Beatles care fusesera alaturi de grupul preferat in procesul cautarii de sine vizibil in Rubber Soul si Revolver aveau sa fie rasplatiti cu o superfantezie muzicala. Sgt. Pepper... a petrecut 15 saptamani in fruntea clasamentului Billboard si se afla inca in Top Five cand Magical Mystery Tour a cucerit publicul , sase luni mai tarziu.

De ce? Pentru ca spiritul sau revolutionar se insotea cu melodii scanteietoare. De la insufletita piesa din deschidere a lui McCartney (pe care Hendrix o canta live la 2 zile dupa lansarea ei), trecand prin caleidoscopica "Lucy In The Sky With Diamonds", compusa de Lennon, si pana la exceptionala "A Day In Life" (la care cei doi au colaborat), fiecare compozitie este antologica.

In ciuda omiterii lui "Strawberry Fields Forever" - hitul usor dulceag care a facut trecerea de la Revover la Sgt. Pepper... - albumul are destule elemente psihedelice: filosofie orientala ("Whitin You Whitout You"} si aluzii la droguri (desi Lennon a negat conotatiile lui "Lucy", Lennon admitea ca "Fixing A Hole trimitea la LSD).

Statutul de opera clasica pop-art al albumului a fost asigurat de cea mai faimoasa coperta din istoria muzicii. Artistul Peter Blake a conceput-o initial ca pe capacul unei cutii cu bunatati, dar apoi a ingramadit pe ea o multime de chipuri taiate din ziare (cateva celebritati - Isus, Hitler si Gadhi - n-au mai ajuns in varianta finala).

Impactul albumului a fost fara precedent. Postul national de radio al S.U.A. l-a difuzat zile la rand; criticul Kenneth Tynan de la "Times" l-a numit "un moment decisiv in istoria civilizatiei occidentale". Dupa ce aceste exagerari s-au consumat, ceea ce ramane si azi este un album pop perfect, care imbina intr-un mod nemuritor ambitia creatorilor lui si muzicalitatea.

Lista pieselor

01. Sgt. Pepper`s Lonely Heart Club Band 2:02
02. With A Little Help From My Friends 2:44
03. Lucy In The Sky With Diamonds 3:29
04. Getting Better 2:48
05. Fixing A Hole 2:36
06. She`s Leaving Home 3:35
07. Being For The Benefit Of Mr. Kite 2:37
08. Within Or Without You 5:06
09. When I`m Sixty Four 2:37
10. Lovely Rita 2:42
11. Good Morning, Good Morning 2:42
12. Sgt. Pepper`s Lonely Heart Club Band (Reprise) 1:19
13. A Day In The Life 5:33

MICHAEL JOSEPH JACKSON

29 AUG.1958 - 25 IUNIE 2009

Michael Jackson - Bad

Casa de discuri: Epic
Producator: Quincy Jones
Director artistic: Nancy Donald/Tony Lane
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 48:10



"Niciodata nu sunt multumit de nimic. Sunt un perfectionist. E o particica din mine" Michael Jackson, 1993

A incerca sa continui dupa aparitia oricarui album de succes este o intreprindere curajoasa. Dar nici un artist nu s-a mai confruntat cu asteptari atat de mari ca acelea cu care s-a confruntat Michael Jackson la intrarea in studio pentru a depasi recordul celui mai vandut album al tuturor timpurilor, Thriller

Datorita lui Jackson si producatorului Quincy Jones, efortul care a rezultat nu a sunat ca Thriller II. Continuarea Bad a fost mai ampla, mai directa si "mai rea" decat Thriller in toate privintele. Acestea fiind spuse, copilul vioi care ne-a incantat in Jackson 5 si s-a strecurat in inimile noastre cu Off The Wall din 1979 poate fi inca gasit in Thriller, dar, la vremea la care Bad a intrat in magazine, titlul de maret "rege al pop-ului" pusese deja definitiv in umbra aceasta fateta. Jackson era acum pe cale de a deveni o vedeta excentrica, iubitoare de cimpanzei.

Albumul incepe in forta intr-o maniera electrizanta de dans cu cantece care se claseaza printre cele mai bune ale lui Jackson - melodia-imn ce da titlul discului pereche cu piesa vesela si sexy "The Way You Make Me Feel". "Dirty Diana" este o melodie vulgara, dar energica, intampinand-ul pe rivalul Prince cu o replica directa. Tulburatorul "Smooth Criminal" este o ciudatenie autentica servita cu pompa si energie excesiva. Dar Jackson a sunat rareori mai credibil decat in splendida balada "I Just Can`t Stop Loving You", in timp ce melodia de incheiere "Leave Me Alone" ofera o privire iscoditoare sub fatada megastarului de succes - si o expresie a unei rugaminti pe care lumea o va auzi repetata de multe ori.

Albumul nu a fost un Thriller la box office. Totusi a vindut patru milioane de exemplare pana la sfarsitul anului lansarii, ceea ce a fost suficient de bine pentru ceva ce se numeste Bad.

Lista pieselor

01. Bad 4:06
02. The Way You Make Me Feel 4:59
03. Speed Demon 4:01
04. Liberian Girl 3:53
05. Just Good Friends 4:05
06. Another Part Of Me 3:53
07. Man In The Mirror 5:18
08. I Just Can`t Stop loving You 4:10
09. Dirty Diana 4:52
10. Smooth Criminal 4:16
11. Leave Me Alone 4:37

Michael Jackson - Thriller

Casa de discuri: Epic
Producator: Quincy Jones
Director artistic: Dick Simmerman
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 42:15



" Simt ca am fost ales ca un instrument care sa ofere muzica si dragoste, si armonie lumii." Michael Jackson (1993)

Thriller este inconjurat de un nor de statistici - cel mai mare album din istorie, s-a vandut in mai mult de 40 de milioane de exemplare de la lansare (un milion de exemplare pe luna in prima jumatate a anului 1983); din cele 9 piese, sapte au fost hituri ca single.

Nu este la inaltimea lui Off The Wall ingeneral, dar unele dintre fuziunile meticuloase de pop, rock si R&B reusesc chiar sa imbunatateasca formatul creat de acesta. Ignorati ridicola piesa ce da titlul discului - un cantec care stoarce viata din album la sfarsitul primei sale fete - si concentrati-va pe capodoperele indiscutabile. Piesa funk din deschidere "Wanna Be Startin` Something" are acelasi rol ca "Don`t Stop Till You Get Enough" de pe Off The Wall - un cadru minimal pentru sughiturile hiperkinetice ale lui Jacko. Mai imprumuta destul de mult din "Soul Makossa" al lui Manu Dibango (avocatii lui Jacko au ajuns la o intelegere destul de costisitoare pentru a evita un proces).

In alte parti veti experimenta funk-rock-ul vanturat al lui "Beat It" (solo-ul de chitara al lui Eddie Van Halen a fost decupat din 50 de inregistrari diferite); in timp ce "Human Nature" este o balada digitala atat de frumoasa ca Miles Davis avea sa o cante si el.

Dar piesa de cotitura a starului a fost "Billy Jean" (compusa chiar de Jackson insusi n.n.), unde o muzica de bas inspaimantatoare, electronica, iti intra sub piele, in timp ce versurile dubioase iti cer mai degraba sa fii de partea paranoicului superstar milionar decat de a saracei mame singure. Ca si Restul Thriller-ului, este un pop instrumentat de masini care a fost mestesugit scrupulos timp de luni de zile de oamenii din studio, dar nu exista nici o nota nelalocul ei.

Stilul de viata ostentativ al lui Jacko nu trebuie sa ne deturneze atentia de la stralucirea acestui album.

Lista pieselor

01. Wanna Be Startin` Something 6:02
02. Baby Be Mine 4:20
03. The Girl Is Mine 3:42
04. Thriller 5:57
05. Beat It 4:12
06. Billie Jean 4:57
07. Human Nature 4:05
08. P.Y.T. (Pretty Young Thing) 3:58
09. The Lady In My Life 4:57

Michael Jackson - Off The Wall (1979)

Casa de discuri: Epic
Producator: Michael Jackson/Quincy Jones
Director artistic: Steve Harvey/Mike Salisbury
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 45:45

"Toata viata mi-am dorit sa vad un artist ca Michael practicandu-si arta fara nici un fel de limitari.." Quincy Jones, 1979


Spre deosebire de Stevie Wonder, care a trecut parca dintr-o data de la statutul de copil-minune la cel de star adult, Michael Jackson a avut o adolescenta muzicala complicata. In 1979 inca nu avusese nici un hit solo in cei (deja!) sapte ani de cariera, asa ca tanarul in varsta de 19 ani isi cauta cu disperare un nou mentor muzical.

In 1977, in timp ce repeta pentru muzicalul The Wiz, Jackson l-a intrebat timid pe Quincy Jones - o adevarata capacitate a jazz-ului si funk-ului - daca nu i-ar putea recomanda un producator. Jones s-a oferit voluntar; in acea perioada alcatuia o trupa de studio in jurul unora dintre colaboratorii sai - Rufus si The Brothers Johnson -, alaturi de alti muzicieni, la care apela doar in anumite situatii, cum era cazul lui Greg Philanganes, care canta la clape in trupa de acompaniament a lui Stevie Wonder, Wonderlove. Impreuna au creat un amestec complex de ritmuri disco extrem de precise, funk de inalta clasa, balade sensibile si acorduri pop, ce au reinventat vocabularul sonor al R&B-ului.

La toate acestea se adauga si cativa compozitori de inalta clasa: Paul McCartney, Stevie Wonder, Carole Bayer-Sager si guru muzicii soul britanice, Rod Temperton. Piesa principala a albumului e frenetica "Don`t Stop Til You Get Enough". Strigatele in falsetto ale lui Jackson si scheunaturile jucause se imbina perfect cu linia melodica a piesei, punctand aranjamentul muzical suficient cat sa ii sublinieze calitatea. Si celelalte piese urmeaza aceeasi linie, pana si melodii banale, de un sentimentalism ieftin, precum "She`s Out Of My Life", fiind atat de simple si lipsite de afectare incat la sfarsitul cantecului iti dai seama ca plangi laolalta cu Michael.

Albumul s-a vandut in 12 milioane de exemplare, iar "revizia generala" petrecuta sub indrumarea lui Quincy Jones a stabilit un precedent pentru alti artisti care cautau sa scape din sablonul trupelor de adolescenti de ghetou. Nimeni insa nu a putut egala geniul pur al albumului Off The Wall album ce este un fel de "piatra de la Rosetta" pentru tot ce a insemnat R&B de atunci incoace.

Lista pieselor

01. Don`t Stop Till You Get Enough 6:05
02. Rock With You 3:401
03. Working Day And Night 5:14
04. Get On The Floor 4:39
05. Off The Wall 4:06
06. Girlfriend 3:05
07. She`s Out Of My Life 3:38
08. I Can`t Help It 6:06
09. It`s The Falling In Love 3:48
10. Burn This Disco Out 5:24

NICO - CHELSEA GIRL (1967)

Casa de discuri: Polydor
Producator: Tom Wilson
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Germania
Durata: 45:36











Dupa ce isi construise o reputatie foarte buna gratie colaborarii sale cu Velvet Underground si o alta foarte proasta datorita lungii liste de iubiti (intre care Jim Morrison, Iggy Pop si Brian Jones), Nico a scos in 1967 un album solo, Chelsea Girl (dupa titlul unui film de Andy Warhol in care jucase si ea). Piesele apartin catorva din cei mai buni compozitori ai vremii, intre care Bob Dylan, Tim Hardin, pe atunci necunoscutul Jackson Browne (la vremea aceea inca adolescent si iubitul lui Nico) si membrii grupului The Velvet Underground, Lou Reed, Sterling Morrison si John Cale (care o si acompaniaza pe acest album). Dar, desi melodiile nu sunt compuse de ea (cu o singura exceptie, un cantec scris in colaborare), Chelsea Girl confirma din plin originalitatea si potentialul creator al lui Nico.

Vocea ei austera si totusi captivanta are ceva magic; orchestratiile sumare de nuanta folk, mizeaza pe flaut, viola electrica, balafon, contrabas si armoniu. Piesele au un aer fascinant, hipnotic - mai cu seama meloncolicele "These Days" si "I`ll Keep It With Mine". Melodia care da titlul albumului, o compozitie Morrison/Reed, face referiri la viata artistului Andy Warhol din New York.

Publicul nu era pregatit la vremea respectiva pentru superbele experimente art-rock ale lui Nico si atmosfera lor nostalgica astfel incat albumul nu a facut mare impresie la lansare. Dar frumusetea lui sobra - ca si colaborarile ulterioare, unice si provocatoare ale lui John Cale - a fascinat generatiile urmatoare: Patti Smith a elogiat-o, Siouxie Sioux au chemat-o sa cante alaturi de ei, iar doua dintre piesele de pe Chelsea Girl au fost incluse in coloana sonora a comediei lui Wes Anderson, O familie geniala (2001).

ASTRUD GILBERTO - BEACH SAMBA (1967)

Casa de discuri: Verve
Producator: Creed Taylor
Director artistic: David Krieger
Tara de origine: Brazilia
Durata: 38:58










Cine poate rezista unui album care se deschide cu "Stay... and we`ll make sex with music", invitatie pe care o lanseaza Astrud Gilberto in prima piesa de pe albumul Beach Samba?

Fosta sotie a lui Joao Gilberto si-a croit drum spre primele clasamente cantand versiunea engleza a melodiei lui Stan Getz "The Girl From Ipanema". In ciuda unei voci de o anvergura limitata, Astrud si-a perfectionat cu timpul. intre 1963 si 1967, un stil interpretativ matur, original, plin de senzualitate.

Lucrat impreuna cu producatorul Creed Taylor si aranjorii Eumir Deodato si Don Sebesky, Beach Samba este un amestec de melodii braziliene interpretate in engleza si piese folk-pop americane nuantate cu sonoritati bossa nova ori samba.

"Stay" a fost compus de Gayle Caldwell, autorul faimosului Cycles al lui Frank Sinatra, si orchestrat de Deodato; prezenta flautistului Hubert Laws, aici si in alte piese, da o anumita stralucire aranjamentelor orchestrale. "Misty Roses" al lui Tim Hardin este o capodopera a lui Sebesky, organizata in jurul viorilor, cornului francez si harpei.

Astrud este placuta de la un capat la altul. Este seducatoare cand canta molipsitorul "Canoeiro" al lui Deodato, o melodie fara cuvinte, si face un duet foarte simpatic cu fiul ei de sase ani, Marcello, in "You Don`t Have To Be So Nice".

Un album "neted", perfect agreabil, Beach Samba este o expresie perfecta a spiritului pustoaicei brazilience care, cu cativa ani inainte, cucerise lumea.

NINA SIMONE - WILD IS THE WIND (1966)

Casa de discuri: Philips
Producator: Diversi
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 39:07











Nina Simone putea canta blues ca Billie Holiday si Jazz ca Ella Fitzgerald. Faptul ca nu a fost niciodata, stilistic vorbind, la fel de consecventa ca ele, a reprezentat unul dintre marile dezavantaje ale carierei sale, care i-a facut pe multi critici sa o subestimeze. Dar pana in anii 1960 Simone trecuse deja prin jazz, musical, gospel, pop si folk si se acomodase excelent cu fiecare dintre ele, oferind publicului, oriunde concerta, portii copioase de muzica de calitate - alaturi de inevitabilele momente mai slabe.

Desi e doar o compilatie de inregistrari live si in studio din anii 1964-1965, care nu aparusera inca pe disc, Wild Is The Wind exemplifica totusi cel mai bine felul in care stilul eclectic al lui Simone putea da nastere unui discurs muzical coerent.. Albumul e de o diversitate surprinzatoare, cele 11 melodiiconturand un traseu sinuos printre diferite emotii si maniere interpretative, deopotriva convingatoare.

Dupa exuberanta si mai directa "I Love Your Lovin` Ways" din deschidere, sumbra melodie "Four Women" pare chiar mai impresionanta. In povestea aceasta despre viata grea a patru femei de culoare mocneste furia aceea abia ascunsa care va deveni mai tarziu tipica pentru cantecele de atitudine politica ale lui Simone.

"Why Keep On Brekin` My Heart" si "Either Way I Lose" merg pe urmele hitului ei din 1959, versiunea proprie a melodiei lui Gershwin "I Loves You, Porgy", care incantase publicul larg de muzica pop. Piesa care da titlul albumului, un adevarat tur de forta de aproape sapte minute, este un languros cantec de dragoste superb interpretat.

THE YARDBIRDS - THE YARDBIRDS (1966)

Casa de discuri: Columbia
Producatori: Diversi
Director artistic: Chris Dreja
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 33:10










The Yardbirds si-au lansat in sfarsit primul LP inregistrat in studio in august 1966, moment in care trupa beneficia de aportul extraordinarului chitarist Jeff Beck (Care il inlocuise pe Eric Clapton). Aparitia albumului a fost intarziata de turneele prelungite in Europa si S.U.A. (unde The Yardbirds au devenit o bogata sursa de inspiratie pentru puzderia de formatii de garage rock si muzica psihedelica ale timpului). In fine, piesele au fost compuse si inregistrate in decurs de numai o saptamana, la Advision Studios in Londra.

The Yardbirds (numit si Roger The Engineer, dupa caricatura de pe coperta) imbina cu succes un gen blues profund emotional, o atmsofera autentic psihedelica, efecte feedback si elemente de incantatie gregoriene. Amticipand stilul heavy blues-rock al trupelor Cream si Led Zeppelin, impresionantele "Lost Woman", "The Nazz Are Blue" si "Rack My Mind" sunt o demonstratie a felului in care formatia putea sa transforme standarde de blues ("Someone To Love Me" de Snooky Prior, "Dusty My Room" de Elmore James si, respectiv, "Baby Scratch My Back" de Slim Harpo) in dezlantuiri furioase, care puneau in valoare abilitatile tehnice incredibile ale lui Beck (in "The Nazz Are Blue", de pilda, solo-ul sau sustinut pe o singura nota e captivant). Single-ul de succes "Over, Under, Sideways, Down" este inspirat de tema contrabasului din "Rock Around The clock", dar, gratie chitarei versatile a lui Beck, structurii repetitive a melodiei si strigatelor "Hey!" adresate direct ascultatorilor, cantecul devine o piesa aproape fantastica.

Albumul contine si doua reeditari - "Happennings Ten Years Ago", o piesa furtunoasa sustinuta de fabulosul tandem Jeff Beck - Jimmy Paige, si insotitorul sau de pe discul single, "Psycho Daisies".

JOHN MAYALL`S BLUES BREAKERS - JOHN MAYALL`S BLUES BREAKERS WITH ERIC CLAPTON (1966)

Casa de discuri: Decca
Producator: Mike Vernon
Director: Decca Publicity Art Department
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 37:06



"Aveam un fel de acceleratie interioara. Ma miscam pur si simplu foarte repede." Eric Clapton, 1966


In perioada in care a fost lansat John Mayall`s Blues Breakers With Eric Clapton, in Londra au inceput sa apara grafitti care proclamau, simplu, "Clapton e Dumnezeu". Oricine se indoieste de calitatile de bluesman ale lui Clapton ar trebui sa asculte acest album coplesitor, care a explodat pe scena muzicii britanice ca un butoi cu pulbere.

Clapton paraseste formatia The Yardbirds in cautarea unei trupe puriste si a gasit in Mayall un lider muzical care ii impartaseste gusturile si o figura paterna.

In studio, alaturi de basistul John McVie si si tobosarul Hughie Flint, Clapton si Mayall au incercat sa reinvie enrgia recitalurilor live ale trupei. Lucrul e vizibil de la prima melodie, o versiune plina de pasiune a cantecului lui Otis Rush "All Your Love", in care impresioneaza pasajele impetuoase la orga si replicile "fierbinti" ale chitarei.

Urmatoarea compozitie, "Hideaway", este o mostra memorabila de opulenta interpretativa din partea lui Clapton - pe aceasta varianta a clasicei compzitii a lui Freddie King, tanarul chitarist se dezlantuie furtunos, punandu-si toate fortele la bataie, plin de avant si sigur pe sine. La Fel de stralucitor este Clapton in "Steppin` Out", o melodie boogie extraordinar de intensa.

Mayall a contribuit in aceeasi masura la reusita acestui album. Piesele sale originale precum "Little Girl" sau "Key To Love", sunt absolut tipice pentru jubilantul deceniu al saptelea, dar nu devin comerciale, ci raman in esenta in traditia muzicii blues.

Estuarul Tamisei e poate la mii de kilometri de delta fluviului Mississippi, dar Blues Breakers With Eric Clapton anuleaza distanta dintre ele.

Lista pieselor

01. All Your Love :35
02. Hideaway 3:14
03. Little Girl 2:33
04. Another Man 1:44
05. Double Crossing Time 3:00
06. What`d I Say 4:26
07. Key To Love 2:05
08. Parchman Farm 2:21
09. Have You Heard 5:54
10. Ramblin` On My Mind 3:07
11. Steppin` Out 2:27
12. It Ain`t Right 2:40

THE 13-TH FLOOR ELEVATORS - THE PSYCHEDELIC SOUNDS OF THE 13-TH FLOOR ELEVATORS (1966)

Casa de discuri: International Artists
Producator: Lelan Rogers
Director artistic: John Cleveland
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 35:43


"La naiba cu doctorii si cu asistentele... Nu m-au putut opri!" Roky Erickson, 1980




Originari din Austin, Texas, The 13th Floor Elevators cantasera deja in San Francisco, inainte ca miscarea psihedelica sa capete acolo notorietate. Casa de discuri a trebuit sa-i ameninte ca le suspenda contractul daca nu vin in Austin pentru a inregistra ceea ce se va dovedi primul album de acid rock din istoria muzicii. LP-ul s-a vandut nesperat de bine, in mare parte datorita succesului unui single lansat anterior, piesa devenita clasica de garage rock "You`re Gona Miss Me", care a ajuns pe locul 55 in clasamentul Billboard.

Promovarea fatisa a beneficiilor halucinogenelor pe coperta albumului nu avea cum sa faca trupa prea draga autoritatilor: politistii texani le-au desfacut chiar echipamentele muzicale sperand sa gaseasca droguri. "Cautarea purei normalitati psihice... este baza cantecelor de pe acest album", spune textul de pe coperta, dar genul de garage rock si R&B practicat pe disc este foarte departe de normalitatea psihica. "Reverberation (Doubt)" si "Tried To Hide" sunt piese rock foarte intense, in timp ce "Roller Coaster" si "Fire Engine" degaja o atmosfera intunecata, fantomatica. Solistul Roky Erickson tipa si urla ca un adevarat posedat, in timp ce sunetele extraterestre ale "urciorului" electric al lui Tommy Hall adancesc starea de spirit deja cam fantastica pe care o degaja muzica.

The Elevators n-au rezistat mult, iar Erickson a continuat cu o cariera solo neregulata (desi cu momente formidabile). Dar legenda trupei este inca vie, in parte gratie reluarii unora dintre piesele lor de catre formatii precum Spacemen 3 si, mai ales, Primal scream, care a inclus o versiune memorabila a melodiei "Slip Inside This House" (de pe al doilea album al grupului, Easter Everywhere) pe LP-ul sau Screamadelica.

Lista pieselor
01. You`re Gonna Miss Me 2:31
02. Roller Coaster 5:08
03. Splash 1 3:57
04. Reverberation (Doubt) 2:51
05. Don`t Fall Down 3:03
06. Fire Engine 3:23
07. Thru The Rythm 3:10
08. You Don`t Know (How Young You Are) 2:59
09. Kingdom Of Heaven 3:11
10. Monkey Island 2:40
11. Tried To Hide 2:50

SIMON AND GARFUNKEL - PARSLEY, SAGE, ROSEMARY AND THYME (1966)

Casa de discuri: Columbia
Producator: Bob Johnston
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 28:30










Lumea era pe punctul de a se dezintegra, dar mici oaze de frumusete erau inca posibile atunci cand Paul Simon Si Art Garfunkel si-au inregistrat primul lor album memorabil, Parsley, Sage, Rosemary And Thyme. Intr-adevar tensiunea dintre presentimentul sfarsitului ineluctabil si insistenta lui Simon asupra legaturii emotionale dintre oameni este ceea ce ce face acest din acest album o opera durabila, in ciuda numeroaselor momente care suna azi datate ("Feelin` Groovy").

In timp ce LP-ul anterior, Sounds Of Silence, fusese scos in pripa pentru a exploata popularitatea hitului cu acelasi nume, Simon a insistat sa aiba de data aceasta control complet asupra procesului de creatie si inregistrare. Rezultatul a fost un album excelent lucrat pana in cele mai mici amanunte, la care foarte mult a contribuit inginerul de sunet Roy Halee. Minutiozitatea aceasta se vede imediat, de la prima piesa, "Scarborough Fair/Canticle", o capodopera pop, complexa, memorabila, comparabila cu oricare dintre creatiile lui Brian Wilson. Dar Simon nu este genul care sa ia ochii publicului cu un singur truc. Varietatea compozitiilor din Parsley, Sage, Rosemary And Thyme face din el unul din cei mai inzestrati compozitori ai epocii: de la luminosul For Emily, Whenever I May Find Her", in care exceleaza Garfunkel, pana la "Homeward Bound", poate cel mai bun cantec compus vreodata despre viata pribeaga a unui muzician. Plictiseala pedanta din "The Dangling Conversation" este perfect calibrata muzical, in timp ce stilul caustic al melodiei rock "A Simple Dessultory Phillipic" suna inca relevant, desi multe din tintele srcasmului ei nu ne mai inspira astazi dispret.

Piesa finala este o versiune dubioasa a melodiei "Silent Night" suprapusa peste un fragment de jurnal de stiri care anunta moartea lui Lenny Bruce si escaladarea razboiului din Vietnam.

Lista pieselor

01. Scarborough Fair/Canticle 3:10
02. Patterns 2:45
03. Cloudy 2:21
04. Homeward Bound 2:29
05. The Big Bright Green Pleasure Machine 2:47
06. The 59th Bridge Song (Fellin' Groovy) 1:53
07. The Dangling Conversation 2:37
08. Flowers Never Bend With The Rainfall 2:10
09. A Simple Dessultory Phillipic 2:19
10. For Emily, Whenever I May Find Her 2:05
11. A Poem On The Underground Wall 1:52
12. 7 O`clock News/Silent Night 2:02

THE ROLLING STONES - AFTERMATH (1966)

Casa de discuri: Decca
Producator: Andrew Loog Oldham
Director artistic: Sandy Beach
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 60:05


"Este prima oara cand noi am compus tot discul..." Mick Jagger, 1995




In anii 1960, totul era simplu: Beatles erau baietii buni, Stones, cei rai. Pe la mijlocul deceniului, cei patru muzicieni din Liverpool devenisera seriosi, dar, cu exceptia albumului Help!, nu si mai sumbri. The Stones, in schimb, ranjeau "Satisfaction" si "She Said Yeah", melodii ce aparusera pe cateva albume, precum deliciosul December`s Children, care nu erau decat compilatii pestrite scoase de casele de discuri si de ambitiosul impresar Andrew Loog Oldham.

Spre deosebire de ele, Aftermath era un album propriu-zis nu unul umflat cu hituri single. Ii vedem aici pe The Rolling Stones in plina expansiune: literalmente in "Goin` Home", dar, mai interesant, in domeniul experimentelor muzicale.

"Lady Jane" este cea mai mare surpriza: o balada elisabetana a carei delicatete austera va reverbera in tanguirile muzicale de mai tarziu ale trupei. "Under My Thumb" uimeste atat prin sexualismul ei imperios, cat si prin ritmul sustinut la balafon. "Mother`s Little Helper" este un portret al unei gospodine devoratoare de pilule, invaluit in sunetul sitarului - care, ca si "Out Of Time", "Leave It" si "What To Do", a fost eliminat de pe varianta americana a discului. America n-a facut insa o afacere atat de proasta: a obtinut in schimb superbul "Paint In Black".

Cei care au facut posibile aceste inovatii au fost Jack Nitzsche - textier, interpret si aranjor inspirat, care intrase in contact cu The Rolling Stones prin intermediul lui Phil Spector - si Brian Jones. "Acesta din urma, isi aminteste Keith, era un tip extrem de versatil, dar isi pierduse interesul pentru chitara" - de aici pasajele interpretate la sitar si balafon.

Melodiile mai conventionale nu sunt insa si dezamagitoare - cea mai buna este rautacioasa si cam grosolana "Stupid Girl".

Aftermath a fost primul album Stones integral original, echivalentul lui A Hard Day`s Night. The Beatles si Stones se maturizasera deja, si lumea intreaga era a lor.

Lista pieselor

01. Mother`s Little Helper 2:48
02. Stupid Girl 2:57
03. Lady Jane 3:11
04. Under My Thumb 3:43
05. Doncha Bother Me 2:42
06. Goin` Home 11:16
07. Flight 505 3:29
08. High And Dry 3:10
09. Out Of Time 5:40
10. It`s Not Easy 2:57
11. I Am Waiting 3:13
12. Take It Or Leave It 2:48
13. Think 3:10
14. What To Do 2:34

THE MOTHERS OF INVENTION - FREAK OUT! (1966)

Casa de discuri: Verve
Producator: Tom Wilson
Director: Jack Anesh
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 60:05



"Nu luam droguri." Frank Zappa, 1966







Trupa lui Frank Zappa se numea simplu, The Mothers, pana cand studiourile MGM si-au dat seama ce putea sa sugereze aceasta denumire celor care aveau sa asculte explozivul ei album de debut. Cu putin timp inainte de la lansarea lui Freak Out!, cel de-al doilea dublu LP din istoria muzicii rock (Blonde On Blonde a lui Bob Dylan tocmai sparsese gheata), firma a intrat in panica, temandu-se ca subtextul obscen al numelui formatiei ar putea sa sperie. "Ca si cum numele nostru avea sa fie Marea Problema", remarca sec Zappa in autobiografia sa.

Reprezentanti ai efervescentei miscari freak de pe coasta de Vest, Frank Zappa si formatia sa si-au propus, sprijiniti de producatorul Tom Wilson, sa ia mintile publicului. In plus, voiau sa transmita un mesaj. "Fiecare melodie avea locul ei in cadrul conceptiei generale satirice a albumului", spunea Zappa.

Conceptia aceasta este sintetizata de "Who Are The Brain Police?": e un geamat sinistru, anti-autoritarist, care da seama de degenerarea simultana a obiectelor si indivizilor. Alaturi de cantece intentionat bizare, gasim parodii ale muzicii pop ieftine, precum pastisa doo-wop "Go Cry On Somebody Else`s Shoulder", si cantece de dragoste complexe, cum este "How Could I Be Such A Fool?". Pe al doilea disc, rafale de blues sau tirade psihedelice la chitara dezvaluie o latura mai profunda: "Help, I`m A Rock" este o piesa tipic "freak", abstracta; "The Return Of The Son Of The Monster Magnet", care ocupa toata fata B a celui de-al doilea disc, este o compozitie impresionanta, experimentala si zgomotoasa.

Freak Out! semnala aparitia unui compozitor neobisnuit de inzestrat si provocator, care si-a construit cariera refuzand constant sa se alinieze unor standarde.

Lista pieselor

01. Mother`s Little Helper 2:48
02. I Ain`t Got No Heart 2:30
03. Who Are The Brain Police? 3:22
04. Go Cry Over Somebody Else`s Shoulder 3:31
05. Motherly Love 2:45
06. How Could I Be Such A Fool 2:12
07. Wowie Zowie 2:45
08. You Didn`t Try To Call Me 3:17
09. Any Way The Wind Blows 2:52
10. I`m Not Satisfied 2:37
11. You`re Probably Wondering Why I`m Here 3:37
12. Trouble Every Day 6:16
13. Help, I`m A Rock 8:37
14. The Return Of The Son Of The Monster Magnet 12:17

PAUL REVERE AND THE RAIDERS - MIDNIGHT RIDE (1966)

Casa de discuri: Columbia
Producator: Terry Melcher
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 27:38


"Am vrut sa fie o trupa interesanta... nu doar un tonomat muzical ambulant." Paul Revere, 2004





A existat vreodata o formatie mai ponegrita decat Raiders? In fata invaziei trupelor beat britanice pe piata americana, Raiders au rezistat eroic, la fel ca The Byrds sau The Beach Boys.

In perioada de aur a muzicii pop, grupul a avut o serie intreaga de hituri si a cantat cu o verva absolut unica, pe care o deprinsese pe parcursul anilor in care acceptase sa apara pe secna oricarui club ii primea. Sunetul sau punk auster nu s-a demodat si pare la fel de curajos si azi. Si totusi, cei care si-i amintesc pe Raiders evoca de obicei costumele din Razboiul de Independenta, clovneriile si acrobatiile de pe scena si faptul ca trupa era preferata emisiunii TV zilnice Where The Action Is a lui Dick Clark. Pana si The Monkees pareau sa aiba mai multa credibilitate.

Dar, in 1966, maraiala amenintatoare a solistului Mark Lindsay in "Louie Go Home" suna la fel de feroce ca si cea a lui Eric Burdon de la The Animals sau a lui Van Morrison de la Them si a exercitat o mare influenta asupra lui Roger Daltrey de la The Who. Iar din punct de vedere muzical Midnight Ride este aproape perfect - noua dintre piese sunt compozitii originale ale formatiei. Celelalte doua sunt probabil cele mai reusite melodii ale anilor 1960. "Kicks" compus de Barry Mann si Cyntia Weill, este o infocata pledoarie antidroguri facuta insa parca pentru un auditoriu care are deja creierii facuti varza. Piesa garage rock "I`m Not Your Stepping Stone" (de Tommy Boyce si Bobby Hart) va fi apoi reluata cu mare succes de The Monkes, dar aceasta este versiunea care i-a facut mai tarziu pe The Sex Pistols sa preia si ei cantecul.

Lista pieselor

01. Kicks 2:28
02. There`s Always Tomorrow 2:39
03. Little Girl In The 4th Row 2:58
04. Ballad Of Useless Man 2:08
05. I`m Not Your Stepping Stone 2:31
06. There She Goes 1:47
07. All I Really Need Is You 3:27
08. Get It On 3:12
09. Louie, Go Home 2:41
10. Take A Look At Yourself 1:48
11. Melody For An Unknown Girl 1:59

THE MAMAS AND THE PAPAS - IF YOU CAN BELIEVE YOUR EYES AND EARS (1966)

Casa de discuri: RCA Victor
Producator: Lou Adler
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 34:10


"N-am auzit asa ceva in viata mea." Lou Adler, 1966





Constituit in insulele Virgine din ramasitele trupelor folk-rock The Journeymen si The Mugwumps, grupul format din Denny Dohrty, Cass Elliot, Michelle Gilliam si sotul ei, cantaretul, compozitorul si chitaristul John Philips, a venit in 1965 in Los Angeles, unde frumusetea armoniilor lor vocale le-a adus o colaborare cu Barry McGuire (cel mai faimos interpret al cantecului "Eve Of Destruction") si cu impresarul lui, Lou Adler. Primul mare succes al formatiei o fost "California Dreamin`", un single vandut in peste un milion de exemplare, un poem nostalgic dedicat Coastei de Vest, pe care se aud foarte bine vocile bogate si armoniile superbe, caracteristice grupului. I-a urmat discul de aur "Monday, Monday".

Ambele melodii apar pe If You Can Believe Your Eyes And Ears - albumul lor de debut -, care a ajuns si el pe primele locuri in clasamentele americane si a devenit un disc de aur. Alaturi de ele se afla compozitii care reflecta dorul de libertate specific perioadei ("Go Where You Wanna Go"); piesa finala, "The In Crowd", este o foarte reusita satira sociala ("If It`s Square We Ain`t There!"), care a fost apoi reluata intr-o versiune memorabila de catre Roxy Music.

John Philips este fara indoiala principala forta creatoare din spatele acestei reusite, desi printre muzicienii care apar pe album se numara tobosarul Hal Blaine, basistul Joe Osborn si pianistul Larry Knechtel. Talentul componistic al lui Philips este recunoscut (el este si autorul melodiei "San Francisco (Flowers In Your Hair)", interpretata de Scott McKenzie), dar el reuseste sa dea un aer proaspat chiar si pieselor ne-originale - "Do You Wana Dance", "Spanish Harlem" si "I Call Your Name" -, toate scanteietoare gratie armoniilor vocale ale solistilor.

Lista pieselor

01. Monday, Monday 3:25
02. Straight Shooter 2:56
03. Got A Feelin` 2:53
04. I Call Your Name 2:36
05. Do You Wanna Dance 2:56
06. Go Where You Wanna Go 2:26
07. California Dreamin` 2:38
08. Spanish Harlem 3:14
09. Somebody Groovy 3:14
10. Hey Girl 2:22
11. You Baby 2:19
12. The In Crowd 3:11

THE KINKS - FACE TO FACE (1966)

Casa de discuri: Pye
Producator: Shel Talmy
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 38:31


"Ei chiar trebuie sa ne iubeasca." Ray Davies, 1969






Lui Ray Davies nu i-a placut coperta celui de-al patrulea album al grupului. "Vroiam sa fie neagra si impresionanta la fel ca piesele de pe album, isi aminteste liderul formatiei londoneze, in locul culorilor alora zglobii."

Face To Face a insemnat o schimbare de metoda pentru Ray, fratele sau Dave, chitaristul, tobosarul Mick Avory, si basistul Peter Quaife. Era prima oara cand petreceau luni de zile lucrand la un album, suprapunand inregistrari facute in diferite sedinte. Discul a marcat, de asemenea, incheierea colaborarii cu producatorul american Shel Talmy, a carui preferinta pentru rapiditate si eficienta nu se mai potrivea eforturilor mai elaborate ale formatiei.

"Party Line" inaugureaza albumul in stilul rock`n`roll obsinuit, in timp ce "Dandy" urmeaza linia satirei la adresa Londrei anilor 1960 pe care o exprimase hitul lor timpuriu "Dedicated Follower Of Fashion". Mare parte din ceea ce urmeaza este mai profund si mai intunecat. Ray isi analizeaza starile mentale labile in "Too Much On My Mind", pe care impresioneaza sunetul de harpa; ceea ce avea sa fie marele succes "Sunny Afternoon" este o piesa despre oboseala de lume, punctata de o frmoasa linie descendenta a contrabasului. "House In The Country" si "Most Exclusive Residence For Sale" justifica frecventa caracterizare a albumului drept un ciclu de piese despre societatea britanica. Si totusi, eticheta de album "eminamente englezesc" nu face dreptate diversitatii, atat textelor, cat si muzicii de pe disc. "Holiday In Maikiki", un omagiu adus lui Chuck Berry, deplange comercializarea insulei Hawaii. "Fancy este o piesa monotona de atmosfera, inspirata de raga indiana, in timp ce "Rainy Day In June" debordeaza de imprevizibilitate si mister.

Face To Face nu a fost un mare succes de public - locul 139 in S.U.A, locul 13 in Marea Britanie -, dar marcheaza inceputul perioadei clasice a formatiei. Starurile de altadata ale clasamentelor single devenisera acum o trupa capabila de albume suficient de variate.


Lista pieselor

01. Party Line 2:35
02. Rosy Won`t You Please Come Home 2:34
03. Dandy 2:12
04. Too Much On My Mind 2:28
05. Session Man 2:14
06. Rainy Day In June 3:10
07. House In The Country 3:03
08. Holiday In Waikiki 2:52
09. Most Exclusive Residence For Sale 2:48
10. Fancy 2:30
11. Little Miss Queen Of Darkness 3:16
12. You`re Lookin` Fine 2:46
13. Sunny Afternoon 3:36
14. I`ll Remember 2:27

THE MONKS - BLACK MONK TIME (1966)

Casa de discuri: Polydor
Producator: Jimmy Bowien
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 28:01










Inregistrat la sfarsitul anului 1965, Black Monk Time este unul dintre cei mai redutabili candidati la titlul de "prim album punk" si, oricat de prostesc si de gol ii suna titlul (pana la urma, curentul punk a fost o miscare din contra-cultura, de "fertilizare incrucisata" a genurilor, foarte interesata de moda, iar baietii acestia erau geopolitic niste exilati), sunetul lui este in mod sigur mult mai acceptabil astazi decat ar fi putut fi vreodata in mediul in care canta formatia.

Desi The Monks nu au aparut niciodata pe scena in afara Germaniei (ezitarile in legatura cu un proiectat turneu in Vietnamul sfasiat de razboi a fost unul din motivele dezmembrarii grupului; ceea ce voiau ei, de fapt, era sa cante in America natala}, cei cinci, toti soldati in armata americana stationata in Germania si toti imbracati pe masura denumirii (in rase calugaresti si cu tonsuri), au capatat o reputatie remarcabila in radul anumitor categorii de public, bazata in primul rand pe excelenta acestui album (si pe rezultatele unei scurte reuniri in 1990).

Instrumentelor traditionale rock li se alatura aici orga si un banjo electric facut la comanda. Albumul este interpretat de la un cap la altul cu mare precizie si cu furie. Este pe rand hilar, strident, radical si entuziasmant - prima piesa "Monk Time" fiind poate unul din cele mai remarcabile imnuri inchinate distrugerii inregistrate vreodata. "I Hate You" n-ar fi nepotrivit in filmul fetis al anilor 1960 Pact cu diavolita (Bedazzled). Alte compozitii, precum "Boys Are Boys And Girls Are Choice" si "Drunken Maria", fac aluzii la o decazuta muzica folk germana - dar sunt ele acuzatoare, afectuoase sau pur si simplu e vorba de lucruri care au trecut pe la urechea acestor bieti soldati aflati departe de casa? Textul de pe coperta ne spune, pana la urma, ca "The Monks nu cred in nimic".

BOB DYLAN - BLONDE ON BLONDE (1966)

Casa de discuri: Columbia
Producator: Bob Johnston
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 71:00











In mod bizar, dupa nefericitul concert "electric"sustinut in Feee Trade Hall din Manchester pe 17 mai 1966 (gresit cunoscut uneori sub numele de "concertul de la Royal Albert Hall"), cel putin doi oameni au pretins ca erau cel care ii strigase din public lui Dylan "Iuda". Pare ciudat sa-si faca cineva un motiv de mandrie din asta, pentru ca, retrospectiv privind, invectiva era absolut nejustificata.

Daca Highway 61 era in 1965 debutul impresionant al lui Dylan in genul rock`n`roll, acest album, aparut sase luni mai tarziu, nu a fost un simplu pas inainte - a fost o prima capodopera a genului.

Blues-ul dezlantuit din Blonde On Blonde creeaza o atmosfera de noapte tarzie, plina de izbucniri de manie, reflectii si disperare. Cantecele rock`n`roll pure, precum "I Want You", alterneaza violent cu balade sfasietoare cum sunt "Visions Of Johanna" sau melancolica "Just Like A Woman", in timp ce mai intima "Sad Eyed Lady Of The Townlands" este un manifest al dragostei neimpartasite.

Suprarealiste si totusi sensibile, observatiile poetice ale lui Dylan ne sugereaza ca eticheta de "exponent al unei generatii" care i se aplica ar trebui inteleasa in raport cu sentimentele care domina epoca si mai putin cu protestele ei ideologice.

Era primul album dublu din istoria rock-ului si succesul lui a insemnat triumful tendintelor progresive, al primatului experimentarii si interesantului in lumea acestui gen muzical. E de inteles atunci de ce fotografia de pe coperta este neclara. In 1966, Bob Dylan inainta, in creatia sa, atat de repede, incat lumea se straduia din greu sa-l ajunga din urma. Intr-un anumit sens, nu l-a ajuns niciodata.

THE BYRDS - FIFTH DIMENSION (1966)

Casa de discuri: Columbia
Producator: Jim Dickson - Allen Stanton
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 29:25









Este o trasatura curioasa a carierei The Byrds faptul ca a produs cele mai bune albume ale lor in perioada cand popularitatea le era in scadere si intre membri aparusera conflicte serioase. Programul incarcat de turnee si presiunea pe care o exercita faptul ca era singurul compozitor l-au determinat in cele din urma pe Gene Clark sa paraseasca grupul la inceputul anului 1966. Siliti astfel sa-si exercite talentele componistice, David Crosby si Roger McGuinn au inceput sa-si caute propria voce.

Fascinatia lui McGuinn pentru cultura stiintifico-fantastica este sursa de inspiratie pentru melodia care da titlul albumului si pentru imprevizibila "Mr. Spaceman", o piesa cu tenta country. Meditatiilor proto-hippy ale lui Crosby in "What`s Happening?!?" le raspund solo-urile serpuitoare pe 12 corzi ale lui McGuinn. Chitara acestuia scuipa foc in ravasitorul poem jazz-raga-rock "I See You" si - deja celebra - in extraordinarul "Eight Miles High". Scris impreuna cu Clark, aceasta din urma este o pvestire impresionista, psihedelica a experientei socului cultural prin care membrii formatiei trecusera in timpul nefericitului turneu prin Anglia, in 1965. Din pacate, cuvantul "high" ("drogat") din titlu a eliminat piesa de pe varianta americana a albumului, care nu s-a vandut tocmai grozav. Era inceputul declinului formatiei in clasamente.

In alte melodii gasim trimiteri la originile folk ale grupului si, neasteptat, la R&B. Albumul este inegal, intr-adevar si are cateva piese de umplutura. Dar oricum: The Byrds imbinau acum muzica rock`n`roll, Folk, Jazz, "raga" rock si country - si inca nu dadusera tot ce aveau mai bun.

FRED NEIL - FRED NEIL (1966)

Casa de discuri: Capitol
Producator: Nick Venet
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 37:56










Desi numarul albumelor inregistrate de el a fost mic, Fred Neil a jucat un rol-cheie in tranzitia de la folk la folk-rock. Nascut in Florida, dar stabilit in boemul Greenwich Village din New York, Neil a impresionat de la primul sau disc, Bleecker & McDougal, pe care aparea si John Sebastian (de la The Lovin` Spoonfull) la muzicuta. Dupa ce ii exasperase pe puristii genului folk mixand instrumente acustice si electrice, Neil a facut un pas mai departe, producand o revolutionara sinteza de folk , rock si jazz intruchipata in melodii hipnotizante, pe care Neil le canta cu vocea sa joasa, lenta si fluida.

Este un album esential pentru orice cantaret-compozitor, lipsit de orice "umplutura". Acestea fiind spuse, el are totusi doua varfuri. Delicata "Everybody`s Talkin`" a fost preluata de marele Harry Nilsson, care, intr-o versiune mai alerta, a transformat-o intr-un succes mondial si a cantat-o pentru Cowboy-ul de la miezul noptii. "The Dolphins" are o melodie insinuanta, eliptica, nostalgica, si versuri care imbina filozofia cu doctrina ecologica. Piesa a fost reluata adesea de Tim Buckley; autorul ei si-a donat toate drepturile unor organizatii cae lupta pentru protejarea delfinilor.

Un alt fan celebru al lui Neil a fost Mama Cass Elliot, membru al formatiei The Mamas And The Papas, care se spune ca ar fi vocea necunoscuta din fundalul melodiei "Badi-Da". Unorul negru al lui Neil isi gaseste expresie in ritmatul "That`s The Bag I`m In", in timp ce "Sweet Cocaine", o piesa cu tenta blues, este un comentariu descriptiv, nu acuzator. Exercitiul in muzica progresiva Cynicrust-petefredjohn Raga" este un final exotic, in care stralucesc "magicul buzuki" al lui Cyrus Faryar si improvizatiile relaxate ale orchestrei.

THE BEACH BOYS - PET SOUNDS (1966)

Casa de discuri: Capitol
Producator: Brian Wilson
Director artistic: Capitol Photo Studio - George Jerman
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 36:19


"Am visat ca aveam o aureola..." Brian Wilson, 1990





Daca Rubber Soul a insemnat un moment de rascruce pentru The Beatles, prefigurand aventura psihedelica prin care aveau sa treaca, el a fost si o sursa de inspiratie pentru Brian Wilson, geniul ratacitor al formatiei The Beach Boys. Gasind "fiecare piesa (de pe Rubber Soul) extrem de interesanta si stimulatoare artistic", Wilson a raspuns compunand Pet Sounds, un album care s-a dovedit egal - daca nu superior - performantelor semnate de Beatles.


Albumul a fost compus in decurs de doua luni, la inceputul lui 1966, cu sprijinul lui Tony Asher, un agent de publicitate specializat in sloganuri muzicale. Stilul este radical diferit de al cantecelor anterioare ale formatiei. Au disparut melodiile vesele, simple, adolescentine; in locul lor apare un sunet mai complex, inca exuberant, dar nuantat de emotii profunde, nelinistite.

Inca de la prima melodie, extraordinara "Wouldn`t It Be Nice", o cavalcada emotionala pe fundalul amestecului de trompete, percutie si sonerii de bicicleta, Pet Sounds transcende genul pop. Flerul componistic al lui Wilson, atat in materie de texte, cat si de melodie, transpare in fiecare cantec, de la "I Just Wasn`t Made For These Times" pana la "Caroline No", piesa sa favorita.

Dupa Pet Sounds (coperta, o fotografie facuta in gradina zoologica din San Diego, era un calambur vizual pe marginea titlului albumului, care continea sunetele "pet" - favorite ale lui Wilson) a inceput alunecarea in nebunie a lui Wilson. Dezorientati de aceasta muzica noua, multi fani ai trupei au respins-o (ca si firma Capitol, care nu a promovat albumul). Ca urmare, Wilson a devenit obsedat de ideea de a creea albumul pop perfect. Intre timp insa, in Anglia, The Beatles ridicau manusa azvarlita cu Pet Sounds lansand Sgt. Pepper`s...

Lista pieselor

01. Wouldn`t It Be Nice 2:25
02. You Still Believe In Me 2:34
03. That`s not Me 2:30
04. Don`t Talk 2:54
05. I`m Waiting For The Day 3:06
06. Let`s Go Away For A While 2:21
07. Sloop Johnny B. 3:00
08. God Only Knows 2:52
09. I Know There`s An Answer 3:11
10. Here Today 2:55
11. I Just Wasn`t Made For These Times 3:15
12. Pet Sounds 2:23
13. Caroline No 2:53

THE BEATLES - REVOLVER (1966)

Casa de discuri: Parlophone
Producator: George Martin
Director artistic: Klaus Voorman
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 34:58


"Le-am cantat pentru cei de la Stones..." Paul McCartney, 1966




Candva, The Beatles erau draguti si simpatici; acum devenisera un grup perfect sigur pe sine. Aceasta incredere se vede in ingenioasa coperta in alb si negru - o combinatie de colaj fotografic si desene in penita realizata de Klaus Voorman, pe care membrii trupei il cunosteau din perioada hamburgheza -, ca si in titlul ambiguu - mult mai inteligent decat Abracadabra, Magic Circles sau Beatles On Safari, variante propuse initial.

Se vede de asemenea in cele 14 piese impecabile - sau 11, daca erati american in 1966, caci firma Capitol a pus "I`m Only Sleeping", "And Your Bird Can Sing" si "Doctor Robert" pe Yesterday And Today, o amestecatura de melodii si fragmente pe care Revolver a alungat-o de fapt de pe primul loc al clasamentului Billboard (iarasi, foarte frumos).

Revolutionar la vremea respectiva - "sunt satul, declara McCartney, de scos sunete pe care lumea sa spuna ca le-a mai auzit" -, Revolver rezoneaza de-a lungul deceniilor. Earth, Wind And Fire au imprumutat aroganta ieftina din "Got To Get You Into My Life" in muzica disco; The Jam au copiat practic zdranganitorul "Taxman" in hitul lor britanic "Start!", iar The Chemical Brothers si-au construit o cariera pe "Tomorrow Never Knows".

Revolver e considerat punctul in care Beatles s-au despartit: ultimul lor recital platit a avut loc la numai cateva saptamani dupa lansarea albumului, Lennon si McCartney nu mai compuneau impreuna iar Harrison mustea de resentimente.

Rezultatul a fost uluitor - si este sintetizat in singurul single de pe disc, "Yellow Submarine/Eleanor Rigby": pe o fata un cantec pentru copii care va supravietui timpului, pe cealalta un soi de bocet care chiar si astazi nu seamana cu nimic din muzica pop - dar care este, la fel ca si albumul sursa, pur si simplu minunat.

Lista pieselor

01. Taxman 2:38
02. Eleanor Rigby 2:08
03. I`m Only Sleeping 3:01
04. Love You To 3:01
05. Here, There And Everywhere 2:26
06. Yellow Submarine 2:41
07. She Said She Said 2:37
08. Good Day Sunshine 2:10
09. And Your Bird Can Sing 2:01
10. For No One 2:02
11. Doctor Robert 2:15
12. I Want To Tell You 2:30
13. Got To Get You Into My Life 2:31
14. Tomorrow Never Knows 2:57

THE WHO - MY GENERATION (1965)

Casa de discuri: Brunswick
Producator: Shel Talmy
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: Marea Britanie
Durata: 36:13


"N-o sa lasam muzica sa stea in calea spectacolului nostru vizual." Pete Townshend, 1967





Primul album al formatiei The Who, care astazi ne evoca o imaginara Londra invadata de curentul mod, este numai superficial exponentul acestei miscari. In realitate My Generation este vocea disperata a unei trupe tinere dezorientate, in cautarea propriei identitati, exploatata nemilos de puternicii industriei muzicale si sigura de numai un singur lucru: de energia sa nesecata si de abilitatea de a o transforma in cantece pe placul publicului larg.

Dupa ce, in trei ani de la infiintare, isi schimbasera de tot atatea ori numele, trecusera prin multiple schimbari de componenta, impresar si casa de discuri, si avusesera un single nereusit ("I`m The Face", compus de Pete Meaden, lansat in 1964 in incercarea de a se integra curentului mod), Daltrey, Townshend, Entwistle si nou-sositul Moon stiau ca primul lor album trebuia sa atraga atentia.

Si a facut-o. Asigurandu-si colaborarea producatorului formatiei Kinks, Shel Talmy (pentru care Townshend a scris o versiune revisuita a piesei sale mai vechi "I Can`t Explain", ale carei pasaje de chitara sacadata amintesc de hiturile timpurii ale formatiei The Kinks), cei patru au inregistrat un calup de cantece de foarte buna calitate. Printre cele mai reusite se numara "My Generation", in care Daltrey imita balbaiala unui narcoman in versuri precum des citatul si succintul "Hope I Die Before I Get Old"; "I Don`t Mind", ale carui armonii vocale luxuriante si cascada de sarje la chitara erau cu un pas inaintea vremurilor, ca productie; si "The Kids Are Alright", devenit aproape un imn al generatiei, in care Townsend abordeaza (nu pentru ultima oara) dificultatea de a fi tanar.

Poate ca pe discurile ulterioare The Who s-au dovedit mult mai sofisticati, dar sinceritatea bruta din My Generation il face un album de referinta.

Lista pieselor

01. Out In The Street 2:32
02. I Don`t Mind 2:33
03. The Good`s Gone 4:00
04. La-La-La-Lies 2:18
05. Much Too Much 2:45
06. My Generation 3:21
07. The Kids Are Alright 3:10
08. Please, Please, Please 2:46
09. It`s Not True 2:34
10. I`m A Man 3:23
11. A Legal matter 2:54
12 The Ox 3:57

BOB DYLAN - HIGHWAY 61 REVISITED (1965)

Casa de discuri: Columbia
Producator: Bob Johnston
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 51:34


"Nu puteam sa fiu la nesfarsit, stiti, trubadurul singuratic, sa zdrangan "Blowin` In The Wind" trei ore in sir in fiecare seara." Bob Dylan, 1978



Nici o alta metamorfoza muzicala de la premiera revolutionarului Ritual al primaverii stravinskian la Theatre des Champs-Elysees in 1913, care a declansat un adevarat scandal, nu a mai suscitat vreo controversa atat de aprinsa precum recitalul lui Bob Dylan la Newport Folk Festival pe 25 iulie 1965. Dar huiduielile puristilor muzicii folk aveau curand sa fie acoperite de aplauzele pe care Dylan le-a primit odata cu lansarea albumului Highway 61 Revisited, o luna mai tarziu.


In procesul de trecere de la chitara acustica si muzica folk la rock-ul cantat la chitara electrica, proces inceput pe prima fata a discului din 1965 Bringing It All Back Home, Dylan a rescris regulile muzicii pop. Un cantec de succes precum involburatul "Like A Rolling Stone", sustinut de orga electrica, nu mai trebuia sa dureze doar trei minute. (Numai doua dintre cele noua piese dureaza mai putin de patru minute; redutabila compozitie finala, "Desolation Row", are mai mult de 11.)


Gratie unor cantece mestesugite, rafinate, precum "Just Like Tom Thumb`s Blues", care abndonau ideea traditionala ca publicul trebuie sa se alature solistului la refren, Highway 61 Revisited a avut un succes enorm, care l-a consacrat pe Dylan drept figura dominanta a muzicii rock. Nu vocea lui - desi arareori i-a fost mai sincera si mai viguroasa - a contat. Ci ceea ce spunea ea, in opozitie cu felul in care o spunea - o alta schimbare de paradigma a genului.

Desi dezbatut si criticat ca nici un album de pana la el, cel mai profitabil mod de a asculta Highway 61 Revisited este undeva singur, departe de multime. Nu e nevoie de nici un dictionar de literatura pentru a savura iuresul melodiei in "Tombstone Blues" si "From a Buick 6" - acesta este probabil motivul principal pentru care Dylan s-a indreptat catre rock`n`roll.

Lista pieselor

01. Like A Rolling Stone 6:13
02. Tombstone Blues 6:00
03. It Takes A Lot To Laugh, It Takes A Train To Cry 4:09
04. From A Buick 6 3:19
05. Ballad Of A Thin Man 5:58
06. Queen Jane Approximately 5:31
07. Highway 61 Revisited 3:30
08. Just Like Tom Thumb`s Blues 5:32
09. Desolation Row 11:22

THE BYRDS - MR. TAMBOURINE MAN (1965)

Casa de discuri: Columbia
Producator: Terry Melcher
Director artistic: Nementionat
Tara de origine: S.U.A.
Durata: 30:45


"Indiferent de ce a vrut sa spuna Dylan, eu am transformat-o intr-o rugaciune." Roger McGuinn, 1998





Combinatia dintre vocea lui Jim (devenit apoi Roger) McGuinn - aflata undeva intre John Lennon si Bob Dylan - splendidele armonii vocale ale lui Gene Clark si David Crosby si sunetul plin si rasunator al chitarei Rickenbaker cu 12 corzi a lui McGuinn in "Mr. Tambourine Man" a facut din The Byrds prima formatie americana capabila sa concureze artistic si comercial cu stalpii pietei muzicale, The Beatles. Trupa i-a oferit compozitorului melodiei din titlu, Bob Dylan, ocazia primului sau hit international, inspirandu-l sa adopte chitara electrica si sa initieze astfel curentul folk-rock.

Albumul Mr.Tambourine Man dezvolta sonoritatile acestui single, incluzand trei alte melodii ale lui Dylan, usor comercializate, intre care marele succes "All I Really Want To Do". El reflecta, de asemenea, extraordinarul talent componistic al lui Gene Clark, autorul piesei rock "I`ll Feel A Whole Lot Better", absolut reprezentativa pentru stilul trupei (si reluata mai tarziu de Tom Petty), si al altor patru melodii (unele in colaborare) printre care duioasele poeme de dragoste "You Won`t Have To Cry" si "Here Without You". Superba "Bells Of Rhymney" evoca inceputurile folk ale trupei si va inspira direct "If I Needed Someone" a Beatles-ilor. In semn de multumire pentru sustinerea ei, formatia interpreteaza unul din cantecele lui Jackie De Shannon, "Don`t doubt Yourself Babe", dar intr-un ritm a la Bo Diddley. O piesa oarecum bizar aleasa, este "We`ll Meet Again", marele succes al Verey Linn din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, prezent pe coloana sonora a filmului Doctor Strangelove.

Sunetul aspru de chitara si armoniile vocale tonice ale trupei au rezistat timpului, au inspirat numeroase formatii contemporane. - The Pretenders, The Smiths, The Stone Roses, R.E.M. si Primal Scream, ca sa mentionam numai cateva.

Lista Pieselor

1. Mr Tambourine Man 2:34

2. I`ll Feel A Whole Lot Better 2:35

3. Spanish Harlem Incident 2:01

4. You Won`t Have To Cry 2:12

5. Here Without You 2:40

6. Bells Of Rhymney 3:34

7. All I Really Want To Do 2:07

8. I Knew I`d Want You 2:18

9. It`s No Use 2:27

10. Don`t Doubt Yourself, Babe 2:58

11. Chimes Of Freedom 3:55

12. We`ll Meet Again 2:07